Alecu RUSSO – un scriitor romantic şi iubitor de ţară, 205 ani de la naștere

Alecu Russo (17 martie 1819 – 5 februarie1859, Iaşi). Prozator. Este fiul lui Iancu Rusu, proprietar de moşii în Basarabia şi în Moldova de peste Prut. Mama provine din familia Donici. După cum reiese din Amintiri, copilăria şi-o petrece într-un sat basarabean „răşchirat între grădini şi copaci pe o vale a codrilor Bâcului”. Tot aici, probabil, ia primele cunoștințe de carte cu un dascăl grec. Îşi face studiile în Elveţia, la Institutul François Naville din Vernier, lângă Geneva (1830-1835). Se presupune că în continuare urmează cursuri practice la o casă de comerţ turcească din Viena. În 1837 se întoarce în ţară şi se află un timp la moşia părintească din ţinutul Neamţului.

Între 1841 şi 1844 este asesor judecătoresc la Piatra Neamţ. Apoi se ocupă de avocatură la Iaşi. Face cunoştinţă cu M. Kogălniceanu, V. Alecsandri, C. Negri, N. Bălcescu şi aderă la mişcarea acestora împotriva regimului lui M. Sturza. Participă la revoluţia din 1848, după înfrângerea căreia se refugiază în Transilvania. Aici e prezent pe data de 3/15 mai 1848 la marea adunare de pe Câmpia Libertăţii din Blaj alături de alţi emigranţi din Moldova: V. Alecsandri, Gh. Sion, Al. Cuza. În anii următori deţine funcţii neînsemnate: membru în Divanul apelativ, director al Departamentului Lucrărilor Publice, procurist la Banca Moldovei. Deşi starea sănătăţii lui se deteriorează, el susţine pe toate căile lupta vechilor prieteni pentru unirea celor două ţări româneşti: Moldova şi Muntenia. La numai câteva zile de la realizarea acestui ideal naţional (24 ianuarie 1859) Alecu Russo se stinge din viaţă rostind cuvintele: Curaj, prieteni, deşteptaţi-mi Patria, dacă vreţi să pot dormi în pace.

Fără veleități de scriitor, Alecu Russo ne-a lăsat drept moștenire o operă nu prea mare ca volum, dar valoroasă prin ideile vehiculate. Considerându-se, pe bună dreptate, un „ostaş al propăşirii”, el îşi are contribuţia sa la dezvoltarea culturii şi literaturii române moderne. Lui îi datorăm inspirate pagini de amintiri, evocări, impresii de călătorie, trecute prin viziunea sa marcată de sensibilitate (Amintiri, Piatra-Teiului, Stânca Corbului ş.a.).

Cu cele două comedii (manuscrisul cărora s-a pierdut) – Băcălia ambiţioasă şi Jignicerul Vadră – contribuie la crearea unui repertoriu național al teatrului, „nu pentru a-şi face un nume sau pentru a se da publicului drept autor”, ci pentru că se socotea „salahor chemat a ridica o zidire”. Teze noi, valabile şi pentru ziua de azi, aduce scriitorul în critica literară, fiind primul care vorbeşte de principiul tipizării în artă (Critica criticii). Dintre toţi scriitorii paşoptişti Russo e întâiul care s-a apropiat de zestrea spirituală a poporului, descoperind acea minune poetică – balada Mioriţa. În mai multe lucrări (Poezia poporală, Studii naţionale, Studie moldovană ş.a.) Alecu Russo formulează pentru prima dată consideraţii teoretice privind creaţia orală. Valoroasele opinii de ordin lingvistic sunt expuse cu precădere în Cugetări. Autorul acordă o mare importanţă condiţiilor sociale şi politice, care au determinat evoluția limbii în diferite perioade istorice: „… Limba acolo îşi are temelia unde a trăit mai slobod neamul, unde limba a prins rădăcini în legi, în instituţii, în istorie, în monumentele scrise, în mişcarea zilnică, în suflarea obştească, în obiceiurile sale…”

Opera de vârf a lui Alecu Russo  este poemul  în proză Cântarea României, lucrare ce evocă liric istoria de secole a neamului nostru cu toate chinurile şi suferinţele lui, dar şi cu frumoasele victorii obţinute în lupta pentru independenţă. „În istoria dezvoltării culturii noastre moderne, R. ocupă un loc de prim-plan în faza – decisivă – a procesului de interferenţă şi – adesea – de coliziune între tradiţie şi inovaţie, concepţia promovată de el, a unei evoluţii determinată de lucid, fără traumatisme dăunătoare de structură, fiind aceea care s-a impus până la urmă. Alături de Kogălniceanu şi în linia acestuia – de arhitect al culturii române moderne – Russo este unul din spiritele cele mai efervescent constructive în epocă” (George Ivaşcu).

Numeroase ediţii rare ale operei lui R., începând cu Scrieri din 1908, se păstrează în patrimoniul Muzeului Național al Literaturii Române.

OPERA: Scrieri, cu o pref. de Haneş P.V., Buc., 1908; Scrieri, cu o pref. de Bogdan-Duică Gh., Buc., 1910; Aduceri aminte de Alecu Rusu, Înainte cuvântare de P.V.H., Ch., 1918; Cântarea României, cu o introducere de L.Blaga, Buc., 1924; Cântarea României, ed. îngrijită de Ion Pillat, Buc., 1935; Scrieri postume, traduse de V.Alecsandri, Al.Odobescu, Mihail Sadoveanu, publicate de P.V.Haneş, Craiova, 1939; Scrieri, comentate de P.V.Haneş, Craiova, 1940; Opere alese, ediţieîngrijită şi prefaţată de I.Vasilenco, Ch., 1955; Ediţia a 2-a cu prefaţă şi comentarii de I.Vasilenco şi F.Levit, Ch., 1967; Scrieri alese, ediţie îngrijită de Geo Şerban, Buc., 1959; Piatra-Teiului, ed. îngrijită de Geo Şerban, prefaţă de D.Păcurariu, Buc., 1963; Opere, ediţie îngrijită de Efim Levit, Ch., 1989; Piatra-Teiului, scrieri alese, ediţie îngrijită şi prefaţată de Geo Şerban, Ch., 1991; Cântarea României, Ch., 1998.

Volume din colecția ”Cărți” a Muzeului Național al Literaturii Române

REFERINŢE: Haneş P.V., O pagină ignorată din literatura română, pref. de O.Densuşianu, Buc., 1901; ed. a 2-a, 1930; Ibrăileanu G., Spiritul critic în literatura română, Buc., 1909; Despre „Cântarea României” şi despre Alecu Russo, Cuvânt moldovenesc, 1913, nr. 6; Haneş P.V., Scriitori basarabeni, 1850-1940, Buc., 1942; Dima Al., Alecu Russo, Buc., 1957; Boldan E., O veche controversă mereu nouă: cine e autorul „Cântării României”, Viaţa Românească, 1959, nr. 3; Vârgolici T., Alecu Russo, Buc., 1964;  Omagiu lui Alecu Russo, cu o introducere de I.Vasilenco, Ch., 1962; Cornea P., Studii de literatură română modernă, Buc., 1962; Nicolescu G.C., Paternitatea „Cântării României”, Limbă şi literatură, 1955;Vasilenco I., Alecu Russo, viaţa şi opera (în l. rusă), Ch., 1967; Ivaşcu G., Istoria literaturii române, Buc., 1969; Alecu Russo, Studii şi articole, Buc., 1970; Bogaci Gh., Pagini de istoriografie literară, Ch., 1970; Popovici D., Romantismul românesc, Buc., 1972; Studii şi materiale despre Alecu Russo, Ch., 1973; Coroban V., A.Russo şi estetica romantismului, Lit. şi arta, 1979, 29 mart.; Melian Al., Epic şi liric în memorialistica lui Russo, Analele Universităţii Bucureşti, 1980; Şerban G., Alecu Russo în arhivele elveţiene, România literară, 1984, 2 febr.; Istoria literaturii moldoveneşti, vol. II, 1988; Anghelescu M., Alecu Russo sau literatura ca expresie a unei naţii, România literară, 1989, 23 mart.; Mihăileanu Iu., Alecu Russo şi mitologia naţională, Lit. şi arta, 1989, 25 mai; Negru N., Limba acolo îşi dă măsura, unde a trăit mai liber neamul, Lit. şi arta, 1989, 25 mai; Nazar V., Teoretician al creaţiei populare, Învăţământul public, 1989, 22 mart.; Corbu H., În lumea clasicilor: sinteze şi interpretări, Ch., 1990; Cimpoi M., Sfinte firi vizionare, Ch., 1995; Slabu Gh., Estetica lui Alecu Russo, Lit. şi arta, 1999, 29 apr.; Ciocanu V., Contribuţii istorico-literare, Buc., 2001; Cimpoi M., O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia, Buc., 2002.

Text de Valeriu Nazar publicat în Dictionarul scriitorilor romani din Basarabia 1812-2010.