LORINA BĂLTEANU – 65 DE ANI DE LA NAȘTERE

Lorina Bălteanu s-a născut  la 21 decembrie 1960 în satul Peciște, raionul Rezina.  Este poetă, prozatoare și jurnalistă care în prezent își cristalizează identitatea la confluența dintre spațiul cultural românesc și cel francez.

Este licențiată a Institutului de Literatură „Maxim Gorki” din Moscova și a Universității din Dijon (Franța).

A lucrat în calitate de metodistă la Clubul Uniunii Scriitorilor din Moldova și redactor la revistele „Orizontul” și „Sud-Est Cultural”. A fost primul director al Fundației „Soros Moldova” (1992 – 1998), postură din care a contribuit la editarea unui număr semnificativ de cărți și reviste de cultură, a susținut proiecte în educație, artă și știință. Din 1998 a deținut funcția de director al trustului de presă „Medialog”.

În anul 2000 s-a stabilit la Paris, implicându-se plenar în activitățile diasporei.

Lorina Bălteanu a debutat literar în volumul colectiv „Dintre sute de catarge” (1980) și editorial cu cartea de versuri „Obstacolul sticlei” (1984), urmată de „Cioburi” (1990) și „Poeme de sticlă” (1997).

În 2023, Lorina Bălteanu publică la editura Cartier romanul „Legată cu funia de pământ”, considerat debutul său în proză, pentru care Ministerul Culturii al Republicii Moldova i-a decernat Premiul Constantin Stere.

Cartea a fost selectată în cadrul Programului de lectură „Chișinăul citește” 2024, ediția a XXI-a, categoria adulți, program inițiat de Biblioteca Municipală „B. P. Hașdeu”, în scopul promovării valorilor literare şi artistice autohtone.

Traducerea în franceză, realizată de Marily Le Nir, apare în 2024 la editura des Syrtes cu titlul „Cette corde qui m’attache à la terre”.

Volume publicate: Obstacolul sticlei (Literatura Artistică, Chișinău, 1984), tradus în limba rusă: Pregrada stekla (Moscova, 1985); Cioburi (Hyperion, Chișinău, 1990); Poeme de sticlă (Chișinău, 1997); Legată cu funia de pământ (Cartier, Chișinău, 2023), Cette corde qui m’attache à la terre (traducere în franceză de Marily le Nir), Éditions des Syrtes, 2024.

  Aprecieri

 În secolul nostru, al sticlei și al betonului, Lorina Bălteanu a ales sticla: nu doar lumina –

deși nu e puțin, – ci și căldura trece prin sticlă. În ambele sensuri. Și doar radiațiile dure, rigide, de-o vorbă ultravioletele, se zice că nu o pot pătrunde. Să fie așa!

Versurile ei emană căldură, lumină, bunătate și compasiune, iar pentru aceste toate sticla nu poate fi un obstacol. Dar să nu uităm: în ambele sensuri. Nu, nu e o invitație la condescendență! Sunt prea mature cântările acestei tinere poete ca să aibă nevoie de îngăduința cititorului. Mă gândesc mai degrabă că sămânța bună nu poate da decât rod similar. (…)

O fi poezia vocație, o fi destin. Dar e și caracter! Lorina Bălteanu are caracter. Aureliu Busuioc

Proza Lorinei Bălteanu este plină de poezie, ceea ce-i dă o alură aparte: și proza trebuie să emoționeze. Stilul ei se naște din îmbinarea unor povești captivante despre întâmplările copilăriei, uneori dramatice, cu istorisirea din replici scurte, provocatoare, pline de duioșie și umor cald. O combinație neașteptată de expresii directe, limbaj viu, mustos, o poeticitate neaoșă, pigmenți excentrici, buline împestrițate de limbaj, observații oximoronice – sunt doar câteva detalii ivite din mulțimea de falduri, pliseuri, dantelării de limbaj ale discursului. Maria Șleahtițchi

 O mare surpriză acest roman (Legată cu funia de pământ – n.n.) al poetei Lorina Bălteanu! O lume întreagă încape în el, după cum o lume întreagă într-un sătuc: zeci de personaje, de povești, de întâmplări.(…)

 Ceea ce o deosebește pe Lorina Bălteanu de mulți alți autori/multe alte autoare de azi este scriitura – densă, intensă, senzorială, poetică. Ca și în poezie, ea lucrează cu detaliile, cu emoția și cuvintele ca un bijutier, creează microstructuri ale (i)realității imediate (cum ar fi spus M. Blecher) care licăresc continuu – și au darul de a emite lumina unei profunde, tulburătoare înțelegeri. Simona Popescu

Romanul Lorinei Bălteanu e una dintre cele mai originale cărți despre copilărie scrisă în limba română. Adrian G. Romila

Cărți de Lorina Bălteanu în colecțiile Muzeului Național al Literaturii Române

f.b. 14925 – Bălteanu, Lorina. Obstacolul sticlei. Chișinău: Literatura Artistică, 1984.

f.b. 14379 – Bălteanu, Lorina. Преграда стекла. Moscova: Молодая гвардия, 1985.

f.b. 16678 – Bălteanu, Lorina. Cioburi. Poeme. (Cu dedicație pentru Valeria Grosu). Chișinău: Hyperion,  1990.

f.b. 14297 – Bălteanu, Lorina. Poeme de sticlă. Chișinău: Cuant, 1997.

INTERIOR

Seară. Amurg. Singură.

Pași după ușă se sting.

Ochiul meu drept se gudură

Pe lângă cel stâng.

Lumină amestecată cu ceară,

Presurată de-asupra cu scrum,

Pe umere umbrele cară

Clituri de fum.

Amintirile – niște sfere –

Între ele se-ating și se sparg.

În trup sufletul cere

Spațiu mai larg.

Tu – dureroasă aluzie

La toate ce-au fost și sânt.

Toamnă. Zece  octombrie.

Vânt.

MAMA MEA E CUPRINSĂ

mama mea e cuprinsă

de o melancolie cerească

de trece aerul printr-însa

fără să se oprească

fața dragă a ei

ca o ceață dispare

în castelul de sare

al lacrimii

trupul ei fără os

tot mai mult se subție

parcă urcă pe jos

pe un drum spre vecie

ave mamă marie

DE CÂND NANA RAIA S-A ANGAJAT BIBLIOTECARĂ, viața mea s-a schimbat. Acum pot să mă duc la bibliotecă și să stau cât vreau. De dimineață, ea aprinde focul în sobă și șterge cărțile de praf. Biblioteca  e casa în care nana Raia s-a născut și a crescut până în vara când toată familia ei a fost dusă în Siberia. Chiar dacă a terminat acolo școala, apoi a învățat de inginer, nana Raia s-a întors în sat, să trăiască în casa în care s-a născut, măcar ca bibliotecară.  (…) Dacă n-ar fi casa bucșită cu rafturi de cărți, ea ar pune totul la loc, cum a fost la mama ei, înainte de a fi ridicați și duși cu toți în Siberia. Dar cei de la raion, când au venit s-o inspecteze, i-au scos până și perdelele de la ferestre, pe care le-a cusut ea singură și le-a brodat floricele. Nu e voie, și atât. Încă bine că i-au lăsat în pace mușcatele din ghiveci. Nana Raia îmi dă să citesc câte-o carte pe rând și nu alege, ea știe că oricum o să le citesc pe toate, odată și odată. Chiar pe cele rusești, pe care ea le ține deocamdată în cutii, fiindcă nu are loc destul pe rafturi, zice. (Fragment din romanul Legată cu funia de pământ, p.70)