3 februarie 2023

Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”

Bine ați venit pe pagina muzeului !

Victor PROHIN, la 80 de ani de la naștere

(Fotografie de Nicolae Răileanu, arhiva MNLMK, nr. de inv. 9187, 1984)

Biobibliografie

Născut pe data 2 octombrie 1942 (Vindrei, Torbeevo, Republica Mordovia, Federaţia Rusă), Victor Prohin a crescut de la vârsta de trei ani în satul Lencăuți (Ocnița, R. Moldova).

A studiat la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie (1965) și a debutat editorial cu un volum de proză pentru copii intitulat „Puiul de stea” (ed. „Lumina”, Chișinău, 1969). I-au urmat apoi volumele: „Supracotoi, schițe” (ed. „Cartea Moldovenească”, Chișinău, 1970, „Orașul fără nume” (ed. „Lumina”, Chișinău, 1972), „Olimpia”, (ed. „Cartea Moldovenească”, Chișinău, 1976), „S-a copt frunza” (ed. „Literatura artistică”, Chișinău, 1979, 2008), „Noi doi și bunelul” (ed. Literatura artistică”, Chișinău, 1984), „Dacă ar fi mânzul fotograf” (ed. „Prut Internațional”, Chișinău, 2002).

A fost redactor la Radio Moldova, redactor-șef adjunct la revista „Chipăruș” (1970-1972), secretar de redacție, redactor-șef adjunct la revista „Nistru” – „Basarabia” (1972-1995), șef de secție la ziarul „Moldova suverană” (din 1995), secretar responsabil la revista „Alunelul” (din 2002). A fost distins cu Premiul Salonului Internațional de Carte pentru Copii, Chișinău (2002) și e deținător al medaliei „Mihai Eminescu”.

Referințe critice

***

„Victor Prohin – cu cele trei cărți de proză ale sale (primele de la debut: n.n.) – încă nu s-a plasat definitiv, am zice, într-o arie de preocupări, și nici, tot așa nu s-a plasat cu strictețe încă în făgașul vre-unui gen. Dar poate e în aceasta fireasca tatonare pe care o întreprinde orice scriitor tânăr, care încearcă mai întâi de toate? Oricum ar fi, însă, fie că scrie pentru copii, fie că scrie pentru adulți, fie că scrie nuvele, parabole sau schițe, prima condiție ce și-o pune Victor Prohin și e în această privință tinerește intransigent – e să scrie despre ideal. Mai mult – despre idealul-limită” (Alexandru Cosmescu, Colecția „Manuscrise”, num. de inv. 13416, MNLMK);

***  

„Victor Prohin are o statură artistică cu mult mai mare decât modestia lui exemplară. El este un liric cu note epice, care se fac simțite în prozele sale scurte, dar dense și prezentând studii de viață dramatice, care fac lectura agreabilă” (Mihai Cimpoi, „O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia”, Chișinău, 1997);

***

„Umorul lui Victor Prohin este atât de binevoitor, încât pare să se confunde cu elogiul. Nefiind un satiric și cu atât mai mult un sarcastic, scriitorul exemplifică mai curând o fire lirică, poate chiar sentimentală…” (Ion Ciocanu, „Arma satirei…”, „Moldova socialista”, 1987, 13 decembrie).

***

„Însingurat, cu trăiri de ordin intern intense, Grigore are tangențe cu unele personaje de tip existențialist. În aspect tematic (un tânăr absolvent vine să lucreze profesor la țară), această proză a lui Victor Prohin se înscrie în aceeași albie ca și „Lasă vântul să mă bată…” de Ana Lupan, „Singur în fața dragostei” de Aureliu Busuioc. Aici, ca nici într-o altă proză a sa, liricul, realul și comicul merg alături conjugându-se; această simbioză îi sporește doza de credibilitate, îi conferă ceea ce Albert Camus definea drept „parfum al autenticității”. Metaforic, mini-romanul vine să confirme un dicton al vechilor greci: nu poți intra în același râu de două ori” (Gheorghe Mazilu, „S-a copt frunza”, Fondul de bază , MNLMK, num. de inv. 15224)