
Veronica Boldișor, istoric de profesie, născută pe 16 octombrie 1964, satul Jora de Sus, județul Orhei, Republica Moldova.
A studiat la Facultatea de Istorie și Pedagogie, Universitatea „Ion Creangă” din Chișinău.
A activat în calitate de cercetător științific la Muzeul Național de Etnografie şi Istorie Naturală și referent la Departamentul studierea opiniei publice și legături cu mass-media la Secretariatul Parlamentului.
A făcut parte din colectivele redacționale ale revistei „Patrimoniu” și săptămânalului „Literatura şi Arta” și secretar literar la Teatrul Municipal de păpuși „Guguţă” din Chișinău. A activat în calitate de consilier al Președintelui UNITEM și consilier al Departamentului Cultură al Mitropoliei Basarabiei.
Membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova.
Debut editorial cu volumul de eseuri „Doruri latente”, Editura „Civitas”, Chișinău, 2000.
Cărți publicate: „File din viața unei Biserici și a unui Mitropolit” (publicistică), Editura „Pontos”, Chișinău, 2014; „Ilustre personalități române în destinul Basarabiei” (eseuri), Editura „Serebia”, Chișinău, 2019; „Cămașa norocului” (dramaturgie), Editura „Pontos”, Chișinău, 2019.
A îngrijit mai multe ediții sub egida Muzeului Național al Literaturii Române: George Meniuc: Pagini de corespondență: Ediția a I-a; Chișinău: Grafema Libris, 2010; George Meniuc: Pagini de corespondență: Ediția a II-a, revăzută și completată. Chișinău, Editura Polisalm, 2023; Ion Hadârcă: Jurnalul pandemiei sau Wuhandemia (în curs de apariție).
Premii: Premiul Ministerului Culturii din Republica Moldova pentru dramaturgie, edițiile anilor 2002, 2003 și 2004.
Cu ocazia împlinirii frumoasei vârste de 60 de ani, echipa Muzeului Național al Literaturii Române vă transmite cele mai calde și sincere felicitări! Această zi specială marchează nu doar aniversarea vârstei, ci și o carieră remarcabilă dedicată istoriei, literaturii și patrimoniului cultural.
De-a lungul carierei și vieții dumneavoastră, ați demonstrat profesionalism, dedicare și o adevărată pasiune pentru tot ceea ce faceți. Sunteți o sursă de inspirație pentru cei din jur, iar contribuțiile dumneavoastră sunt apreciate de toți cei care au avut privilegiul să colaboreze cu dumneavoastră.
Vă dorim mulți ani fericiți și sănătoși înainte, alături de familie și cei dragi, și multe momente de bucurie și satisfacție personală.
„S-ar părea că despre 28 iunie 1940 se știe totul, ce să mai adaugi la nivel de informație? Doar interpretările sunt diferite, în rest, totul parcă se știe. Or, nu este tocmai așa, în arhive zac nevalorificate încă o sumedenie de documente revelatoare, privitoare la această mare tragedie a românilor basarabeni, dar și a românilor în general. Tragedia începe încă în anul 1812, dar, începând cu 28 iunie 1940, ea poate fi numită etnocid. Lucrând cu documentele de arhivă, care au văzut lumina tiparului în volumul I al monumentalei cărți „Basarabia – pământ românesc”, îngrijită de istoricul Mihai Tașcă și editată la Chișinău în 2017 la editura „Serebia”, mi-am dat seama că acest subiect este inepuizabil. O serie de documente o constituie declarațiile pe care erau obligați să le completeze în scris, înainte de a trece noua frontieră de stat, acei ce voiau să se refugieze în Țară și aveau norocul să se regăsească în listele de refugiați pe parcursul anului 1940. Citindu-le, în fața ochilor se înfățișează un tablou apocaliptic, desprins parcă din pânzele lui Salvador Dali. Familii rupte în două, mame în căutarea copiilor pierduți, studenți dezorientați, neștiind pe care drum s-o apuce ca să nu greșească, averi de o viață abandonate, sinucideri în lanț ale funcționarilor publici, totul întors cu susul în jos, lacrimi, disperare… Iată, de exemplu, un mic fragment din Declarația refugiatului Gheorghe I. Dumbravă din Minceni, jud. Orhei, dată la punctul de frontieră Ungheni-Prut pe 18 septembrie 1940: „Viața în Basarabia este îngrozitor de grea și scumpă, căci o Rusie mare, dar săracă și flămândă, s-a năpustit asupra Basarabiei noastre, pe care o exploatează precum un păianjen care suge sângele unei musculițe prinse în pânza lui. Păianjenul altfel nu poate să se hrănească, pe când oamenii…” Declarațiile de genul acesteia m-au cutremurat. Un păianjen uriaș, lacom, bulimic, înfiorător, își așternuse imensa lui pânză peste biata Basarabie, hrănindu-se cu sângele victimelor, acestea fiind părinții, bunicii și străbunicii noștri”.
Fragment din cartea „Ilustre personalități române în destinul Basarabiei”, p. 33
REFERINȚĂ:
„Veronica Boldișor, prin eseul „Martirajul lui Ion Vasilenco” a realizat o mare și sfântă datorie a generațiilor mai noi de a scoate din uitare chipul și imaginea celui care s-a confruntat cu regimul odios cu un curaj și cu o dăruire fără de seamăn, am zice, încheindu-și suferințele prin autodesființare.”
Vladimir Beșleagă
Mai multe articole
Aurelian Silvestru, 75 de ani de la naștere
Eugen Lungu, 75 de ani de la naștere
Elena PRUS, 65 de ani de la naștere