Pe 20 martie curent istoricul literar Vasile Malanețchi împlinește frumoasa vârstă de 70 de ani. Este cunoscut nu doar ca cercetător literar, ci și ca muzeograf, publicist, editor, redactor de carte, profesor universitar. Autor a numeroase studii, eseuri, articole vizând literatura română din Basarabia şi patrimoniul cultural național. În anii 2015-2019 a fost director al Muzeului Național al Literaturii Române, Chișinău.
Vasile Malanețchi s-a născut pe 20 martie 1954 în comuna Drăsliceni din raionul Criuleni.
Și-a făcut studiile la Facultatea de Litere a Universității de Stat din Chișinău în anii 1971-1976.
Debut editorial în culegerea Dintre sute de catarge. Tineri poeți, prozatori, critici (editura „Cartea moldovenească”, Chișinău, 1984), cu studiul File din viața și activitatea tânărului Bogdan Petriceicu-Hasdeu.
Cărți publicate:
Vreme trece, vreme vine… Expoziție itinerantă de cărți și publicații periodice – ediții rare și bibliofile. Catalog, album bibliofil, afiș, pliant. Chișinău, editura Atelier, 2000;
Păstorul de neam. Creionări la profilul moral-spiritual al Mitropolitului Gurie Grosu. Cu trei fotografii originale şi un facsimil pe patru pagini în afară de text după o scrisoare olografă a prelatului, ed. Atelier, Chişinău, 2007;
Un prinţ în serviciul ortodoxiei. Consideraţii privind genealogia, viaţa, activitatea şi scrierile Sfântului Ierarh Petru Movilă. Cu patru imagini grafice, ed. Atelier, Chişinău, 2007;
Creatori de Ex-libris basarabeni. Mic dicţionar. Notă asupra ediţiei, studiu-postfaţă, ed. Magna-Princeps, Chişinău, 2011;
Vladimir Beşleagă: Îndoiala a fost şi rămâne principiul meu de viaţă… (Colecţia „Dialoguri la focul din vatră”), ed. Prut Internaţional, Chişinău, 2014;
Limba vechilor cazanii. Povestea carnetului de la Mărășești al poetului Alexei Mateevici, ed. Atelier, Chișinău, 2017.
Ediţii îngrijite:
Petru Movilă. Despre taina cununiei. Cuvânt înainte (pag. 5-25), notă asupra ediţiei (26-27) şi postfaţă (61-83), ed. Ştiinţa, Chişinău, 1996;
Thomas Mayne Reid. Călăreţul fără cap. Notă asupra ediţiei şi tabel cronologic, ed. Litera, Chişinău, 1997 (în 2 vol.);
Nicolai Costenco. Elegii păgâne. Poezii şi poeme. Notă asupra ediţiei, tabel cronologic (pag. 3-18), ed. Litera, Chişinău, 1998;
Nicolai Costenco. Povestea Vulturului. Memorii. Cartea I. Îngrijirea textului (în colaborare cu C. Costenco), notă asupra ediţiei, postfaţă, ed. Arc, Chişinău, 1998;
Ion Melnic. Roagă-te. Cântece pentru coruri omogene pe versuri de Alexei Mateevici. Notă asupra ediţiei, postfaţă, ed. Atelier, Chişinău, 2007;
Emil Nicula. Scrieri alese. Poezie, proză, publicistică. Notă asupra ediţiei, tabel cronologic, ed. Atelier, Chişinău, 2009;
Sava Nicula. Amintiri şi evocări. Notă bibliografică, cuvânt înainte, ed. Atelier, Chişinău, 2010;
Sava Nicula. Flori de toamnă. Versuri. Notă biobibliografică, ed. Atelier, Chişinău, 2012;
Nicolai Costenco. Un cavaler al poeziei. Colecția „Personalități notorii”. Selecţie, alcătuire, notă asupra ediţiei, tabel cronologic, ed. Ştiinţa, Chişinău, 2014;
„…scriitorul este primul avocat în fața lui Dumnezeu…”. Vasile Vasilache …în dialog cu Ion Ciocanu. Seria Magister dixit. Caietele Muzeului Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”. Coordonare și notă asupra ediției, ed. Atelier, Chișinău, 2016;
Vasile Vasilache. Un filozof al literelor basarabene. Colecția „Personalități notorii”. Selecţia și îngrijirea textelor, coordonare, tabel cronologic, ed. Ştiinţa, Chişinău, 2017;
Alexei Mateevici. Un poet al renașterii basarabene. Colecția „Personalități notorii”. Selecţia și îngrijirea textelor, alcătuire și coordonare, tabel cronologic, notă asupra ediției, ed. Știința, Chişinău, 2018.
În colecția „Restituiri”:
- Vladimir Belistov. Pagini de proză și publicistică. Chișinău, editura Epigraf, 2020
- Emanuil Gavriliță și ziarul „Basarabia”. Chișinău, editura Epigraf, 2020
- Vasile Badiu. Pagini de publicistică. Chișinău, editura Epigraf, 2021
În colecția „Personalități notorii”:
- Alexandru Plămădeală: un promotor al frumuseții clasice. Chișinău, editura „Știința”, 2020
În colecția „Dialoguri la focul din vatră”:
- Vasile Vasilache. Viața este o îndeletnicire de gândire. Chișinău, editura „Prut”, 2020
Premii:
Premiul pentru excelenţă în studiu şi colecţie / Concursul Internaţional de Ex-libris „Personaje eminesciene”, organizat de Asociaţia Română pentru Ex-libris, Oradea (1996);
Premiul pentru cea mai bună lucrare originală (setul bibliofil Vreme trece, vreme vine… Expoziţie itinerantă de cărţi şi publicaţii periodice, ediţii rare şi bibliofile), Concursul organizat de Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova, Chișinău, 2000;
Premiul pentru promovarea valorilor culturale româneşti / Festivalul Internaţional „Lucian Blaga”, Alba Iulia-Sebeş, 2003;
Premiul „Vasile Coroban” al Salonului Internaţional de Carte, Chişinău, 2015.
Diploma de excelență a Asociației Răsăritul Românesc din Chișinău (plachetă) pentru conducerea cu dăruire și competență a unei instituții muzeistice unicat la răsărit de Prut, care propagă activ valorile culturii române (2017).
Aprecieri
Om de vastă cultură, muzeograf, jurnalist, scriitor, bibliolog, bibliofil, editor, profesor universitar, domnul Vasile Malaneţchi face parte din generaţia de distinşi intelectuali, care s-a format în condiţiile vitrege ale societăţii sovietice marcate nefast de regimul totalitar comunist, având a înfrunta din anii de tinereţe şi până la căderea acestuia presiunile diabolice ale deznaţionalizării şi dezumanizării. A luptat, a rezistat, s-a construit pe sine însuşi, depunând eforturi exemplare şi făcând sacrificii. Numele său se așază în rândul unor cărturari de marcă din Basarabia postbelică, trecuţi prin şcoala uniformizatoare sovietică, dar care, graţie bunului simţ şi sentimentului profund românesc, au apărat în ei demnitatea naţională, s-au ridicat deasupra nimicurilor vieţii şi au învins. Vladimir Beșleagă
Eu cred că, grație întrebărilor scormonitoare, de multe ori incomode, ale lui Vasile Malanețchi, Vladimir Beșleagă a ajuns, la un moment dat, să extragă din subconștient momente, situații pe care până atunci cred că le ținea undeva pe linie moartă, ca să zic așa. „Îndoiala a fost și rămâne principiul meu de viață” este o carte fascinantă, o carte consistentă, o carte plină de înalte învățături morale și de sentimente profunde, înălțătoare. O carte plină de idei, o carte plină de prieteni, o carte plină de Dumnezeu, de credință… O carte ce m-a impresionat foarte mult. Vasile Romanciuc
Volume din colecția ”Cărți” a Muzeului Național al Literaturii Române
Mai multe articole
VERONICA BOLDIȘOR – 60 DE ANI DE LA NAȘTERE
Aurelian Silvestru, 75 de ani de la naștere
Eugen Lungu, 75 de ani de la naștere