7 decembrie 2022

Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”

Bine ați venit pe pagina muzeului !

ANATOL GUGEL, 100 DE ANI DE LA NAȘTERE

Scriitorul Anatol Gugel s-a născut pe 6 aprilie 1922 în Iași, într-o familie de intelectuali. Absolvent al liceelor „Al. Donici” și „B.P. Hasdeu” din Chișinău și al Institutului Pedagogic „I. Creangă”(1944). Secretar de redacție la ziarul „Tinerimea Moldovei” (din martie 1945), la „Moldova socialistă” (1959-1966), redactor-șef adjunct la revista „Moldova” (1966-1996). Publică primele poezii în revista „Licurici” a liceului „B.P. Hasdeu”. Debutează în volum în anul 1951  cu placheta de versuri „Generația mea”, apărută la Editura de Stat a Moldovei din Chișinău.

Opera

Generaţia mea, Editura de Stat a Moldovei, Chișinău, 1951

Schimbul nostru, Editura de Stat a Moldovei, Chișinău, 1952

Povestea gorunului, Editura de Stat a Moldovei, Chișinău, 1954

Nistrule, pe malul tău, Ed. Şcoala Sovietică, Chișinău, 1956

Fereastra cu trei mușcate, Editura de Stat a Moldovei, Chișinău, 1956

Poezii și poeme, Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1959

Ostroave verzi, Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1962

Visătorii, Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1963

Sonata lunii, Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1965

Cutia de rezistenţă, Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău,1968

Scoica sarmatică, Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1969

Versuri, Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1970

Caietul în scoarţe de chihlimbar, Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1975

Lanterna magică, Ed. Literatura artistică, Chișinău, 1978

Înșiră-te, mărgărite, Ed. Literatura artistică, Chișinău, 1979

Crug, Chișinău, Ed. Literatura artistică, 1982

Post-scriptum, Ed. Ruxanda, Chișinău,1998

O viaţă de om, Chișinău, 2002

Am fost odată ca niciodată, poezii și poeme, Ed. Pontos, Chișinău, 2004

Cărţi de publicistică:

Pe-un picior de plai, Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1960

Drumeţie. Oameni și locuri, Ed. Lumina, Chișinău, 1975

Har, Ed. Literatura artistică, Chișinău, 1982

Cărţi pentru copii:

Eu, Anicuţa și Radu, Chișinău,1962

Flota mea, Chișinău, 1964

Adio, Cioco, Chișinău, Literatura artistică, 1979

Știubeiul cu povești, Chișinău, Literatura artistică,1982

Distincții

1971 – Lucrător Emerit al Culturii din Moldova

1998 – Medalia Mihai Eminescu  

2004 – Premiul de excelenţă al Uniunii Scriitorilor din Moldova

Aprecieri

„Anatol Gugel transcrie stări sufletești complexe într-un desen liric de o deosebită puritate („Iese un colte de iarbă/ zvâcnet de ciocârlie/ Ochi-și deschide deasupra-i/ liniște clară și-adâncă”) sau scrie o poezie de reflecție existențială în volume largi, cu retrospective amănunțite asupra drumurilor vieții care cristalizează în forme de glose moderne, punctate cu frecvente formule gnomice concluzive sau cu iluminări spirituale și comprimate de experiență trăită cu tensiune. Este o poezie a interconexiunii adânci om-univers, om-natură…”

Mihai CIMPOI, în: „O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia”, p. 185

„Este și firesc, poetul va aborda teme ale existenței filosofice, omul fiind în prim-plan cu speranțele, cu durerile, cu bucuriile și cu visurile sale. Poetul ne-a demonstrat de-a lungul anilor calități remarcabile de cetățean și slujitor al cuvântului elegant, al frazei scrise cu talent și dăruire”.

Vitalie TULNIC, în: „Dicționarul scriitorilor români din Basarabia. 1812-2006”, p. 234

„Simplu și multiplu ca un freamăt lung de pădure, necesar ca o gură de apă rece în toiul arșiței, matur prin felul de a vorbi prin excelență omenește…”

Emil LOTEANU, din Prefața la cartea „Am fost odată ca niciodată”, Ed. Pontos, Ch., 2004, p.5

De ce mă cruți?

De ce mă cruți, oglindă, nu fii blândă,

mă faci să cred că timpul e-o minciună,

că-l pot răscumpăra fără dobândă,

hai treji să fim în cumpăt împreună!

De ce mă cruți cu vechile-ți tertipuri

și cutele mi-ascunzi cu vicleșugul,

de unde s-a păstrat pe tine chipul

ce l-am uitat eu însumi, ars pe rugul

unui crepuscul prins în ambuscadă?

De ce mă cruți? Nu ești decât capcană,

iar eu și-acum nu sunt decât o pradă?

Tu stai pe loc. Sunt eu cel pus pe goană?

Printre cuvinte

Deci, trăiesc printre cuvinte,

Cuvântul îmi e ursită.

Le hrănesc cu cer proaspăt

Și cu humă dospită.

Câte le-am risipit, ajunge!

Cuvintele-s dure și tandre.

Curg cuvintele, fluvii

Cu domoale meandre.

Ba sunt ușoare ca puful,

Ba sunt grele ca sarea,

Ba fac uneori viraje,

De-ți taie, Doamne, suflarea.

Nu tot cuvântul potrivnic

pe filă-i gata să cadă,

atârnă de peniță,

dar nu ți se lasă pradă.

Fiece cuvânt – o hipnoză,

pe care ai tot lungi-o.

Prin cuvinte privesc lumea,

Cum prin lentile-aș privi-o.

Înflorește cactusul

Înflorește-o dată-n centenar

cactusul, feerică ofrandă.

Răsfățându-mi ochii, în verandă,

parcă stăm de vorbă, familiar.

Alba floare, floarea mea augustă,

ce ești oare, mesager stelar?

Toate vin și toate pleacă iar –

Lumea noastră-i largă și îngustă.

Urma-i ca un clipocit de stea

dăinui-va într-o nălucire.

Înflorește-asemeni, în neștire,

Doar o dată dragostea, și ea?