Gheorghe Calamanciuc, 80 de ani de la naștere

Dramaturgul, poetul, prozatorul și publicistul Gheorghe CALAMANCIUC s-a născut pe 7 februarie 1945 în comuna Mihoreni, Ținutul Herței, fostul jud. Dorohoi, actualmente în Ucraina. Și-a făcut studiile la Facultatea de Filologie a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți (1964-1970). Funcţii: colaborator literar, redactor-adjunct la ziarul „Patria” (Făleşti), director al şcolii medii Călineşti ( Făleşti), lector la Universitatea de Stat „Al. Russo” (Bălţi), redactor literar la Teatrul Naţional „V. Alecsandri” din Bălţi.

Debutează în presă cu două poeme (1969). Publică cronici de teatru, recenzii, fragmente de piese, povestiri pentru copii, cicluri de versuri, articole publicistice.

Colaborează la revistele: „Literatura şi arta”, „Viaţa Basarabiei”, „Contrafort”, „Semn”, „Sud-Est”, „Teatrul Azi”, „Teatrul Românesc”, „Cronica”, „Dunărea de Jos” etc.

Piesele sale sunt jucate pe scenele unor teatre din Republica Moldova şi din România:Izvorul cu blesteme (Teatrul „Ginta Latină”, Chişinău); Impăratul îmbrobodit, Mărul fermecat, Ucigaşii mamei, ucigaşi, Deea-Fecioara din lacrima cerbului, Impăratul de paie, Ultimul Urmas al lui Ştefan-Vodă, Târfa de marţi (Teatrul Naţional „V. Alecsandri”, Bălţi); Ultima noapte de mileniu cu un copil îmbătrânit (Teatrul „Luceafărul”, Chişinău), Mărul fermecat (Teatrul Dramatic din Petroşani şi alte teatre din România), Povestea lui Harap-Alb,dramatizare în versuri după Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă (Teatrul de Stat Oradea), Să mă iubeşti sinucigându-te, să te sinucizi iubindu-mă (Teatrul Liber „Silviu Silvian Fusu”, Chişinău).

Unele piese au fost premiate la concursurile republicane de dramaturgie: Casa umbrelor, Baladă neterminată, Ultima noapte de mileniu cu un copil îmbătrânit, Un dramaturg aproape ratat şi o târfă aproape gentilă, Impăratul îmbrobodit, Ispita inecului, Câini cu colaci în coadă, Paziţi soarele, Ultimul Urmaş al lui Ştefan-Vodă, Poetul Iepuraş, Ştrengărel şi Motânel. Publică cărţi de proză pentru copii: Deea-Fecioara din lacrima cerbului, Ch.,1998; şi Vise cu brânduşe, Ch., 2007, iar pentru maturi vol. de nuvele Să-ţi fie dor de tine, Ch., 2009.

Este un poet al sentimentelor umane, un poet care deplânge destinul vitreg al românilor înstrăinaţi din Bucovina, Ţinutul Herţei, de unde-şi trage rădăcinile.

Gheorghe Calamanciuc s-a stins din viață pe 16 iulie 2022.

Cărți publicate:

 Ultima noapte de mileniu cu un copil îmbătrânit, Chişinău, 1998; Ultima noapte de mileniu cu un copil îmbătrânit, piesă, Chişinău, 1998; Deea-Fecioara din lacrima cerbului, basme pentru copii, Chişinău, 1998; Caprele verzi, dramaturgie, Chişinău, 1998; Ispita înecului, dramaturgie; Chişinău, 2001; Poemele repaosului, poezie, Chişinău, 2001; Toamnele lui Adam, poezie, Timişoara, 2004; Ultimul Urmaş al lui Ştefan-Vodă, piese, Chişinău, 2005; Să mă iubeşti, sinucigându-te, să te sinucizi iubindu-mă, monodrame, Chişinău, 2005; Salvaţi capra lui Creangă!, teatru pentru copii, Chişinău, 2007; Vise cu brânduşe, povestiri pentru copii, Chișinău, 2007; Ghicitori pentru hâtrişori, ghicitori în versuri pentru copii, Chişinău, 2007; Să-ţi fie dor de tine, nuvele, Chişinău, 2009; Singur, în 50 de poeme, poezie, Iași, 2010; Târziul, în 50 de poeme, poezie, Iași, 2011; Donjuan de mucava, roman, Chişinău, 2011; Donjuan în derivă, roman, Chişinău, 2012; Alunecarea din vis, poezie, Chişinău, 2012; Vise cu Dumnezeu, proză pentru copii, Chişinău, 2013; Celebritatea ghinionistului, roman, Chișinău, 2015; Poeme de citit bătrânețea, Chișinău, 2016; Cerul din Ilicatinca: romanul celor doi potrivnici, Bucureşti, 2017; Răzvrătiri publicistice, Chișinău, 2018; Numele meu e femeie, nuvele, Iași, 2018; 50 de sonete pentru îndrăgostiții de fantasme, poezie, Chișinău, 2019; Poemele românilor din amurg, Chișinău, 2023.

Litaniile

Nu mă mai apără, mamă, cuvintele.

Pustiul fiecărei clipe mă-nghite

în necuvinte

ce le tac. Și sunt mereu vrăjmășite.

Mi-aduc litaniile amintirilor. Sunt grele.

Aș putea încărca cu ele

toate vagoanele ce i-au dus pe români

în Siberia de oase flămândă.

Atât de triste, c-aș putea concura cu

toate tristețile româncelor

de osândă,

ce și-au hrănit pruncii cu-amarul buruienilor,

după ce „eliberatorii” ruși

le-au luat din poduri ultimul știulete

de porumb.

Acum tot nu sunt duși.

L-au lăsat pe fratele lor strâmb.

Care nu ne mănâncă porumbul,

ci ne înmormântează istoria și graiul

cu vicleșugul.

Litaniile amintirilor ce mă cearcă, mamă,

nu le strig,

când oftez această carte

despre românii din amurg.

Sunt grele și triste litaniile, ca

destinul lor.

Iar eu le ceresc în vers,

ca să nu mor.