Gheorghe Blănaru – 90 de ani de la naștere

„Poet, eseist și publicist, Gheorghe Blănaru ajunge cu cuvântul fermecat la inima și sufletul cititorului de rând nu ca un novator care ar revoluționa literatura română prin te miri ce modele de creație, ci prin inducerea unei noi sensibilități cu mijloace și forme zise clasice. Conștient de faptul că o operă literară conformă cu ultimele „mode” și rigori le este străină celor mulți nepregătiți s-o „consume”, el ne convinge că știe să asculte și să audă „tăcerea izvorului”, să observe „privirea de flori” a femeii dragi, să stea de vorbă cu frunza, cu anotimpurile, iar cel mai frecvent – cu sine însuși” (Prof. dr. Ion Berghia, 2013, Iași)

Născut la 21 ianuarie 1933 în comuna Limbenii Vechi, județul Bălți, Basarabia, Gheorghe Blănaru este ultimul copil dintre cei 7 frați și surori. Tatăl, Nicolae Blănaru, om cu carte și mama, Maria Bleandură- Blănaru, femeie cu caracter și dorință de a-și vedea copiii oameni învățați, i-au îndemnat la carte. După cele patru clase primare la școala din Limbeni, Gheorghe merge la școală în comuna Obreja. Însă, tatăl moare în vara lui 1940, iar pentru familie vin vremuri de cumpănă: războiul – cei trei frați mai mari pleacă pe front, mama cu cei patru copii trebuie să facă față lipsurilor, războiului și foametei. În anii 1946-1947, Gheorghe cu mama pleacă în Bucovina pentru a munci și a agonisi de-ale gurii pentru cei de acasă, peregrinări descrise în cartea „Femeia cu privirea de flori”, Iași, 2014.

 Absolvent al  Facultății de Filologie a Institutului Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău (1960), Gheorghe Blănaru activează în calitate de redactor la ziarul „Tinerimea Moldovei”,  cercetător la Institutul de limbă și literatură Română al Academiei de Științe a Moldovei, învățător, redactor la Editura „Cartea Moldovenească”, precum și la revistele „Noi” și „Florile Dalbe”. Între 1977-1980 deține funcția de director al Biroului de literatură artistică a Uniunii Scriitorilor din Moldova.

Poetul își face debutul editorial cu cartea pentru copii Ferestrele anului (1975). Urmează alte cărți cu versuri pentru copii, multe dintre acestea fiind traduse în estoniană, kazahă, rusă, etc.: Uriașul albastru, 1976; Plicul cu spice, 1977; În orașul Codru-Mare, 1979; Castelul cu ușile ferecate, 1980; Moși frumoși, 1981; Casa de pe curcubeu, 1983; Mieii și teii, 1989 etc.  Consemnând apariția poemului Uriașul albastru, criticul literar Mihai Cimpoi menționează: „ Un asemenea gen de poezie pentru copii, etiologică prin natura ei, se sprijină pe ingeniozitatea personificării, pe arta teatralizării sau a carnavalizării. În poem sunt antrenate în dialog elementele, Lemnul, Petrolul, Negru-Împărat-Cărbune. Este, în linii mari, un grandios spectacol industrial, bine înscenat, prezentat în imagini simple, accesibile”. ( Cimpoi M., Sorii și umbrele cărților, Cultura, 1977, 8 ian.) La sfârșitul anilor `80, Gheorghe Blănaru „se va orienta tot mai mult spre poezia „serioasă”, destinată cititorilor cu oarecare instruire și cu o anumită experiență de viață” (Ion Țurcanu, prefață la volumul „Minus… eu”, București, 2013).

În anul 1995, familia Blănaru se repatriază în Țară. La Iași, poetul desfășoară o intensă activitate literară, publicând mai multe volume de versuri la editurile  ieșene Panfilius și Vasiliana `98: La plecare, 2001, 2013; Acasă, 2006; Locul din uitare, 2008; Atelierul soarelui, 2009; Minus… eu, 2013; La streașina bolții sau o sută de pasteluri, 2014; Femeia cu privirea de flori, 2014; Catrene eterogene, 2014; Alte catrene eterogene, 2015.

Gheorghe Blănaru a fost Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și al Uniunii Scriitorilor din România. Posesor al Diplomei de Excelență, acordată de Primăria Municipiului Iași și Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Iași, pentru întreaga activitate întru slujirea limbii și literaturii române, 2014.

Scriitorul se stinge din viață pe 28 februarie 2016. Este înmormântat la Cimitirul „Sfânta Treime” din Păcurari, Iași. Pe cruce, stă gravat epitaful „Am fost în ospeție pe Pământ”.

Opinii critice:

„ În cele scrise de Gheorghe Blănaru am simțit tendința de a le insufla cititorilor săi dragostea de tot ce e frumos, îndemnul omului de creație spre fapte demne, îndrăzneală, cât și dragostea față de neam, de plai… Dar Gheorghe Blănaru nu este un scriitor numai pentru copii. În Marea Bătălie care s-a dat pentru Limbă, Alfabet latin, Tricolor slova sa cu expresia sarcastică angajată s-a afirmat aproape de linia întâi… El și-a expus poziția, contribuind evident la trezirea conștiinței naționale, laolaltă cu ceilalți scriitori, cu marea majoritate a lor”. Aurel Ciocanu, Codru-Mare al poeziei, „Lit. și arta”, 1993, 28 ian.

„Versurile lui Blănaru, și ca formă, și ca mesaj, poartă aproape întotdeauna pecetea poeziei populare, fie a celei orale sau a celei care, având ea însăși aceeași origine, s-a afirmat la noi în poezia cultă romantică din secolul XIX, fără să dispară însă nici în secolul următor…” Ion Țurcanu, Un rapsod popular: Gheorghe Blănaru, prefață la volumul „Minus… eu”, 2013.

„În Catrene eterogene fiecare miniatură poetică e un aforism sau o maximă, un proverb, o sentință, o fabulă sau o cugetare înaripată – toate îmbrăcate în haina de sărbătoare a poeziei”.IonAnton, Înțelepciunea cuprinsă în patru rânduri, prefață la„Alte catrene eterogene”, 2015.

Text elaborat de Cezaria Vasilachi, muzeograf

Fotografie: Gheorghe Blănaru în cabinetul de lucru, ianuarie 1983. Nr. de inventar 10453