CONSTANTIN NEGRUZZI – 215 ANI DE LA NAȘTERE

Constantin (Costache)  Negruzzi s-a născut la 12 aprilie 1808, în comuna Trifeştii-Vechi din judeţul Iaşi. A fost fiul paharnicului Dinu Negruţ şi al Sofiei Hermeziu. Învaţă acasă cu profesori de greacă şi franceză. Dacă e să credem mărturisirile din Cum am învățat românește, Negruzzi a învățat să citească în limba maternă singur, pe textul Istoriei lui Maior, după o experiență nereușită cu unul dintre dascăli.  În perioada „eteriei”,  împreună cu familia îl aflăm la moşia tatălui la Şirăuţi, judeţul Hotin. De Moldova dintre Prut şi Nistru îl leagă atât moşia părinţilor, legăturile de rudenie (un frate al tatălui trăia aici), cât şi temele care-l inspiră.

În anul 1822, soseşte la Chișinău unde se întâlnește cu A. Puşkin, aflat în exil în Basarabia. Din timpul refugiului în Basarabia, profitul este, în afară de întâlnirea cu Pușkin, învățarea, după propria mărturisire, a limbii ruse și, desigur, contactul cu literatura rusă, din care va traduce mai târziu. proza Cârjaliul şi poemul Şalul negru, și, în colaborare cu Alexandru Donici,  a satirelor lui Antioh Cantemir. Va traduce și din franceză, din operele lui V. Hugo, G. G. Byron, Al. Dumas ș.a.

Se manifestă ca unul dintre liderii mişcării culturale, alături de Mihail Kogălniceanu, colaborând cu revistele „Dacia literară” (1840) şi „Propăşirea” (1844); preia conducerea Teatrului Naţional de la Iaşi, împreună cu V. Alecsandri şi M. Kogălniceanu.

Fiind adeptul domniei, nu participă la revoluţia din 1848 şi nici la Unirea Principatelor din 1859,  cum reiese din broşura Despre capitalia României (1861). De altfel, în 1862 va vota şi el unirea definitivă a Principatelor, iar în 1867 va fi chemat ca membru în Societatea Academică Română, dar, bolnav, nu poate da curs invitaţiei și nu-și  rosteşte obişnuitul discurs de recepţie.  Rămâne însă refractar la ideea schimbărilor survenite prin violenţă. Transformările, după Negruzzi, trebuie să se producă treptat, de aceea el şi condamnă importul grăbit de civilizaţie.

Se stinge din viaţă la 24 august 1868, la Iaşi.

Eminamente prozator, Negruzzi se afirmă pe acest tărâm nu doar ca un deschizător de drumuri, creator al nuvelei româneşti, ci şi ca autor al unei capodopere, Alexandru Lăpuşneanul.  Cu Negru pe alb – Scrisori la un prieten, Negruzzi inaugurează un gen nou în literatura română, genul epistolar. Un mozaic de aspecte se configurează aici, de la cele lingvistice (Critică) până la cele de natură istorico-socială (Ochire retrospectivă). Moralist de esenţă clasică, prozatorul se exersează în crearea de „fiziologii”. Fiziologia provinţialului, Un poet necunoscut, Lumânărică sunt încercări de literatura rusă, în timp ce Istoria unei plăcinte tinde spre pictura de moravuri. Deplângând risipirea acelor urme ce atestă originea străveche a neamului (Vandalism), precum şi stingerea unor deprinderi patriarhale (tipul boiernaşului de ţară din Pentru ce ţiganii nu sunt români va avea multă căutare în proza sămănătoristă), autorul stăruie în convingerea că ritmurile prezentului spulberă vechile şi bunele rânduieli (Pelerinagiu).

În scrisul românesc, Negruzzi are titlul de merit al unui precursor. El iniţiază, prin Aprodul Purice, poemul istoric, în scrisori îl anticipează pe memorialistul Ion Ghica, iar cu fiziologiile, devansându-i pe Mihail Kogălniceanu, Nicolae Filimon şi pe Ion Ghica, impune specia. Cu echilibrul său clasic modulat de luciditate ironică, Negruzzi este primul nostru mare prozator modern.

Referințe critice

„Cel mai autentic Negruzzi este cuprins în Scrisori, valoroase ca document numai pentru autor, cu preferințele și aprehensiunile sale, și mai puțin ca document ilustrativ al unei epoci. Scrisorile trebuie privite ca literatură, ca un început, așa cum Alexandru Lăpușneanul aduce un început, dar și o culme” (Liviu Leonte).

„Faptul că nuvela Alexandru Lăpușneanu reprezintă asamblarea de geniu a unor fragmente de cronici, cărora autorul doar le adaugă replici, descrieri ori scurte comentarii, ne plasează în însuși centrul artei lui Negruzzi. Servitor fidel al Memoriei, prozatorul posedă un talent specific – acela de a alege documentul  și apoi de a-l stiliza. Arta sa e cea de comentator al documentului ales; toată orginalitatea negruzziană se consumă în prelungirea neverosimilă a acestuia, în talentul de a broda pe marginea și în stilul documentului primordial” (Mihai Zamfir).

Opera literară

Triizeci ani sau Viaţa unui jucători de cărţi, Iaşi, 1835; ediţia Iaşi, 1863; Aprodul Purice, Iaşi, 1837;200 reţete cercate de bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti (în colaborare cu Mihail  Kogălniceanu), Iaşi, 1841; ediţie îngrijită de Titus Moraru, prefaţă de Mircea Zaciu, Cluj, 1973; Doi ţărani şi cinci cârlani, Iaşi, 1849; Muza de la Burdujăni, Iaşi, 1851; Carantina, Iaşi, 1851; Păcatele tinereţelor, Iaşi, 1857; Scrierile lui…, vol. I: Păcatele tinereţelor, prefaţă de Vasile Alecsandri; vol. II: Poezii; vol. III: Teatru, Bucureşti, 1872-1873; Aprodul Purice. Lăpuşneanul. Scrisori…, Bucureşti, 1894; Opere complete, I-III, ediţie îngrijită şi prefaţă de E. Carcalechi şi Ilarie Chendi, Bucureşti, 1905-1912; Poezii, ediţie îngrijită de Petre V. Haneş, Bucureşti, 1908; Poezii şi teatru, prefaţă de I. Săndulescu, Bucureşti, 1908; Opere necunoscute ale lui…, ediţie îngrijită de Nicolae Iorga, Iaşi, 1918; Nuvele, Bucureşti, 1922; Fragmente istorice, prefaţă de Eugen Lovinescu, Bucureşti, 1928; Păcatele tinereţelor, prefaţă de V. Ghiacioiu,  Craiova, 1937; Opere alese, ediţie îngrijită şi prefaţă de Alexandru Iordan, Bucureşti, 1941; Opere alese, I-II, Bucureşti, 1955-1957; Păcatele tinereţelor şi alte scrieri, ediţie îngrijită de Liviu Leonte, prefaţă de N.I. Popa, Bucureşti, 1959; Opere, I-III, ediţie îngrijită şi introducere de Liviu Leonte, Bucureşti, 1974-1986.

Surse:

• Liviu Leonte, Constantin Negruzzi (1808-1868). Iași: Editura Alfa, 2003.

• Mihai Zamfir.  Scurtă istorie. Panorama alternative a literaturii române.Costache Negruzzi. București: Cartea  Românească, Polirom, 2012, pp. 168-177.

Felicia CENUȘĂ, cercetător, MNLR