7 decembrie 2022

Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”

Bine ați venit pe pagina muzeului !

MIHAIL KOGĂLNICEANU, 205 ANI DE LA NAȘTERE

Mihail Kogălniceanu, personalitate proeminentă a vieții culturale și politice din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, scriitor, publicist, istoric, avocat, ziarist și editor, om politic și diplomat, s-a născut pe 6/ 18 septembrie 1817 la Iași. Este fiul vornicului Ilie Kogălniceanu și al Catincăi, descendentă din familia boierească Stavilla, originară din Basarabia.

Primele cunoștințe de carte le ia la Mănăstirea Trei Ierarhi din Iași, apoi este instruit de călugărul transilvănean Gherman Vida. Studiază la pensionul francez al lui Victor Cuénim, unde îi are colegi pe Vasile Alecsandri, Costache Negri și pe viitorul domnitor Alexandru Ion Cuza, apoi la Institutul francez al lui Lincourt de la Miroslava, localitate de lângă Iaşi.

În peroada 1834-1838, își continuă studiile în străinătate – inițial, la Lunéviile (Franța), apoi la Berlin (Germania). Aici, stabilește relații intelectuale și mondene cu personalitățile de vază din mediul științific și cel cultural. În timpul studenției, debutează cu „Romanische oder wallachische Sprache und Literatur” [„Limba și literatura romanică sau valahă”], studiu apărut în „Magazin fur die Literatur des Auslandes” (1835). Câțiva ani mai târziu, scrie și publică „Schiță asupra obiceiurilor și limbii țiganilor” (1837) și „Histoire de la Valachie, de la Moldavie et des valaques transdanubiens” [„Istoria Valahiei, Moldovei și a valahilor transdanubieni”] (1838), lucrări semnate cu numele Michel de Kogalnitchan. Scrisorile trimise din străinătate tatălui și surorilor îi relevă nu doar maturitatea ideilor și convingerilor, ci și harul beletristic.

   În 1838, tânărul Kogălniceanu revine în țară, rechemat de către domnitorul Mihail Sturdza, care considera periculoase influențele liberale ale mediului occidental asupra protejatului său. În nuvela „Iluzii pierdute… Un întâi amor”, evocându-și aspirațiile de atunci, nota: „când veneam de la universitate, capul îmi era plin de planuri, unele mai bune decât altele; vroiam prin literatură să prefac năravurile, să introduc în patria mea o nouă viață, noi principii”. Începe zelos o amplă activitatea științifică, literară și culturală. În ianuarie 1840, înființează prima publicație literară din spațiul românesc, revista „Dacia Literară”. Primul număr se deschidea cu o „Introducţie (la Dacia literară)”, un articol de program, în care erau trasate direcţiile de bază ale literaturii române din epocă, dar și principiile romantismului românesc, definite în afirmația: „Istoria noastră are destule fapte eroice, frumoasele noastre ţări sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoreşti şi de poetice pentru ca să putem găsi şi la noi sujeturi de scris, fără să avem pentru aceasta trebuinţă să ne împrumutăm la alte naţii”. În același an, alături de Vasile Alecsandri și Costache Negruzzi, devine codirector al Teatrului Național din Iași. În noiembrie, 1843, inaugurează la Academia Mihăileană din Iași întâiul curs de istorie națională. Participă activ la editarea revistei „Propășirea” (1844) și, pentru ideile exprimate în articolele sale, va fi exilat la mănăstirea Râșca. În anul 1845, începe publicarea în volum a textelor cronicărești, apărute cu titlul „Letopisețele Țării Moldovei”. Între timp, în presa timpului, inserează mai multe proze literare (schițe, nuvele, un început de roman), eseuri pe teme politice și sociale, pamflete, proză de călătorie.    

În timpul evenimentelor revoluționare de la 1848, Mihail Kogălniceanu se pronunță pentru reformele sociale radicale, redactează, anonim, o „Protestație”, în care proclamă egalitatea în drepturi și datorii a tuturor cetățenilor și optează pentru desființarea boierescului, împroprietărirea țăranilor și desființarea robiei. La Cernăuți, unde se află în exil din cauza persecuțiilor din partea autorităților, scrie manifestul „Dorințele partidei naționale din Moldova”, exprimând tranșant ideea unirii Moldovei cu Muntenia. Sub noul domn al Moldovei, Grigore Ghica, Kogălniceanu deține funcția de director al unor departamente de stat. În 1853, editează „Albumul istoric și literar”. Se angajează tot mai activ în mișcarea unionistă, ținând mai multe discursuri în Divanurile Ad-hoc și blamând ideile separatiste. În același context unionist, redactează, în 1855, ziarul „Steaua Dunării”, „cel întâi ziar politic, pe al cărui steag era scris: Unirea”. Marele eveniment din 1859 și alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Principatelor Unite se datorează și multiplelor sale acțiuni politice și culturale.  

În perioada imediată de după Unire, Mihail Kogălniceanu activează în cadrul Comisiei Centrale, împuternicită cu elaborarea legislației comune pentru Principatele Unite, este desemnat ca șef al guvernului din Moldova (funcție deținută cu intermitențe în perioada 1860-1865), insistă în promovarea reformelor democratice, în special, a celei agrare, care, în august 1864, prin decretul domnitorului, va începe să fie implementată, încheindu-se, astfel, epoca feudală.

În anii ce au urmat, devenit membru al Academiei Române (1868), Kogălniceanu își continuă activitatea în vederea consolidării statului național. Deține succesiv funcțiile de ministru de interne (1868-1870) și ministru de externe (1877) al României. În ședința din 9 mai 1877 a Adunării Deputaților, declara solemn: „Suntem independenți; suntem națiune de sine stătătoare […] Am ajuns la scopul urmărit nu de azi, ci, pot zice, de secole, și mai cu deosebire de la 1948 încoace”.

În ultimii ani de viață, rămas credincios idealurilor sale democratice, se opune diverselor intrigi ale guvernării liberale și cercurilor conservatoare. La începutul anului 1891, cu prilejul celor 25 de ani de la fondarea Academiei Române, Mihail Kogălniceanu rostește un discurs, în care evocă evenimentele politice din epoca sa, la realizarea cărora și-a adus o reală și importantă contribuție. Intervenția a fost ca un ultim bilanț al întregii sale vieți, căci distinsul cărturar și patriot moare câteva luni mai târziu, la Paris, în timpul unei intervenții chirurgicale.  

Opera (selectiv)

Proză literară și istorică

„Filosofia vistului” (1838), „Soirées dansantes” [„Adunări dănțuitoare”] (1839), „Nou chip de a face curte” (1939), „Iluzii pierdute… Un întâi amor” (1841), „Fiziologia provincialului în Iași” (1844), „Note de călătorie în Spania” (), „Tainele inimei” (1850).

„Introducție” [„La „Dacia Literară”] (1840), „Teatru” (1840), [„A. Demidoff în Banat, Valahia și Moldova – Introducere”] (1840), „Arhiva Românească: Introducție” (1841), „Gheorghe Șincai” (1841), „Viața lui A. Hrisoverghi” (1843), „Cuvânt introductiv la cursul de istorie națională” (1844), „Letopisețele Țării Moldovei” (Prefață) (1852).

Teatru

Adaptări: „Orbul fericit” (1840), „Două femei împotriva unui bărbat” (1840).

Scrieri științifice

„Romanische oder wallachische Sprache und Literatur” [„Limba și literatura romanică sau valahă”] (1835) „Schiță asupra obiceiurilor și limbii țiganilor” (1837), „Histoire de la Valachie, de la Moldavie et des valaques transdanubiens” [„Istoria Valahiei, Moldovei și a valahilor transdanubieni”] (1838).

Scrieri politice

„Discurs cu privire la Unirea Principatelor” (1857), „Discurs cu privire la acordarea de drepturi politice pentru toți locuitorii țării” (1857), „Discurs cu privire la reglementarea relațiilor dintre țărani și proprietari” (1857), „Discurs la alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor” (1859), „Discurs ținut din partea deputaților Moldovei în adunarea de la București”  (1859), „Amendament și discurs la articolul 145 din proiectul de constituție referitor la stabilirea capitalei țării” (1859), „Profesie de credință” (1860), „Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor” (1891).

APRECIERI CRITICE

„ […] Mihail Kogălniceanu a fost și un foarte înzestrat literat, căruia Ursitoarele îi făcuseră parte de alese însușiri de observație, de un foarte substanțial umor, de o distilată ironie și de o «simțimântalitate»(pentru a folosi chiar termenul său în straiul de acum un veac) atentă și gata să se aprindă de un întâi amor sau să se înduioșeze la ireparabila pierdere a unui poet ca Alexandru Hrisoverghi!” (Perpessicius, „Jurnal de lector”, 1944)

„Darul de căpetenie al lui Kogălniceanu e de a fi avut spirit critic atunci când lumea nu-l avea; și de a-l fi avut în formă constructivă, ardentă, fără sarcasm steril.” (G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent. Ediția a II-a. București: Minerva, 1986, p.181)

„Kogălniceanu se serveşte de literatură ca de un pretext ca să-şi împărtăşească ideile; de altfel, recursul la ficţiune e, în cazul său, foarte redus, scriitorul fiind un reporter cu ochiul ager, sensibil la ridicolele epocii de tranziţie, un pictor după natură şi un moralist, mai degrabă decât un inventator de teme şi personaje; condeiul său zburdă disertativ, spumos şi ironic, reţinându-şi cu greu volubilitatea sub încatenarea puternică a perioadelor ce alcătuiesc parcă, în chipul cel mai natural cu putinţă, fragmente de peroraţie  ori crâmpeiele unui colocviu cu cititorul, rostit cu o vervă contagioasă.” (Paul Cornea. Postfaţă la Mihail Kogălniceanu, Scrieri literare. Bucureşti: Minerva, 1976, p. 251)

 „ […] tot ceea ce a scris Kogălniceanu în materie de literatură pare o operă cu program, demonstrativă în mai toate privinţele, cu excepţia stilului care este o chestiune de certă vocaţie.” (Gheorghe Crăciun. În căutarea referinţei. Piteşti: Paralela 45, 1998, p. 215)

(Text elaborat de dr. Margareta Curtescu)

1. Histoire de la Valachie, de la Moldavie et des valaques Transdanubiens, par Michel de Kogalnitchan. Tome premier, Histoire de la Dacie, de la Valachie et des valaques Transdanubiens (1241-1792). Berlin, Librairie de B. Behr. 13. Oberwallstrasse, 1837.

2. Histoire de la Dacie, des valaques Transdanubiens et de la Valachie, par Michel de Kogalnitchan. Nouvelle edition. Tome prèmier. Berlin, Librairie de B. Behr. 12&13. Oberwallstrasse, 1854.

3. Fragmets tirés des chroniques moldaves et des valaques pour servir à l’istoire de Pierre-Le-Grande, Charles XII, Stanislav Leszczinnski, Démètre Cantemir et Constantin Brancovan, par Le Major M. Kogalnitchan. Premièr partie. Iassi. Au bureau de la feuille communale, 1845.

4-5. Letopisițele Țării Moldovei publicate pentru întâiași dată de Mihail Kogălniceanu. Tom II. Iașii, la Cantora Foaiei sătești, 1845 (volum cu semnătura olografă a lui Mihail Kogălniceanu).

6. M. Kogălniceanu, Acte, scrieri din tinereță, discursuri cu o notiță introductivă de P. V. Haneș. Editura Librăriei Leon Alcalay, București: Biblioteca pentru toți,1908.

7. Mihail Kogălniceanu, Scrisori (1834-1849), publicate de  Petre V. Haneș, profesor secundar. București: Minerva, 1913,

8. Mihail Kogălniceanu, Opere alese. Ediție îngrijită de Gabriel Drăgan. București: Cugetarea, 1940.