11 mai 2026

Muzeul Național al Literaturii Române, Chișinău

Bine ați venit pe pagina muzeului !

Lansarea volumului „IVORIA BELOVA. Patimile după Heidegger” la muzeu

Muzeul Național al Literaturii Române din Chișinău a găzduit, 29 aprilie 2026, lansarea volumului „IVORIA BELOVA. Patimile după Heidegger”, semnat de scriitorul Igor Isac Olișcănescu și apărut la Editura Junimea. Volumul aduce în prim-plan tensiunile dintre gândire și destin, dintre pasiune și reflecție, într-un registru ce îmbină lirismul cu interogația filozofică.

Evenimentul, moderat de scriitorul Emilian Galaicu-Păun, a constituit o întâlnire care provoacă spiritul și incită la reflecție asupra unor teme fundamentale: sensul existenței, suferința și interpretarea filozofică.

Alături de autor, au luat cuvântul scriitorii Nadejda Ivanov și Nicolae Negru, care au prezentat și au apreciat volumul, evidențiind relevanța sa în peisajul literar și filozofic contemporan.

Programul a continuat cu un dialog între moderatorul Emilian Galaicu-Păun și autor, în care au fost explorate sursele de inspirație ale cărții, raportul dintre filozofie și literatură, precum și viziunea autorului asupra creației sale. Manifestarea s-a încheiat cu o sesiune de autografe.