Val BUTNARU, 70 de ani de la naștere. La mulți ani!

Scriitorul, dramaturgul, jurnalistul, analistul politic Val BUTNARU s-a născut pe 17 aprilie 1955 la Chișinău, în familia Anei și a lui Sebastian Butnaru. După absolvirea în 1975 a școlii medii nr. 32 din Chișinău (actualmente Liceul „Iulia Hașdeu”), își continuă studiile la Facultatea de Filologie, specialitatea Jurnalistică, a Universității de Stat din Moldova (1975–1980). În 1987 urmează Cursurile superioare de regie de pe lângă Institutul de Cinematografie din Moscova (în limba rusă: Всесоюзный Государственный Институт Кинематографии имени С.А. Герасимова [ВГИК]), în clasa maestrului Emil Loteanu.

În penultimul an de studenție (1979) se angajează ca reporter la ziarul Tinerimea Moldovei, unde lucrează până în anul 1983. Concomitent, colaborează cu publicațiile Învățământul Public și Literatura și Arta. Între 1985 și 1991 este angajat al revistei literar-artistice pentru tineret Orizontul (ulterior – Columna).

La sfârșitul anilor ’80 ai secolului XX se implică plenar în Mișcarea de renaștere și eliberare națională a românilor basarabeni. Activează ca redactor-șef adjunct la organul de presă al Parlamentului Republicii Moldova, Sfatul Țării (1991-1992).

Fondator și director artistic al Teatrului „Eugène Ionesco” (1992–1994). Urmează cursuri de jurnalism la Radio Europa Liberă (München, 1993) și la redacția ziarului Orlando Sentinel (SUA, 1994). Activează, în paralel, în calitate de corespondent pentru Basarabia la Radio Europa Liberă, redacția emisiunilor în limba română (1992-1996). În 1995 fondează Grupul de presă Flux (GPF), iar în noiembrie 1999 – hebdomadarul Jurnal de Chișinău, care captează într-un termen scurt simpatia cititorilor, fiind recunoscut de către forurile mass-media din Republica Moldova ca cel mai reușit debut în presa periodică din Republica Moldova. Ca redactor-șef, Val Butnaru a adunat în jurul Jurnalului de Chișinău o echipă de gazetari de înaltă calificare și numeroși colaboratori dintre personalitățile vieții politice și culturale basarabene. Val Butnaru însuși publică număr de număr editoriale relevante, axate pe evenimente și probleme de stringentă actualitate. În anul 2000 înființează trustul „Jurnal Trust Media” din Chișinău, unul din primele holdinguri media din Republica Moldova.

Este membru al Uniunii Jurnaliștilor din Moldova (1987), al Uniunii Teatrale din Moldova (1992), al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1993), al Uniunii Scriitorilor din România (2003).

Debutează ca dramaturg în anul 1986 cu piesa „Procedeul de ju-jitsu”, după care au urmat: „Ne place să jucăm teatru” (1987), „La Veneția e cu totul altfel” (1989), „Simfonie în mi bemol major” (1992), „Iosif și amanta sa” (1993), „Țin minte că va ninge și vom fi fericiți” (1993), „Mâine sau poate poimâine” (1994), „Saxofonul cu frunze roșii” (1997), „Cum Ecleziastul discuta cu Proverbele” (1999), „Șase autori în căutarea unui personaj” (2001), „Apusul de soare se amână” (scrisă într-o primă variantă în 1982, revăzută și publicată în 2003), „Fotografii cu clovni invizibili” (2007), „Avant de mourir” (2008) ș.a.

Este autorul a două dramatizări după scrieri în proză de maeștri străini ai literaturii contemporane: „Halta viscolelor”, după romanul „O zi mai lungă decât veacul” de scriitorul kirghiz Cinghiz Aitmatov (1986) și „Fratele nostru, Iuda”, după povestirea „Iuda Iscarioteanul” de scriitorul rus Leonid Andreev (1991).

A editat cărțile de dramaturgie „Saxofonul cu frunze roșii” (1998), „Iosif și amanta sa” (2000), „Apusul de soare se amână” (2003), „Cum Eclesiastul discuta cu Proverbele” (2008).

Debutează ca prozator cu romanul „Cartea nomazilor din B.” (2010).

Alte cărți de proză:

Negru și Roșu. 1930 – 2056, Chișinău: Litera, 2016

Misterioasa dispariție a lui Teo Neamțu, Chișinău: Cartier, 2017

Trilogia basarabeană, Chișinău: Cartier, 2018

Ultimul profet adevărat, Chișinău:Prut, 2018; Iași: Lebăda neagră, 2021

Dilogia Manuscrisul lui Zograf, Chișinău: Prut, 2020

Hipnotic, Chișinău: ARC, 2021

Patimile după Iov, Chișinău: ARC, 2022

Spinoza. Capricii, Chișinău: ARC, 2023

Călăuza tibetană, Chișinău: KA-TET, 2024

Insomnia, Chișinău: ARC, 2025

Distincții:

Premiul „Ion Luca Caragiale” al Academiei Române (1993);

Premiile Ministerului Culturii din Republica Moldova (1989, 1991, 1999);

Premiile Uniunii Scriitorilor din Moldova (2003, 2011, 2018, 2021, 2022, 2024);

Premiul revistei „Convorbiri literare” (2004);

Ordinul Național „Pentru merit” în grad de Comandor al României (2000); 

Ordinul Republicii (2009), la care a renunțat în 2014, în semn de protest pentru că distincția i-a fost conferită și lui Vlad Plahotniuc;

Premiul Național pentru literatură (2019).

               Referințe critice:

Val Butnaru și-a propus în mod programatic, de la primele sale piese, să scrie un alt fel de teatru decât cel care s-a făcut până la el în Basarabia, un teatru al generației ’80, conectat la tendințele cele mai noi ale dramaturgiei europene și mondiale.(Constantin CHEIANU)

…este un scriitor neordinar, care are o atitudine neordinară și originală față de foarte multe lucruri, al altfel spusului, al altfel scrisului. Ne-a demonstrat asta în publicistică, în emisiunile și în piesele sale, în teatru… (Arcadie SUCEVEANU)

„Hipnotic” e poate cel mai iresponsabil (dar și cel mai potrivit spiritului său) roman. Iresponsabil (sau poate circumspect și prevăzător) pentru că, exact acolo unde ochiul de veghe al unui critic capricios (aluzie la subsemnatul) e gata să-l penalizeze pentru anumite (și evidente, pentru critic) derapaje, vine un personaj din roman care spune chiar el acest lucru, denunțând, public, scriitura (dar și instanța narativă care s-ar face vinovată de eșec). Apoi, având în vedere că și personajul cu replica respectivă ar putea să greșească, acesta primește, și el, riposta altuia; astfel încât ne dăm seama că se produce o descentralizare anarhică, fără repere. O instanță supremă pur și simplu nu există. Schimbul de registre narative (unele introduse abrupt, subit, fără ghilimelele sau parantezele de rigoare și chiar inexplicabile strategic) conduce la eludarea instanțelor. Or nu doar autorul se joacă aici de-a romanul, de-a facerea lui, ci și personajele sunt permanent antrenate în acest joc. (Mircea V. CIOBANU)

Val Butnaru îmbină captivant realitatea istorică și ficțiunea, romanul („Patimile după Iov”- n.n.) având mai multe fațete – de saga istorică a unei seminții strivite între plăcile tectonice ale vremurilor potrivnice, de șarjă politică tratată uneori cu instrumentele publicisticii, de polar nelipsit de suspans, dar și de epic răscolitor, cu scrâșnet dureros în confruntarea cu fatala neașezare a ținutului. Dramatismul situațiilor e pigmentat abundent de inocența identitară, egală cu prostia, a basarabeanului de la răscruce. Se pare că pentru acesta „valoarea educativă a suferinței” nu funcționează nici azi. (…) Despre cele două secole dramatice ale noastre, de la răpirea Basarabiei, până la războiul din regiunea nistreană, s-au scris cărți multe, cărți științifice, cărți de istorie, publicistică, dar proza a întârziat. Se simțea acut necesitatea unui astfel de roman. Val Butnaru l-a produs acum. (Eugen LUNGU)

Val Butnaru este un dramaturg înzestrat cu har, un talent nativ, de o mare finețe și pătrundere psihologică, dar și un maestru al unor structuri dramatice, care simte scena până în cele mai subtile și ascunse coturi ale ei, având o viziune de ansamblu și clară a ceea ce își propune să realizeze cu respectivele mijloace. Are o mână sigură, un stil alert, plin de surprize, suspansuri, paradoxuri, poezie și profunzime de gândire. (…) „La Veneția e cu totul altfel” (1988) ne reprezintă un dramaturg care și-a găsit calea proprie și, când spun asta, am în vedere că s-a conectat la marile modele europene și universale, depășind cadrul îngust al provincialismului care a ținut atâtea decenii în ghearele lui scrisul nostru, inclusiv dramaturgia. Veneția cu gondolele ei apare aici ca un simbol al descătușării și libertății ființei, care dintotdeauna a tins către împlinire și fericire. Dar cum altfel se poate produce acest miracol, acest etern vis al omului decât numai ÎN DOI – EL și EA, cei care se caută, se găsesc, dar, la un moment dat, se pierd iarăși și rămân să trăiască doar cu amintirea a ceea ce a fost… Piesa poartă în structura ei ceva din aerul epocii când era în deplină desfășurare Mișcarea de Renaștere și Eliberare Națională a românilor basarabeni, chiar dacă doar vag și aluziv. De altfel, Val Butnaru nu obișnuiește să se lanseze prin teatrul său în dezbateri și lupte politice de moment – viziunea sa asupra omului și existenței lui se concentrează prin mișcările și evoluțiile profunde ale individului, deci și asupra comunității… (Vladimir BEȘLEAGĂ)

În peisajul romanului optzecist, Val Butnaru și-a creat o nișă proprie. Nișa lui înseamnă romanul de idei, romanul complex, cu personaje generice, romanul construcției programate, meticuloase, în care toate ramificările liniei de subiect își găsesc rezolvare. O scriitură strunită, ajustată la o structură bine închegată, la nivelul de adâncime a semnificațiilor unei întregi rețele de evenimente și întâmplări istorice care au configurat și reconfigurat sensurile istoriei naționale și transnaționale. (…) Scriitorul își selectează materia din zonele de rocă tare: istorie, literatură, mitologie, dar și fapt divers pescuit din realitatea imediată, istorii ale oamenilor obișnuiți, tipi bizari sau de-a dreptul scrântiți, istorii extravagante, crime abominabile (cum ar fi cazul profesorului rus Profir Alexandrovici Svidrigailov din romanul „Hipnotic”), dar și întâmplări banale – toate amestecate alchimic și orânduite, numai-autorul-știe-cum, să devină literatură. Și toate devin o lume închipuită cu atâta măiestrie, de parcă ar fi aievea. (…) Romanele lui Val Butnaru îl arată un scriitor consecvent, original, în plină evoluție a modului de a reprezenta lumea în formulele epice ale romanului. Scriitorul este consecvent, disciplinat, e prolific și merge fără abateri spre propriul său proiect romanesc. (Maria ȘLEAHTIȚCHI)

Text elaborat de Veronica Boldișor, muzeografă