Petru Dudnic, 85 de ani de la naștere

Poetul și publicistul Petru Dudnic s-a născut la 10 iunie 1941 în comuna Icobstal, azi Lazo, raionul Căușeni. După începerea războiului, familia Dudnic se mută cu traiul în orășelul Camenca de peste Nistru.

În 1957, susține examenele de admitere la Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chişinău, Facultatea de Istorie și Filologie (1957). Doi ani mai târziu, își ia concediu academic și pleacă în orașul Karaganda din Kazahstan, unde lucrează la o fabrică de ciment, apoi într-o mină de cărbune. La 18 ani, publică prima poezie, Nocturnă, în ziarul „Tinerimea Moldovei din 25 decembrie 1959. În 1960, se transferă la Facultatea de Ziaristică (cursul seral) al Universităţii de Stat din Leningrad (1960-1961). Se căsătorește cu Liubov Emilianenko, originară din Belarus (1963). În 1965, revine la Chișinău și lucrează în calitate de redactor la postul de radio pentru copii și tineret „Luceafărul”.

Debutează editorial cu placheta de versuri Infinitul aproape (1968), cu un cuvânt însoțitor de   Grigore Vieru. În 1970, Petru Dudnic devine membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, iar între anii 1979-1981 urmează Cursurile superioare de literatură la Institutul „M. Gorki” din Moscova. Scriitorul are o prezență activă în viața literară. Scoate de sub tipar volumele de versuri: Revărsarea culorilor (1970), Răvaşe din zbucium (1971), Nerv (1973), Țărână de-acasă (1976),  Tu și pământul meu (1977),  Se-ntorcea la vatră tata (1980), Văzduh pentru suflet (1982), unele dintre acestea apărând  și în versiune rusă. Editează  cărţile de publicistică: Lumina palmelor tale (1974), Cu numele tău pe buze (1979), Grăbește-te a trăi (1984).

La 6 noiembrie 1984, la numai 43 de ani, se stinge din viață, fiind înmormântat la cimitirul „Sfântul Lazăr”. Apar volumele postume: Hatân (poezii și poeme, 1985), Planeta frăției (publicistică, 1985), Poeme și epistole în zbucium (selecție, antologare și prefață Vitalie Răileanu, 2012).

Distincții

Premiul „Boris Glavan” pentru poemul eroic Soltâs, (Editura Lumina, 1975)

Referințe

Am cunoscut nu demult pe tânărul poet Petru Dudnic. Mi s-a părut cam timid. Dar am cunoscut un alt Dudnic în versurile din volumul acest. ( Infinitul aproape, 1968) Gesturi largi, bărbătești. Are cartea aceasta multe poezii frumoase, care schițează profilul unui poet. (Grigore Vieru)

Poezia lui Petru Dudnic, scrisă la temperatura neliniștii și inspirației, îți strecoară în suflet o gamă de culori și îmbinări de culori inedite, sunetele cuvintelor se transformă în linii când abia perceptibile, când în pete mari de lumină. (Vitalie Tulnic)

Petru Dudnic este plin de neastâmpăr creator, atacă un vast teren de teme actuale, tinde spre perfecțiune. El este animat de mesajul social al poeziei, preferă să dialogheze cu contemporanii săi. Poezia lui are o luminozitate de colindă. Etica relațiilor dintre oameni nu-l lasă indiferent. (George Meniuc)

Meditativ-lirice și abrupte adesea, de o concizie aparte, alintate de o gândire scăpărătoare, învăluite de-o simțire aparte, spectaculoase, și de-o deschidere neașteptat  de sinceră și profundă, viersurile/ cântecele dudniciene poartă în undele lor tot „zbuciumul” inimii sale solare pe care în scurta lui viață l-a tălmăcit din zborul lui „de pasăre a sorții” […] (Tudor Palladi)

Cărți de Petru Dudnic în colecțiile Muzeului Național al Literaturii Române

587 f.b. Infinitul aproape, Ch., 1968;

3396 f.b. Revărsarea culorilor, Ch., 1970;

12853 f.b. Țărână de-acasă (1976);

5602 f.b. Tu şi pământul meu, Ch., 1977;

8857 f.b. Se-ntorcea la vatră tata, Ch., 1980;

16311 f.b. Poeme și epistole în zbucium, Ch., 2012;

14726  Răvaşe din zbucium, Ch., 1971;

16608  Nerv, Ch., 1973;

17392  Lumina palmelor tale, Ch., 1974;

27479 Văzduh pentru suflet, Ch., 1982;

28838 Grăbește-te a trăi, Ch., 1984.

Opere din colecția Cărți a MNLR

Lună, munții tăi sălbatici…

Ai venit la geamuri, lună,

Și pe fruntea-mi gânditoare,

Blânde, vesele, bogate,

Mi-ai lăsat razele tale.

Am întins căușul palmei

Ca în el să mi le torni,

Să-mi clătesc în ele geana,

Toată noaptea să nu dorm.

Și-mi făcui buzele fluier

Și tăcerile trezii,

Fredonând, după izvoare,

Doina orelor târzii,

Doina orei ostenite,

Când și codrii, Feți-Frumoșii,

Cu viorile la piepturi,

Dorm sub cerurile roșii.

… Câte veacuri țin pe umeri

Munții tăi fără de nume?

De-aș urca pe dânșii, lună,

Aș vedea-nceputul lumii?

Spune-mi, lună,  spune-mi, lună,

Cum sunt nopțile pe lună?

Ca pe plaiuri moldovene,

Căror tu le ești cunună?

Ca aceasta de fantastă,

Ca aceasta de albastră,

Ce-n văpaia ta scăldată,

S-a aprins lângă fereastră? 

Nerv, 1973