7 decembrie 2022

Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”

Bine ați venit pe pagina muzeului !

Zilele Europene ale Patrimoniului 2022

Zilele Europene ale Patrimoniului reprezintă o iniţiativă a Consiliului Europei începând cu anul 1985, prima ediție desfășurându-se în Franţa. Din 1999 şi Uniunea Europeană s-a implicat în celebrarea acestora, iar sloganul permanent a devenit Europa, un patrimoniu comun.

 Anual, în luna septembrie, în cele 50 de țări semnatare ale Convenției Culturale Europene (1954), sunt marcate Zilele Europene ale Patrimoniului. Peste 70.000 de evenimente cu participarea a 20 de milioane de vizitatori sunt organizate în fiecare an pentru a contribui la sensibilizarea opiniei publice referitor la patrimoniul paneuropean și pentru a încuraja populația să se implice activ în protejarea și consolidarea patrimoniului cultural pentru generațiile actuale și viitoare.

Genericul ediției din anul 2022 propus de către Consiliul Europei este Patrimoniul durabil și are drept scop conștientizarea efectelor schimbărilor climatice asupra patrimoniului cultural și promovarea Obiectivelor Durabile 2030 ale ONU.  Evenimentele vor fi centrate pe oameni și locuri, promovând continuitatea și inspirația din tradiții, dar și modul în care patrimoniul construit și cel natural pot contribui la dezvoltarea unui viitor sustenabil.

Aducând în prim plan sustenabilitatea socială și turismul ecologic, acțiunile din acest an susțin comunitățile locale și economia locală, punând accent pe diminuarea efectelor adverse asupra localnicilor. Organizatorii încurajează utilizarea resurselor locale și invitarea meșterilor populari locali, astfel încât evenimentele să fie centrate pe comunități și oameni. Patrimoniul durabil încurajează rolul turismului responsabil în asigurarea continuității tradițiilor locale și ale expresiilor culturale.

În cadrul Muzeului Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”, Zilele Europene ale Patrimoniului 2022 vor fi marcate, în toate filialele, printr-un șir de activități culturale.

Planul de acțiuni pentru Zilele Europene ale Patrimoniului cu genericul „Patrimoniul durabil”
(19 – 25 septembrie 2022)