130 de ani de la nașterea lui Camil Petrescu – un scriitor complex și mereu actual

Camil Petrescu (n. 22 aprilie 1894 – d. 14 mai 1957) a fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet.

El pune capăt romanului tradițional și rămâne în literatura română, în special, ca inițiator al romanului modern. Nicolae Manolescu scria că „Întreaga poetică a romanului camil-petrescian exprimă renunțarea curajoasă la iluzia cunoașterii absolute a omului”.

S-a născut la București, în 22 aprilie 1894. Este fiul lui Camil Petrescu (mort, se pare, înainte de nașterea scriitorului) și al Anei Cheler. A fost crescut de o doică din familia subcomisarului de poliție Tudor Popescu, din mahalaua Moșilor.

Clasele primare le-a făcut la o școală din Obor, în timp ce cursurile liceale le-a urmat la Colegiul „Sfântul Sava” și Liceul „Gheorghe Lazăr”. Datorită rezultatelor foarte bune la învățătură, Camil Petrescu a fost bursier intern, iar din anul 1913 a urmat cursurile Facultății de Filozofie și Litere de la Universitatea București.

Și-a luat licența cu brio, primind calificativul „magna cum laude”, iar mai târziu a devenit profesor de liceu la Timișoara. Și-a luat și doctoratul în filosofie, cu o teză despre teatru, numită Modalitatea estetică a teatrului, după care a publicat un studiu în lucrarea Istoria Filosofiei, legat de un câmp nou, fenomenologia în opera lui Husserl.

Între anii 1916 și 1918 a participat ca ofițer la Primul Război Mondial, experiență pe care a descris-o în romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930).

În 1916 este mobilizat și pleacă pe front, dar acolo este rănit. Face un stagiu într-un spital militar, dar ajunge din nou în prima linie și cade prizonier la unguri. În timpul unui bombardament german, Camil Petrescu își pierde auzul și o ureche, iar asta îl marchează pe viață.

În anul 1918 este eliberat din lagărul german și revine la București.

A debutat în revista „Facla”, în 1914, cu articolul Femeile și fetele de azi și s-a semnat sub pseudonimul „Raul D”.

Din 1920 participă la ședințele cenaclului „Sburătorul” condus de Eugen Lovinescu, iar acum publică primele poezii în revista omonimă. Debutul editorial și-l face cu un volum de Versuri: Ideea.

În anul 1933, Camil Petrescu publică cel mai valoros roman al său, unul dintre cele mai importante romane ale Modernismului european: Patul lui Procust.

În anul 1930 este numit directorul Teatrului Național din București, dar rezistă acolo doar 10 luni, după care este ales membru titular al Academiei Române în 1948.

Camil Petrescu moare la 14 mai 1957, la București, iar romanul social închinat lui Nicolae Bălcescu: Un om între oameni rămâne neterminat.

Opere scrise de Camil Petrescu

Romane

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930); Patul lui Procust (1933); Un om între oameni (1953 – 1957, neterminat).

Nuvele

Turnul de fildeș (1950); Moartea pescărușului (1950); Mănușile (1950); Cei care plătesc cu viața (1950); Un episod (1957).

Poezie

Versuri. Ideea. Ciclul morții (1923); Un luminiș pentru Kicsikem (1925); Transcendentalia (1931); Din versurile lui Ladima (1932).

Dramaturgie

Jocul ielelor (1918); Act venețian (1918-1946); Suflete tari (1921); Danton (1924-1925); Mioara (1926); Mitică Popescu (1925-1926); Dona Diana, comedie în gustul Renașterii în zece tablouri după Moreto (1938); Iată femeia pe care o iubesc (1943); Prof. dr. Omu vindecă de dragoste (1946); Bălcescu (1948); Caragiale în vremea lui (1955).

Volume din colecția ”Cărți” a Muzeului Național al Literaturii Române

Citate de Camil Petrescu

„Nimic nu se plătește mai sigur ca prostia.”

„Dacă n-ar fi proștii, deștepții ar muri de foame.”

„Lucrurile frumoase sunt puține… Dacă le lași fără răspuns e păcat.”

„Cei inteligenți și sensibili au întotdeauna momente de îndoială.”

„Dacă n-ai văzut încă o femeie care iubește, atunci n-ai văzut niciodată o femeie frumoasă.”

„Tuturor ni se pare că obiectul pe care-l dorim și ne e refuzat este dorit de toată lumea.”

„Marea înțelepciune e să-ţi alegi prieteni care nu te vor sili la compromisuri.”

„O iubire care nu e eternă nu e nimic. Iubirea este totul sau nu este nimic.”

„Nici un doctor nu are curajul să despartă corpurile celor născuţi uniţi, căci le-ar ucide pe amândouă”;

„Trebuie să se ştie că şi iubirea are riscurile ei. Că acei care se iubesc au drept de viaţă şi de moarte, unul asupra celuilalt”;

„Bunătatea adevărată cere neapărat inteligență şi imaginație”;

„Totdeauna indiferența este ideologică și amabilă, prezentată sub unghiul actualității și cu caracter strict personal”;

„Femeia înşeală numai pe cel pe care-l iubeşte, pe ceilalţi îi părăseşte pur şi simplu”;

„Dragostea-i frumoasă tocmai pentru că nu cunoaşte nici o silnicie. E preferinţă sinceră. Nu poţi să-mi impui să te iubesc cu sila”;

„Indulgenţa e totdeauna un fel de scuză şi avans propriilor tale păcate”;

„În dragoste este ca şi în război. Vai de cei învinşi!”;

„Inteligenţa e un mijloc de adaptare la mediu al instinctului de conservare”;

„Viaţa nu-i un tricotaj, dacă ai greşit să deşiri totul şi s-o iei de la început”;

„În afară de conştiinţă, totul e bestialitate”.

„Va veni o vreme când amorul va dispărea, când cei care suferă din cauza iubirii vor părea ridicoli? Cine ştie?”

„Nimic nu tulbură mai grav evoluția unei culturi, decât o autoritară și totuși falsă ierarhie a valorilor.”

„Prostia este cinstită într-un caz, când e prostie curată”.

„Creația este un act concret care depășește orice considerații de puritate. Nu există concret pur”.

„Orice creație înseamnă luciditate interioară și joc liber al gândurilor”.

„Arta este o dospire sufletească, în tipare eterne, și e cu atât mai de preț această frământare, cu cât izvorăște dintr-o conștiință mai complexă și mai abundentă”.

„Realul nu este numai ceea ce este la îndemâna noastră, la îndemâna ochilor noștri, ci, de asemeni, si ceea ce se afla încă la îndemâna spiritului nostru”.

„Originalitatea nu-i decât o noutate relativă”.

„O limbă e literară, e frumoasa atunci când exprimă precis ceea ce vrea autorul”.

„Nu există în timpul scrisului întrerupere silnică să nu fie dureroasă și dăunătoare întregului”

„Destinul unui mare scriitor e o taină permanentă, și căile pe care el se realizează sunt dintre cele mai opuse orientării istorice”.