7 decembrie 2022

Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”

Bine ați venit pe pagina muzeului !

Ana LUPAN, 100 de ani de la naștere

Prozatoarea Ana Lupan s-a născut pe 12 septembrie 1922 în s. Mihuleni, Orhei, în familia lui Pavel și Nadejda Lupan, fiind sora mai mică a poetului Andrei Lupan. Este absolventa Școlii Agricole din Cucuruzeni (1950) și a Cursurilor literare superioare de pe lângă Institutul de literatură „M. Gorki” din Moscova (1960).

Debutează, în 1950, în revista „Scânteia leninistă” cu povestirea „Stejarul”. Debutul editorial se produce în anul 1955, când îi apare culegerea de proză „Drumul spre sat”, fiind urmată de volumele: „Lasă vântul să mă bată” (1957), „Clopoțel” (1958),  „Flori de toamnă” (1960), „Piese” (1962), „La fântâna Stănculesei” (1962), „Țarină fără plugari” (1963), „Buruieni de dragoste” (1964), „Gângurel prinde la minte” (1964), „La cântatul cocoșilor” (1966), „Roata vremii”  (1966), „Povestiri” (1969), „Toaca iernii” (1970), „Regăsirea” (1972), „Popas de o noapte” (1975), „Neagră-i floarea de cireș” (1977), „Scrieri alese”, 2 volume (1981),  „Valencia” (1982), „Vâltoarea” (1988) ș.a.

Fiind o prozatoare sovietică, Ana Lupan a explorat diverse probleme ale satului autohton, reflectând problemele țăranului, dar și ale învățătorimii de la sate. Propunem, în continuare, un fragment din romanul „La cântatul cucoșilor”, pentru a descoperi talentul scriitoricesc al autoarei:

„-Fugi de-aici, boşorogule, că ne mai vede cineva şi ne-a arăta cu degetul!

O umbră de cochetărie uitată se trezeşte în lelea Mădălina. C-o seriozitate prefăcută ea îşi ghionteşte bărbatul, chipurile, s-o lase în pace, dar tâmplele bătute pe alocuri de bruma toamnei se înclină, nevrând parcă, spre umărul lui badea Arion. Buzele lui aspre şi crăpate îi ating uşurel fruntea.

Noianul de griji şi treburi se depărtează pentru câteva clipe, şi ei râmân singuri, între patru ochi cu toată viaţa lor.

-Am început să ne uscăm, Mădălină.

-Îi şi vremea, Arioane. Am crescut patru fete cât noi de mari.

-Ei, dacă inima, pârdalnica, nu vrea să îmbătrânească.

-Of, nu vrea, Arioane, tare nu vrea”.

Referințe critice

  • „Viața stă sub legile implacabile ale destinului, urmând un drum ce nu poate fi îndreptat. Omul, ca personaj-marionetă a istoriei, alunecă involuntar în imperiul necesității și hazardului. Cadrul basarabean este prin sine însuși un infern. Războiul aduce o notă de tragism în plus. Un astfel de document uman răvășitor îl prezintă romanele Anei Lupan” (Mihai CIMPOI, „O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia”. Chișinău: Arc, 1997, p. 214.)
  • „O trăsătură definitorie pentru scrisul Anei Lupan în genere rămâne preferința autoarei pentru un realism dur, pentru conflicte de viață ascuțite, pentru destine integre și bine definite” (Haralambie CORBU, „Drumuri și destine”. În: „Scrieri alese” de Ana LUPAN. Vol. I, Chișinău: Literatura artistică, 1981, p. 20.)