Vasile Romanciuc – 75 de ani de la naștere

Poetul Vasile ROMANCIUC s-a născut la 17 decembrie 1947, în satul Bădragii Noi, Edineț, fostul județ Hotin. Absolvent al Facultăţii de Litere (secţia jurnalism) a Universităţii de Stat din Chişinău (1972). Redactor la Radio Moldova, consilier la Uniunea Scriitorilor, redactor la editurile Museum, Gh. Asachi, Literatura Artistică, Prut Internațional. Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1976), membru al Uniunii Scriitorilor din România (1994), membru al PEN Clubului (1996).

Dintr-un interviu realizat de Irina Nechit cu Vasile Romanciuc, reținem o definiție inedită a poeziei: „Poezia nu este nici oarbă, nici surdă, nici mută – ea vede, aude şi, lucru firesc, vorbeşte despre ceea ce simte. Poezia este un organism viu, ea «absoarbe» din afară tot de ce are nevoie pentru a trăi cu adevărat. Uneori, autorul descoperă în propriul text  lucruri care pare să se fi scris «singure»…” Din același dialog, aflăm că Vasile Romanciuc preferă „poemele în care ideea şi emoţia se întâlnesc în mod firesc şi se simt bine împreună. Indiferent care dintre ele e în prim-plan… Important este ca ideile şi emoţiile să fie adevărate, să fie trăite profund…”.

OPERA:

Volume de versuri: „Genealogie” (debut editorial, 1974); „Citirea proverbelor”, 1979; „Din tată-n fiu”, 1984; „Ce am pe suflet”, 1988; „Note de provincial”, 1991; „Un timp fără nume”, 1996; „Îndoiala de sine”, 1997; „Un ochi/Un oeil”, ediţie bilingvă româno-franceză, antologie şi prefaţă de Valeriu Rusu, 2000; „Marele pustiu invizibil”, 2000; „Olimpul de plastic”, 2007; „Recitirea proverbelor”, 2007; „Purtătorul de cuvânt al tăcerii”, 2011; „Veşminte de gală pentru marii pitici”, 2011; „Lasă un semn”, 2012; „Cuvântul ne adaugă vedere. Sonete”, 2012; „Lumina glasului lăuntric”, 2016; „Pâinea noastră cea din toate filele”, 2020; „Dumnezeu nu-și ține niciodată telefonul închis”, 2022.

Cărţi pentru copii: „Dacă ai un prieten”, 1983; „Mama coase-o floricea”, 1987; „Doi iezi”, 1990; „Floarea zburătoare”, 1998; „Toate întâmplările se prefac în cuvinte”, 2000; „Copilul cu aripi de carte”, 2006; „O furnică în bibliotecă”, 2007; „De ce plânge clovnul?”, 2009; „Am un nume frumos”, 2013; „Puiul mamei, dragul tatei”, 2016; „Poezii mici de crescut mare”, 2018; „Abecedar. Primii pași printre cuvinte și cifre”, 2018; „Un bostan lăudăros”, 2019; „Toate întâmplările se prefac în cuvinte”, 2021.

DISTINCȚII:

Premiul Naţional al Republicii Moldova (2000), Marele Premiu pentru Poezie Nichita Stănescu (Ploiești, România, 2001), Diploma de Onoare a Consiliului Internaţional al Cărţii pentru Copii şi Tineret – IBBY (Basel, Elveţia, 2002, și Atena, Grecia, 2018). Premiul Opera omnia al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2015). Ordinul de Onoare al Republicii Moldova (2010). Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer (România, 2014).

* * *

CAD LIN LITERE

Sunt purtătorul de cuvânt al tăcerii.

Plouă curat, cald, cad lin litere
din alfabetul ceresc –
dacă aș putea alcătui din ele
cuvinte,
aș trăi bucuria unor poeme de dragoste
dumnezeiești.

Visez de mult o poezie de dragoste,
o poezie neobișnuită,
în care sentimentele pot fi citite

și înțelese
fără dicționarul de neologisme,
fără dicționarul de arhaisme.

Sentimente care se văd
grație propriei lor lumini.

Sentimente care,
pentru a se face auzite,
nasc liniștea mai întâi.

Sunt purtătorul de cuvânt al tăcerii.

* * *

REFERINȚE CRITICE:

„Ca un veritabil «purtător de cuvânt al tăcerii», poetul Vasile Romanciuc ne oferă subtile variante și nuanțate trimiteri la marea diversitate semantică a cuvântului. La el, tăcerea rostită prin cuvânt ia adesea înfățișarea sentimentelor care «pentru a se face auzite / nasc liniștea mai întâi»… Acuitățile poetului se întrepătrund cu firele filosofiei vieții, de la simplele ei manifestări la cele mai complicate reacții și simptome… Talent viguros, Vasile Romanciuc știe că literatura, și prin excelență poezia, este o stare de grație, o experiență interioară a ființei, unică și irepetabilă… (Nicolae BUSUIOC).

„«…purtătorul de cuvânt al tăcerii» este un recunoscut maestru al versului tradițional, dar și un fin verslibrist, iar de ceva timp încoace și un sonetist & autor de rondeluri de primă mână, fără a uita și de haiku-urile sale, adevărate bijuterii de 17 silabe” (Emilian GALAICU-PĂUN).

„Temeinicia rostirii po(i)etice presupune, la el, o preocupare permanentizată pentru rotunjimea discursului liric, pentru caracterul lui canonic, încheiat, asemenea unui verset biblic (precum spunea Blaga despre aforism). Crede (ca și Vieru) că poezia trebuie să fie frumoasă, multă (ca sens), sfioasă (cu bun-simț, cu sfințenie)” (Mihai CIMPOI).

„Fie că scrie poeme de dragoste, fie că (re)citește proverbele, fie că își exprimă decepțiile provocate de nedreptățile și promiscuitatea lumii din care face parte, Vasile Romanciuc rămâne un poet pe cât de sensibil, pe atât de profund. Imaginile din textele sale, elaborate cu multă grijă pentru cuvântul scris și cu multă încredere în relevanța a ceea ce rămâne nespus, impresionează prin inedit, bucură prin frumusețe, bulversează prin adevărul pe care îl transmit…” (Lucia ȚURCANU).

FOTOGRAFII DIN ARHIVA PERSONALĂ: