12 februarie 2025

Muzeul Național al Literaturii Române, Chișinău

Bine ați venit pe pagina muzeului !

NICOLAE VIERU – 75 DE ANI DE LA NAȘTERE

Nicolae Vieru s-a născut la 4 noiembrie 1947 într-o familie de țărani din satul Bezeni, raionul Florești. În anul 1965, își începe studiile la Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Chișinău, pe care nu le va încheia. În același an, debutează cu poezie în ziarul „Tinerimea Moldovei”. În anul 1968, este angajat în calitate de redactor la ziarul „Tinerimea Moldovei”, unde își publică primele nuvele: „August întârziat”, „Trăim pentru dragoste” și „Arma de vânătoare”. După satisfacerea serviciului militar, în 1973, revine la aceeași publicație pe post de șef de secție. Anul 1974 îi este benefic pe planurile intelectual și artistic: devine membru al Uniunii Jurnaliștilor, studiază la Institutul de Literatură „Maxim Gorki” din Moscova (secția fără frecvență) și debutează editorial cu volumul de nuvele „Vânt și lumină”.

În perioada 1977-1979, urmează Cursurile literare superioare la Institutul de Literatură „Maxim Gorki” din Moscova. Devine membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. În anul 1977, la editura „Literatura artistică”, îi apare culegerea de nuvele „Maria”. Doi ani mai târziu, îl aflăm pe post de redactor de carte la aceeași editură. Cartea „Vânt și lumină” îi este tradusă în limba rusă și publicată de editura moscovită „Molodaya Gvardya” (1980), volumul fiind distins cu premiul anual al instituției.

Pe parcursul deceniului al nouălea, prozatorul Nicolae Vieru desfășoară o amplă activitate scriitoricească: în anul 1981, publică romanul social „Inele de iarbă”, un an mai târziu – culegerea de povestiri pentru copii „Întoarcerea cailor” și romanul „Râul și frunza” (premiul „Boris Polevoi”); în 1984, apare romanul „Omul din oglindă”, în 1986 – culegerea de povestiri „Steaua de veghe” și în 1988 – „Ecouri” și „Studioul „Ileana-film””.  Devine redactor pentru proză la revista „Nistru”, activând în această funcție din 1988 până în 1992. Aici, îi lansează și promovează mai mulți tineri prozatori, la propunerea sa, revista inserând traduceri din literatura universală și Biblia, Cartea Cărților, în traducerea lui Gala Galaction. Între timp, mai deține funcția de redactor-șef la studioul „Moldova-film” și este angajat la Departamentul de Stat pentru edituri, poligrafie și comerțul cu cărți.

Ultima sa carte, culegerea de nuvele „Noli me tangere” apare în 1991 cu grafie latină la editura „Hyperion”, conducerea căreia o va prelua din 1 martie 1995. Scriitorul se stinge din viață subit în noaptea de 3 spre 4 martie 1995.

Proza lui Nicolae Vieru a fost tradusă în limbile rusă, ucraineană și estonă. Prezent în volumul „Steaua de veghe. Proza scurtă din Basarabia” (seria „Biblioteca pentru toți”), București, Editura Minerva, 1994.

OPERA

„Vânt și lumină”, Chișinău, Cartea moldovenească, 1974; „Maria”. Nuvele, Chișinău, Literatura artistică, 1977; „Ветер и свет”, Москва, Молодая Гвардия,1980; „Inele de iarbă”, Chișinău, Literatura artistică, 1981; „Râul și frunza”, Chișinău, Literatura artistică, 1982; „Întoarcerea cailor”, Chișinău, Literatura artistică, 1982; „Omul din oglindă”, Roman, Chișinău, Literatura artistică, 1984; „Steaua de veghe”, Chișinău, Literatura artistică, 1986; „Ecouri”, „Studioul „Ileana-film”. Romane”, Chișinău, Literatura artistică, 1988; „Noli me tangere”, Nuvele, Chișinău, Hyperion, 1991.

APRECIERI CRITICE

„«Inele de iarbă» este un roman social. Cuprinde un interval de timp de câteva decenii pe parcursul cărora se desfășoară viața a trei generații… Și, ca un fir nevăzut, trece prin pagini timpul, în curgerea lui nestăvilită, zbuciumată, născând vieți, curmând vieți, întâlnind oameni, care în zbaterea lor ajung la singura concluzie justă: doar luptând, poți încununa o viață demnă de numele de om…” (Vladimir Beșleagă, nota critică de pe coperta a patra a romanului „Inele de iarbă” de Nicolae Vieru. Chișinău: Literatura artistică, 1981)

„Prozatorul conturează adevărați arbori genealogici, urmărindu-le atent ramificațiile și încrengăturile ce configurează generații. „Râul și frunza”, „Inele de iarbă”  și „Ecouri” sunt romane ale interdeterminării generațiilor, omul apărând în genere, la Vieru, ca un amalgam tridimensional: trecut, prezent, viitor. La această tridimensionalitate se adaugă spațiul (satul sau orașul care înstrăinează mai tare). Este utilizată tehnica faulkneriană a multitudinii perspectivelor narative, prozatorul moldovean alternând firele caracterologice detaliate cu procesele de conștiință care sunt tot atâtea câți eroi există. ” (Mihai Cimpoi. O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia. Ediția a II-a. Chișinău: ARC, 1997, p. 226)

„Această scriere («Omul din oglindă» – n. n.) aduce în receptare un spor substanţial de surpriză, în raport cu multe proze din anii ’80, prin discontinuitatea care alimentează emoţia cititorului şi mobilitatea formelor. Asociaţiile neaşteptate de imagini generează cititorului revelaţia, surpriza unei intense colorităţi a individualităţii creatoare. Acest roman este o inclamaţie cu aripile întoarse înăuntru, fără bătăi zgomotoase, teatrale. E un roman al lumilor interioare, clocotitoare în adâncuri.” (Felicia Cenușă. Un profesionist al prozei: Nicolae Vieru. In: Tradiţie şi modernitate în abordarea limbajului. Materialele colocviului comemorativ internațional consacrat aniversării a 65-a de la naşterea profesorului Mircea Ioniţă. 25 noiembrie 2006, Bălţi. Bălţi: Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, 2006, p. 252)

Autor: Margareta Curtescu, cercetător științific superior, MNLMK