29 martie 2024

Muzeul Național al Literaturii Române, Chișinău

Bine ați venit pe pagina muzeului !

Paisie Velicikovski – 300 de ani de la naștere

Paisie Velicikovski (Paisie de la Neamț sau Paisie cel Mare), călugăr și teolog ortodox, cunoscut pentru redescoperirea scrierilor patristice și publicarea Filocaliei.

Date biografice

S-a născut la data de 21 decembrie1722 la Poltava din Malorusia (Ukraina) în familia preotului Ivan și a preotesei Irina, primind la naștere numele Petru (Piotr).

La vârsta de 13 ani a fost trimis la Academia duhovnicească din Kiev, întemeiată de mitropolitul Petru Movilă, unde a studiat 4 ani (din 1935 până în 1939).

În 1740 îl găsim în Mănăstirea Liubiețchi, iar în 1741 – la Mănăstirea Medvedeski (aici, fiind tuns rasofor, și-a luat numele de Platon), ca apoi să se transfere la Șavra Percerska din Kiev, unde a aflat despre practica isihastă atonită din mănăstirile românești, pe unele chiar vizitându-le în 1974: schiturile din Dălhăuți, Trestieni-Râmnicu Sărat și Cârnu.

În 1746 pleacă la Muntele Athos. Aici, la Mănăstirea Pantocrator a petrecut patru ani în singurătate, rugăciune și sărăcie, după care a fost călugărit, în anul 1950, când și-a luat și numele de Paisie. A renunțat la viața de sihastru, devenind conducătorul unui schit isihast, constituit din ucenici români și slavi.

În 1963, împreună cu 64 de ucenici, părăsește Muntele Athos, ajungând la Iași, capitala Moldovei, unde a fost primit de mitropolitul Gavriil Callimachi, din a cărui grijă a devenit stareț al Mănăstirii Dragomirna din apropierea Sucevei. Comunitatea din Dragomirna a crescut de la cei 64 de însoțitori ai lui Paisie până la 350 de călugări.

După ocuparea Nordului Moldovei de către austrieci (1775) și impunerea de către aceștia a unei limite de 25 de călugări admiși într-o mănăstire, Paisie, împreună cu 200 de călugări se refugiază la Mănăstirea Secu, ca după patru ani, în 1779 să se strămute pentru ultima dată la Mănăstirea Neamț, unde organizează obștea după rânduiala athonită, punând accent pe ascultare, smerenie și rugăciune. În perioada stăreției sale, obștea de la Mănăstirea Neamț a crescut la 700 de frați și a devenit curând un centru de pelerinaj, dar și de adăpostire a refugiaților.

Activitate

Starețul Paisie a tradus din operele Sfinților Părinți și a finalizat traducerea în slavonă a Filocaliei, care, în 1793, a fost tipărită în Rusia. Au fost identificate aproximativ 300 de manuscrise copiate în timpul său, din care 40 de el însuși. În 1790 Paisie a primit schima cea mare și a fost ridicat la rangul de arhimandrit.

„Ceea ce el a realizat a fost sinteza. Paradoxal, geniul său nu a constat în originalitate. El însuşi nu a pretins niciodată altceva decât reintroducerea principiilor autentice ale doctrinei patristice răsăritene tradiţionale în viaţa monahală. A continuat mişcarea de reînnoire a vieţii monahale din secolul al XVIII-lea din sânul Bisericii Ortodoxe româneşti, de reaşezare a ei, în spiritul tradiţiei athonite, pe baza unei mai bune cunoaşteri a scrierilor patristice şi postpatristice şi a punerii riguroase în practică a canoanelor ascetice. Stareţul Paisie nu a fost un scriitor bisericesc în sensul propriu al cuvântului, ci un înfăptuitor practic, creatorul unei frăţii monahale multilaterale şi al unei şcoli de copişti şi traducători ai Sfinţilor Părinţi. Starețul cu viață îmbunătățită a lavrei nemțene a fost hăruit de Cer cu un dar aparte de a ţese, din diversele fire ale tradiţiilor spirituale răsăritene şi ruseşti, un edificiu statornic.

Geniul Sfântului Paisie a constat în capacitatea de racordare a acestei tradiţii – printr-o uriaşă muncă filologică şi editorială – la nevoile urgente de viaţă duhovnicească ale oamenilor din vremea sa. Ceea ce a uimit pe contemporani şi i-a făcut pe sute de oameni să alerge spre Cuviosul Paisie, stârnind sute de vocaţii monahale şi adunându-le în jurul său, a fost puterea personală a stareţului, capacitatea de a-i face pe cei din jurul său să se simtă ostaşii fericiţi ai unei lupte sfinte pentru propria regenerare şi înălţare spre Dumnezeu, dar şi a celor din jur”.

(Arhimandritul Mihail Daniliuc)

Recunoaștere

A fost canonizat de Biserica Ortodoxă a Rusiei în iunie 1988, canonizare adoptată și de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române la data de 19-20 iunie 1992.

Autor: Olesea Ciobanu, director adjunct, MNLMK