Expoziția comemorativă „Vânătoare împărătească”: Pavel Boțu, 90

Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din Moldova, organizează expoziția „Vânătoare împărătească”: Pavel Boțu, 90, care este organizată în cadrul unui eveniment de comemorare a scriitorului Pavel Boțu, la cei 90 de ani de la naștere.

Expoziția prezintă viața și opera lui Pavel Boțu în documente inedite din arhiva familiei și din fondurile MNLR.

Evenimentul va avea loc vineri, 7 iulie  2023, ora 16.00, în Sala verde a Muzeului Național al Literaturii Române (str. Alexe Mateevici, nr. 79).

Expoziția „Vânătoare împărătească”: Pavel Boțu, 90  va putea fi vizitată până pe 20 octombrie 2023.

***

Pavel BOȚU s-a născut pe 14 iulie 1933 în familia lui Petre Tudosie Boțu și a Anei Domente Munteanu, având trei surori și un frate.  A fost un poet și publicist român basarabean originar din Bugeac, care a îndeplinit funcțiile de președinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1965–1971) și prim-secretar al comitetului de conducere al aceleiași societăți (1971–1987).

Opera: Baștina (1959); Credință (1963); Răboj (1965); Versuri (1966); Continente (1967); Panoplie (1968); Versuri lumina (1969); Zodiac (1971); Ciugur-Mugur (1971); Casă în Bugeac (1973); Ruguri (1975); Ornic (1978); Popasuri (1978); Cercurile trunchiului (1979); Legământ (1981); Verb la netrecut (1985); Poeme (1986); Lemn ceresc (2002); Cădere și zbor (2002); Corăbier în furtună (2006).

***

Vânătoare împărătească

Intrai în codru. Și părea

Că m-am întors la ruga veche

Sub templul nalt de peruzea

Cu drumul ce mi-l fac pereche.

Și tihna pogora încet,

O, dulcea ei blagoslovire…

Pe foi și ramuri de făget

Citeam din cartea mântuirii.

Și deslușeam al ei însemn

În glasul de izvor. Dar iată

Mi te-arătași ca un îndemn

Ori poliță neachitată.

Să las, îmi zisei buclucaș

Această lungă contemplare.

Și-ai vrut ca să mă faci hăitaș

La-mpărăteasca-ți vânătoare.

Pe neașteptate-ncorporat,

Mă pomenii că stau la număr,

Și iată patul armei, lat,

Mă bate prietenos pe umăr.

Și cum atunci mă pomenii

Cu ciuta-n față și aproape, –

Mișcări suave, armonii, –

Avu norocul ca să-mi scape.

Căci trebuia, pricep acum,

Ca s-o țintesc cu ochiul urii,

Ci eu o admiram, necum,

Pârdalnic, să i-o smulg pădurii.

Ori poate că-mi fusese dat

În ciuta mea să văz povestea

Care-o trăiam cu-adevărat.

Și am vrut să știu c-a fost, că este…