25 aprilie 2026

Muzeul Național al Literaturii Române, Chișinău

Bine ați venit pe pagina muzeului !

Elena CURICHERU-VATAMANU, 85 de ani de la naștere

Distinsa traducătoare Elena Curicheru-Vatamanu s-a născut la 25 mai 1940 în satul Negrești, Călărași. Tatăl – scriitorul și pedagogul Mihail Curicheru – este arestat la 22 iunie 1941 și deportat în Siberia, fiind învinuit că în perioada interbelică „a fost membru al unui partid contrarevoluționar”. A decedat în 1943, la vârsta de doar 33 de ani, în lagărul din Taișet. Mama – Sofia Curicheru, învățătoare de profesie, împreună cu Valentina, cea de-a doua fiică, s-au repatriat în 1943 în România. Elena a rămas la Negrești, cu bunicii de pe tată, Petru și Agripina Curicheru. În iulie 1949, aceștia, ca și mulți alți conaționali de-ai noștri, au fost deportați în Siberia, împreună cu alte rude, inclusiv nepoata Elena, în vârstă de doar nouă ani. 

A învățat la școala medie din Kapkainsk, regiunea Tiumen (1949 – 1955). După ce familia a  revenit acasă, și-a continuat studiile la școala medie din Strășeni. Ulterior a învățat la facultatea de Istorie și Filologie a Universității de Stat din Moldova (1957-1962).

În 1960 s-a căsătorit cu poetul Ion Vatamanu.

Elena Curicheru-Vatamanu este membră a Uniunii Scriitorilor din Moldova din 1990.

A activat în calitate de redactor la editurile „Lumina”, „Cartea Moldovenească” (1963-1977),  „Literatura Artistică” (1977-1992).

Debutează ca traducătoare în 1968 (culegerea Povești populare tuvine).

A tradus din literatura clasică și contemporană.

A îngrijit mai multe ediții ale scriitorului Ion Vatamanu.

În 2014 a fost editat volumul Petale de mac, al scriitorului Mihail Curicheru, îngrijit de Elena Curicheru-Vatamanu, volum care în anul 2015 a fost inclus în programul „Chișinăul citește o carte”.

Traduceri:

Povești populare tuvine (Nina Ischimji). Chișinău: Lumina, 1968.

N. Nadmid. Povestiri despre Suche Bator. Chișinău: Literatura artistică, 1970.

Janina Balcejac. Cei douăzeci de ani ai mei. Chișinău: Lumina, 1971.

Halina Snopkiewicz. 2 x 2 = visul. Chișinău: Lumina, 1972.

Miyoko Matsutani. Peripețiile lui Taro în țara munților. Chișinău: Lumina, 1973; 1986.

Alan Sillitoe. Fata negustorului de haine vechi (nuvelă). Chișinău: Cartea moldovenească, 1973.

Alexandr Grin. Pânze purpurii. Fugara pe ape. Chișinău: Cartea moldovenească, 1974.

Nodar Dumbadze. Fii pe pace, mama! Chișinău: Cartea moldovenească, 1975.

Alexandr Șirvanzade. Duh necurat (povestiri). Chișinău: Literatura artistică, 1977.

France Bevk. Mama (nuvelă). Chișinău: Literatura artistică, 1978.

To Hoai. Luna cea fără grai (Nina Ischimji). Chișinău: Literatura artistică, 1980.

Imants Ziedonis. Basme în culori (Ion Vatamanu). Chișinău: Literatura artistică, 1982.

Boris Vasiliev. Nu trage în lebăda albă. Chișinău: Literatura artistică, 1982.

Knut Hamsun, Pan Victoria. Sub tomnatică stea. Chișinău: Literatura artistică, 1983.

Alexandr Kalinin. Zvon de clopote.  Chișinău: Literatura artistică, 1976.

Archil Sulakauri. Peripețiile lui Salamura. Chișinău: Literatura artistică, 1984.

Maria Prilejaeva. Un an tulburător; Vladislav Bahrevskii. Ochii nopții; Serghei Baruzdin. Un măgăruș neobișnuit; Trop-trop; Ariciul cel răcit; Elefanții cei sălbatici; Piramidele și cămilele. Stanislav Romanovskii. Poezia; Sveatoslav Saharov. Insula delfinilor; Antologia prozei ruse pentru copii; Băiatul trezit de privighetori. Chișinău: Literatura artistică, 1985.

Guy de Maupassant. Mont-Oriol. Chișinău: Literatura artistică, 1986.

Abusaid Kuchimov. Floarea de munte (limba uzbecă, povestiri pentru copii). Chișinău: Literatura artistică, 1987.

Romualdas Lankauskas. O întâmplare hazlie (limba lituaniană, povestiri pentru copii). Chișinău: Literatura artistică, 1988.

Charlotte Brontë. Jane Eyre (Nina Ischimji). Chișinău: Literatura artistică, 1988.

Colleen McCullough. Cântătoarele din mărăcini. Chișinău: Literatura artistică, 1990.

Povești din colecția „Cele mai frumoase povești”, Chișinău: Litera, 1999.

Spiridon Vangheli. Carte de gândire și citire. Chișinău: Guguță, 2006.

Margarita Tolstikova. Enciclopedia copiilor. Chișinău: Rosmann, 2007.

Ediții îngrijite:

Ion Vatamanu. Altă iubire nu este. București: Biodova, 2001.

Ion Vatamanu. Zidire pe osul ființei. București: Biodova, 2008.

Ion Vatamanu. Iarba și îngerii ei. Chișinău:  Bons Offices, 2011.

Ion Vatamanu. Aventurile lui Atomică. Chișinău: Bons Offices, 2012.

Ion Vatamanu. Surâsul tăcerii. Iași:Tipo Moldova, 2013.

Ion Vatamanu. Frumusețile, atât de multe. Iași: Tipo Moldova, 2013.

Mihail Curicheru. Petale de mac. Chișinău, 2014.

Referințe:

  1. „Poezia nu trebuie redusă la informație”. Interviu cu Elena Vatamanu-Curicheru, soţia scriitorului Ion Vatamanu, consemnare: Alexandru Donos. Literatura și arta, 29 aprilie, 2004.
  2. Un dialog de la suflet la suflet cu Elena Curicheru-Vatamanu
  3. Elena Curicheru-Vatamanu în ospeție la Biblioteca „Onisifor Ghibu”
  4. Chișinăul citește o carte: întâlnire cu Elena Vatamanu
  5. Elena Curicheru-Vatamanu. Femei din Moldova: Enciclopedie. Chișinău, 2000.
  6. Scriitoarea Elena Vatamanu-Curicheru își sărbătorește cea de-a 80-a aniversare
  7. Scriitoarea Elena Vatamanu-Curicheru își sărbătorește cea de-a 80-a aniversare
  8. Igor Cașu. Arhivele comunismului: Destinul tragic al scriitorului basarabean Mihail Curicheru. Ziarul Adevărul, 29 noiembrie 2013

Selecție de cărți îngrijite de Elena Curicheru-Vatamanu în colecțiile Muzeului Național al Literaturii Române din Chișinău: