28 octombrie 2021

Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”

Bine ați venit pe pagina muzeului !

Aniversări. Gheorghe Cincilei, 85 de ani de la naștere

Prezentare de Veronica Boldișor, muzeograf

Pe 21 septembrie se împlinesc 85 de ani de la nașterea lui Gheorghe Cincilei, muzeograf, critic de teatru, scriitor, director-fondator al Muzeului Național de Literatură de la Chișinău.

TABEL CRONOLOGIC

1936 - La 21 septembrie, în satul Chetrosu, județul Soroca, s-a născut Gheorghe Cincilei, fiul Mariei și al lui Simion Cincilei.

1943–1953 - Elev al școlii medii din satul natal, Chetrosu.

1953–1954 - Învățător de limbă și literatură română și de educație fizică, școala medie incompletă din satul Ciolacul Vechi, Fălești.

1954–1959 - Studii la Facultatea de Filologie (Secţia limba și literatura română și limba franceză) a Institutului Pedagogic „Alecu Russo” din Bălţi.

1957–1958 - Actor la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Bălți.

1959 - Profesor la Institutul Pedagogic „Alecu Russo” din Bălţi.

1959–1961 - Serviciul militar.

1961–1963 - Redactor-șef la Direcția Arte a Ministerului Culturii.

1963–1964 - Director al Bibliotecii Naționale, mun. Chișinău.

1965–1970 - Director-fondator al Muzeului Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu” (pe atunci „Dimitrie Cantemir”).

În calitate de Director al Muzeului Literaturii Române, a desfășurat o intensă și rodnică activitate de constituire a patrimoniului muzeal și de propagare a literaturii clasice și contemporane. După cinci ani de activitate la muzeu, autoritățile sovietice îl acuză de naționalism și îl eliberează din funcție, lăsându-l șomer. Dar, în pofida tuturor vicisitudinilor vieții, peste tot și în toate funcțiile în care a activat, a lăsat doar urme frumoase și adânci de cultură românească.

1966 - Inaugurează Casa-muzeu „Alexandru Donici” din satul Bezeni (azi Donici), r-nul Orhei.

1967 - Inaugurează Camera-muzeu „Ion Creangă” la școala medie din satul Teleșeu, r-nul Orhei.

1968 - Inaugurează Casa-muzeu „Alexei Mateevici” din satul Căinari, r-nul Căușeni.

1968 - Organizează prima ediție a festivalului republican al rapsozilor populari cu genericul „Pe-un picior de plai”. Participă interpreți din republică, dar și din regiunile Odesa și Cernăuți, Ucraina.

1968 – Vede lumina tiparului indicele bibliografic Donici cuib de-nțelepciune. Autori: Gheorghe Cincilei și Vasile Ciocanu.

1971–1973 - Metodist la Muzeul de Studiere a Ținutului Natal. 

1973–1974 - Suflor la Teatrul Național „Mihai Eminescu”.

1974–1989 - Instructor, regizor, șef al Secției de Creație, șef al Cabinetului de Critică al Uniunii Teatrale, Chișinău.

1969–1991 - Conferențiar, profesor, fondator al Secției de Teatrologie și Critică Teatrală a Institutului de Arte.

1973 - Fondează Muzeul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău. Pe parcursul anilor organizează și alte numeroase muzee de cultură din republică.

1982 - Publică monografia Teatrul Național Vasile Alecsandri din Bălți”, precum și micromonografia File consacrate actorilor: Trifan Gruzin, Ecaterina Cazimirov și Domnica Darienco

1985 - Publică monografii dedicate actorilor Constantin Constantinov și Arcadie Plăcintă.

1986 - Vede lumina tiparului monografia dedicată actorului Victor Gherlac.

1991 - Are loc redeschiderea Casei-muzeu „Alexei Mateevici” din s. Căinari, Căușeni, după reconstrucția ei din temelie. Autori: Gh. Cincilei și V. Nazar.

1991–1997 - Angajat la Academia de Științe a Moldovei și, prin cumul, la Teatrul „Satiricus”. 

1995 - Semnează monografia Teatrul Republican de păpuși Licurici”. Poveste a poveștilor.

A mai publicat studii despre contribuția scriitorilor clasici la dezvoltarea teatrului românesc și despre procesul teatral contemporan din Moldova, cronici și recenzii la spectacole și cărți despre teatru.
1997–1999 - Director al Muzeului Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”.

1999, 1 septembrie – se stinge din viață la Chișinău, cu 20 de zile înainte de a împlini 63 de ani.

APRECIERI

Nicolae Dabija: „Omul este legenda sa proprie, este ceea ce reușește chiar el să facă din propria biografie. Un exemplu în acest sens ar fi și Gheorghe Cincilei, una dintre personalitățile proeminente ale acestei jumătăți de veac, care – deși a fost mereu, pentru orice faptă bună pe care-o făcea, admonestat de vechea putere – a știut să fie întotdeauna un suflet întreg. Gheorghe Cincilei a fost modelul omului care a știut să-și slujească neamul în clipele lui cele mai sumbre. L-aș compara cu un fluviu care se mai revarsă peste mine și după ce izvoarele lui au secat”.

Ion Hadârcă: „Suntem datori să-i aducem un omagiu de recunoștință și de neuitare modestului, laboriosului și încă nici pe departe cunoscutului nostru confrate Gheorghe Cincilei – actorul și criticul, neobositul cronicar teatral, muzeograful, întemeietorul și primul director al Muzeului Literaturii Române de la Chișinău, scriitorului – celui ce publicase în ultima perioadă o serie de nuvelete, crochiuri, amintiri despre încă insuficient de studiatele metode de spălare a creierelor din perioada stagnării brejnevisto-bodiuliste, în fine, Gheorghe Cincilei – omul de cultură enciclopedică, această autentică și irecuperabilă Enciclopedie ambulantă a teatrelor, actorilor, cronicilor și tuturor celorlalte evenimente teatrale dintr-un spațiu și un timp destul de cuprinzător în care orice altă persoană avizată în materie îi recunoștea netăgăduita autoritate. …În modesta-i candelă de lut ce se deslușea ca o neprihănită pâlpâire de vis printre semenii săi după atâtea arderi, doar atât mai rămase în el: deplina detașare de cele trecătoare și Sfânta Idee drept călăuză pentru cei ființând mai departe”.

Vasile Ciocanu: „Scriitorul și criticul teatral Gheorghe Cincilei, director al Muzeului Literaturii Române „M. Kogălniceanu”, a fost un om cu inimă mare, un entuziast. El nu concepea viața decât ca acțiune. Întotdeauna se grăbea și în toate activitățile în care era implicat se consacra fără rezerve. Știa să se apropie de oameni și să le câștige simpatia. Ținea mult la onoarea personală și era întotdeauna gata să-și apere opiniile, demnitatea. Știa să mobilizeze lumea, să-i molipsească pe colegi de importanța lucrului ce urma să fie realizat”.