SCRIITORII PROMOȚIEI ’70 PORTRET ÎN GRUP: EUGEN CIOCLEA, 75 – „SUNT CEL MAI TRIST POET DIN EUROPA”

Expoziția SCRIITORII PROMOȚIEI ’70 își schimbă PORTRETUL ÎN GRUP, pentru a-l comemora pe scriitorul Eugen CIOCLEA, la cei 75 de ani de la naștere. Expoziția prezintă viața și opera lui Eugen Cioclea în cărți, manuscrise, documente, artă plastică, fotografii ș.a.

Miercuri, 30 august  2023, ora 15.00. Sala de expoziții nr. 1

Str. Alexei Mateevici, nr. 79, Muzeul Național al Literaturii Române

Expoziția „Scriitorii promoției ’70” va putea fi vizitată până pe 03 ianuarie 2024, iar „Portretul în grup” dedicat lui Eugen Cioclea – până pe 30 septembrie 2023.

xxx

Eugen Cioclea s-a născut pe 4 august 1948 la Druță, Edineți, ca fiu al lui Sergiu Cioclea, profesor de limbă și literatură română și al Iuliei Cioclea, învățătoare. Membru al Uniunii Scriitorilor din România și Moldova, traducător în diferite instituții, din 1992 funcționând ca redactor-șef la „Tineretul Moldovei”.

Devine cunoscut ca poet încă din anii șaptezeci pe când își făcea studiile la Facultatea de Matematică a Universității „Mihail Lomonosov” din Moscova cu o bună parte dintre poemele ce vor alcătui mai târziu, abia la 40 de ani, volumul de debut „Numitorul comun”. Cartea va fi publicată în 1988 într-un tiraj de 3000 de exemplare, deschizându-se cu o prefață de reputatul critic literar Eugen Lungu și se va bucura de o largă apreciere în lumea literară.

Biologic vorbind, dar și din punctul de vedere al recunoașterii literare, Eugen Cioclea e mai mult șaptezecist decât optzecist (optzeciștii sadea, colegii săi de generație – Emilian Galaicu-Păun, Nicolae Popa, Vsevolod Cernei, Vasile Gârneț – la sfârșitul anilor optzeci de-abia începeau să se impună, ori, Cioclea era la acea vremea deja o celebritate), dar datorită faptului că îi plăcea să cultive versuri eruptive-teribiliste, cu un personaj liric mare amator de grotesc și gesturi de cele mai multe ori teatrale, iar versurile lui aveau o expresie „strident-hiperbolică”, criticii l-au înregimentat printre optzeciști, și chiar cap de serie, adică generației de scriitori considerați ca fiind implantatorii postmodernismului literar în Republica Moldova. E. Cioclea nu e nici șaptezecist și nici cu optzeciștii nu are prea multe afinități, ba chiar și ștampila cu un termen mai general cum e cel de “postmodernist” este refuzată de el ca fiind străină și nereprezentativă pentru ceea ce scrie. Se știe că în perioadele aride din istoria literaturii un poet talentat poate ține de unul singur locul unei întregi generații, poate că la același lucru se gândește și Cioclea atunci când se opune clasificărilor.

În 1991 publică un nou volum de poeme sub titlul „Alte dimensiuni” ce ar părea să continue stilistic fixațiile autorului din prima sa carte; imaginea sa de poet autentic ia un contur și mai pronunțat. Alexandru Mușina va declara chiar că preferă poezia lui Cioclea celei lui Mircea Dinescu, pentru simplul fapt că E. Cioclea „este un poet mai bun”. Cartea se bucură, ca și „Numitorul comun” de altfel, de un mare succes la public. Tipărită într-o ediție de 10000 de exemplare, chiar și fără campanii publicitare, „dimensiunile” reușesc să se vândă într-un mod uluitor, în doar câteva luni epuizându-se întreaga ediție.

Eugen Cioclea s-a stins din viață la Chișinău, pe 10 octombrie 2013, într-o singurătate și-o sărăcie lucie. Altfel s-a scris înainte de Cioclea și altfel după. Și ca un semn al destinului, deși poetul a murit sărac, unul din nepoții săi, a ajuns guvernator al Băncii Naționale a Moldovei.

Fragment 21/3 

Aseară,
după ce-am terminat de citit amintiri(le)…
lui C. G. Jung
am avut un vis zăpăcit
și-am sărit brusc
din somn,
transpirat.
Treaba se întâmpla la Ambasada Română
din Republica Moldova,
altfel zis
Basarabia.
Un ostaș din garda de pază s-a sinucis,
împușcându-se de-a-dreptul în cap,
reușind înainte de asta
să-mi lase-o
țidulă:
M-am plictisit.
Oare cât o să stau
mai parșiv decât astăzi
la poarta
propriei
țări?

PUBLICAȚII

Numitorul comun, 1988.

Alte dimensiuni, 1991.

Dați totul la o parte ca să văd, (metapoeme), 2001.

Subversiunea poetului revoltat, 2002.

Vreau să distrug universul, 2007.

Ofsaid, 2011.

Cădere liberă, 2012.

Eugen Cioclea. Antologie, 2014.

Portret de grup (antologia poeților basarabeni postmoderni, coordonată de criticul Eugen Lungu, 1995).

Eugen Cioclea în dioptria criticii și studiilor literare (antologie de Vitalie Răileanu, 2015; bibliografie selectivă, pag. 184-204)).

Ineditul Eugen Cioclea (antologie de Vitalie Răileanu, 2018).

REFERINȚE CRITICE

„Eugen Cioclea e un rebel talentat, un iconoclast. Ana Bantoș ne asigură că poetul deconstruiește și reconstruiește, chiar din titlul pe care i-l dedică: Eugen Cioclea: deconstruire și reconstruire. Autoarea, însă, nu m-a convins că poetul a ajuns la maturitate reconstruind. De pildă, el pulverizează în neant Miorița, dar nu o mai reconstruiește, fiindcă „mioritismul” e o piatră de încercare foarte grea, pura insurgență („demitizare”) nefiind suficientă spre a accede la sâmburele sacru. Ana Bantoș ne asigură că „la Eugen Cioclea sacralitatea se ascunde la intersecția dintre actul construirii și cel al deconstruirii, sau, cu alte cuvinte, în spatele jocului ce rezultă din trecerea de la un proces la celălalt”. Exemplul aproape valid e simbolismul casei părintești, pe care poetul o găsește „deconstruită”, „Cu toate visele zdruncinate,/ ca niște mere într-un sac,/ purtat mereu de ici-colo” (Autobuzul spre provincie).” (Theodor Codreanu)

„Eugen Cioclea, care s-a declarat „cel mai trist poet din Europa” și pe care îl cunoaștem și ca poet al confesiunii sincere, dure, sentențioase, chiar teribiliste, „goliardice”, […], iese din cochilia tristeții lui existențiale în strada unde se solidarizează cu mișcările ce vor să instaureze adevărul.” (Mihai Cimpoi)

Mihaela PERCIUN, muzeograf, MNLR