25 martie 2023

Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”

Bine ați venit pe pagina muzeului !

GHEORGHE ASACHI – 235 de ani de la naștere

Gheorghe Asachi s-a născut pe 1 martie 1788 la Herţa, judeţul Dorohoi, Bucovina, azi Ucraina, în familia preotului Lazăr (Leon) Asachi şi a Elenei Asachi (născută Ardeleanu). A fost cărturar, poet, prozator, dramaturg, literat, publicist, filosof, pedagog, îndrumător cultural, promotor al teatrului românesc, pictor, arhitect şi diplomat.

Între anii 1796-1803, își face studiile la colegiul clasic din Lemberg (Lvov), după care urmează Facultatea de Filosofie, Litere şi Ştiinţe, dar şi un curs special de arhitectură în același oraș (1803-1804). În anul 1804, obține un doctorat în filosofie şi o diplomă de inginer.

În 1805, fiind însoţit de fratele său, Daniil, Gheorge Asachi pleacă la Viena unde studiază astronomia, matematica superioară, dar şi pictura. După o ședere de doi ani la Viena, se stabilește, timp de patru ani, în Italia. În 1809, la Vatican o va cunoaşte pe Bianca Milesi, fiica unui negustor bogat, Originar din Milano şi refugiat la Roma, o tânără frumoasă, inteligentă, instruită şi cu educaţie aleasă, care frecventa, ca şi Asachi, atelierele unor artişti precum pictorul Michele Keck sau sculptorul Antonio Canova. Asachi se îndrăgosteşte de tânără, –„muza mea și primul meu amor” –, căreia îi va dedica 33 de sonete de dragoste, incluse în ciclul Leucaide.

La 12 iunie 1812, Gheorghe Asachi părăseşte Roma și se întoarce în ţară.
La 30 august 1812, își începe activitatea culturală, punând bazele învăţământului naţional până la nivel superior, ale presei şi ale teatrului românesc; dezvoltă producţia editorială şi cea grafică. Fiind cunoscător al multor limbi (polona, rusa, latina, germana, italiana, franceza şi engleza), domnitorul Scarlat Calimachi îi oferă postul de referendar la Departamentul Afacerilor Externe.

Pregătirea polivalentă în ştiinţe, arte şi literatură, orizontul enciclopedic deschis spre varii domenii – filologie, istoriografie, arhivistică, iconografie, geodezie, economie, matematică etc. – îi confirmă capacitatea de a îndeplini imperativele de grabnică asimilare a noilor structuri europene. Pentru activitatea sa culturală şi diplomatică, Asachi a fost ridicat în rang, de la comis la vel agă, în 1827.

A fost căsătorit cu Elena Tayber, persoană instruită, cu pregătire muzicală. Dintre copiii lor, a ajuns la notorietate traducătoarea Ermiona Asachi (Quinet).

Un moment de izbândă al lui Asachi, sprijinit în lupta contra tendinţelor elenizante din învăţământ de către Gh. Săulescu şi Vasile Fabian, este deschiderea, la 28 martie 1828, a şcolii Normale şi a Gimnaziului Vasilian, cărora li se adaugă, în 1832, un colegiu cu secţii pentru bursieri.

Scriitorul a contribuit și la redactarea Regulamentului Organic, fiind secretarul delegaţiei moldovene ce a susţinut proiectul la Bucureşti şi la Petersburg (1830). Sub conducerea lui, se deschid şcoli „ţinutale”, şcoli săteşti şi pentru minorităţi (armeni, evrei).

În 1834, ia fiinţă primul institut de educaţie a fetelor din Moldova şi, în 1841, şcoala de arte şi meşteşuguri din Iaşi, completându-se, astfel, sistemul de instrucţie conceput de Asachi întru „propăşirea” prin ştiinţă şi cultură. Eforturile referendarului se văd încununate pe 16 iunie 1835 prin inaugurarea Academiei Mihăilene, instituţie de învăţământ superior după model european, ce funcţiona cu trei facultăţi (filosofie, drept, teologie) şi două cursuri „extraordinare”. Prin clasele de pictură şi arhitectură, introduse la Academie, se anticipă crearea învăţământului artistic. La 15 noiembrie 1836, se înfiinţează Conservatorul filarmonic-dramatic prin strădania lui Ştefan Catargiu, a spătarului Vasile Alecsandri, tatăl poetului, şi a lui Asachi, ce va fi şi profesor de declamaţie.

La 1 iunie 1829, editează „Albina românească”, prima gazetă politică şi literară din Moldova, ce sugera din titlu o deschidere spre ambele principate. Cu o apariţie întinsă pe două decenii, deşi cu întreruperi şi scăderi de formă şi, de la un timp, concurată de periodicele lui M. Kogălniceanu, gazeta va fi susţinută şi de suplimentele „Foaia oficială” (1832), „Alăuta românească” (1837-1838) – de interes literar; „Foaia sătească a Principatului Moldovii” (1839-1840, 1846-1851) şi „Arhiva Albinei pentru arheologie română şi industrie”.

„Albina românească”. FB, nr. de inv. 3400

Bogata colaborare la periodicele pe care le-a scos relevă preocupările multiple ale lui Asachi pentru arhivistică, arheologie şi istoriografie (în care face operă de popularizare, uneori de pionierat, fără o documentaţie riguroasă de specialitate), pentru literatură şi toate genurile ei. Numeroase articole, multe nesemnate, conţin cronici literare şi artistice (despre spectacole muzicale şi teatrale din capitala Moldovei) – printre primele, în epocă, cu valoare de document, intervenţii filologice în chestiuni controversate de limbă şi materiale pe teme politice.

Pe lângă activitatea sa culturală, Asachi este cunoscut și pentru producțiile sale literare: poezie, balade, legende, fabule, piese de teatru.

În sonetele lui Asachi, „elegia de dragoste capătă deodată o noblețe abstractă, iubirea nemaifiind aceea senzuală a primilor trubaduri și tânguirile lăsând deseori locul exprimării fericirii fără margini a îndrăgostitului de ideal. Nu mai e năvala neînfrânată a simțurilor de la Conachi, ci o sete de comunicare sufletească și de beatitudine, pe care o vedem cel mai bine «tradusă» în alegoria râului doritor să se verse în mare” (Nicolae Manolescu).

„În balade şi în legende, Asachi s-a străduit să înjghebeze o mitologie literară română bizuindu-se pe tradiţia populară. Asta va fi şi preocuparea lui Alecsandri. Însă viziunea lui Asachi e, intenţional, mai grandioasă şi în termeni clasici. El urmăreşte să determine punctele mitice din teritoriul moldav şi să facă lista divinităţilor, spre a putea transporta în Dacia sistemul mitologic elin” (G. Călinescu). În fabulele lui Asachi (edițiile 1836, 1844, 1862), primează apelul la modelele clasice ale genului: La Fontaine, Fedru, L. Pignotti, Florian şi Krîlov. Ele servesc acţiunea moralistului, și mai puțin inventivitatea „fabulografului” (termenul îi aparţine).

Bustul lui Gh. Asachi, executat de sculptorul Iosif Chitman. FB, nr. de inv. 9614

Ca structură şi formaţie intelectuală, apare depăşit la momentul 1848, deşi, prin vastul său program de reforme cultural-patriotice pregătise atmosfera favorabila mişcării revoluţionare şi formării generaţiei paşoptiste. Aceasta, deşi îndatorată înfăptuirilor lui, nu ezită să-l critice. Asachi însuşi, într-un moment de luciditate premonitorie, recunoştea ruptura de timpul său şi izolarea ce va urma (Meditaţia unui îmbătrânit poet, 1839).

Pensionat sub Grigore Ghica Vodă, primeşte, după 1850, doar funcţii onorifice: membru în comisia de pregătire a expoziţiilor de la Londra (1851) şi Paris (1855), cenzor (1851-1856) şi director la Departamentul Cultului şi învăţăturilor Publice (iulie 1856 – ianuarie 1857). Momentul Unirii Principatelor îl găseşte în tabăra separatiştilor, contrazicând parcă scrierile în care militase pentru idealul României unite. Mai târziu, Asachi se va împăca însă cu noua situație politică și va saluta totuși actul Unirii Principatelor Române. Edificatoare, în acest sens, este ultimă strofă din poezia Odă la Dumnezeu: „Strânge Ţările-Unite prin un nod nemuritor, / Cum origine au una, fie a lor şi fericire, / Toţi românii să închege de fraţi numai un popor, / Că puterea stă-n Unire!”

În izolarea orgolioasă, tot mai accentuată, a bătrâneţii, va resimți o tristeţe frustrantă la omiterea sa din proaspăt înfiinţata Societate Literară Română (1866), ulterior Academia Română. Spre sfârşitul vieţii, mai porneşte într-o călătorie, aproape simbolică, la Lvov, pentru recuperarea manuscriselor lui Ion Budai-Deleanu.

La 12 noiembrie 1869, în vârstă de 81 de ani, Gheorghe Asachi se stinge din viaţă, fiind înmormântat la Biserica 40 de Sfinţi, din dealul Copoului.

OPERA (selectiv):

Poezii, Iaşi, 1836; ediţia II (Culegere de poezii), Iaşi, 1854; ediţia III (Culegere de poezii), Iaşi, 1863; ediţie îngrijită şi prefaţă de Nicolae Iorga, Vălenii de Munte, 1908; ediţie îngrijită de Dumitru Murăraşu, Bucureşti, 1945; Fabule alese, Iaşi, 1836; ediţia III (Fabule versuite), Iaşi, 1844; ediţia IV (Fabule… adăogită cu viaţa lui Esop), Iaşi, 1862; Dochia şi Traian dupre zicerile populare a românilor cu itinerarul muntelui Pionu, Iaşi, 1840; Petru Rareş, I-II, Iaşi, 1853-1863; Ţiganii, Iaşi, 1856; Nouvelles historiques de la Moldo-Roumanie, Iaşi, 1859; Notiţie biografică, Iaşi, 1863; Elena Dragoş de Moldavia, Iaşi, 1863; Turnul Butului, Iaşi, 1863; Voichiţa de Românie, Iaşi, 1863; Nuvele istorice a României, ediţia III, Iaşi, 1867; Culegere de fabule, Bucureşti, 1895; ediţia II, Bucureşti, 1905; Fabule, I-II, Iaşi, 1896; Nuvele istorice, ediţie îngrijită şi prefaţă de P.V. Haneş, Bucureşti, 1915; Dragoş, Bucureşti, 1926; Mazepa în Moldova, ediţie îngrijită de P.V. Haneş, Bucureşti, 1926; Alexandru cel Bun, ediţie îngrijită de P.V. Haneş, Bucureşti, 1928; Ruxanda Doamna, ediţie îngrijită de P.V. Haneş, Bucureşti, 1928; Svidrighelo, ediţie îngrijită de P.V. Haneş, Bucureşti, 1928; Valea Albă, ediţie îngrijită de P.V. Haneş, Bucureşti; Bogdan Voievod, ediţie îngrijită de P.V. Haneş, Bucureşti; Scrieri literare, I-II, ediţie îngrijită şi prefaţă de N.A. Ursu, Bucureşti, 1957; Scrieri alese, Chişinău, 1968; Petru Rareş, ediţie îngrijită şi prefaţă de Emil Manu, Bucureşti, 1970; Opere, I-II, ediţie îngrijită şi introducere de N.A. Ursu, Bucureşti, 1973-1981; Alăuta lui Alviru Dachienu; Leucaida lui Alviro Corintio-Dacico, ediţie îngrijită, traducere şi introducere de George Sorescu, Bucureşti, 1974; ediţia II, Bucureşti, 1991; Opere, I-II, ediţie îngrijită şi prefaţă de F. Levit, Chişinău, 1991; Ruxanda Doamna, postfaţă de Dan Horia Mazilu, Bucureşti, 1992.

REFERINȚE CRITICE:

„Asachi a fost omul epocii lui, adică omul ieșit din mijlocul necesităților vremii; n-a comandat timpului; s-a pus însă în serviciul lui cu o bogăție remarcabilă de aptitudini. Trăind într-o epocă de nediferențiere culturală, el a fost din rasa enciclopediștilor. Pe lângă o cultură științifică, a avut și o educație artistică; a mânuit lira, penelul și echerul; umanităților le-a adăugat și vaste cunoștințe poliglote; muzicii i-a adăugat ingineria. A deschis, cu siguranță, drumuri în toate direcțiile; fără a fi fost un revoluționar sau un temerar, plutind între două lumi, el a tăiat căi noi, menținându-se totuși în strictă legalitate. Conștient și programatic chiar, a cântat, astfel, dragostea cea mai spiritualizată, a slăvit pe strămoși, iubirea de patrie, a cântat actele renașterii noastre culturale, teatrul, școala, limba românească, artele, subliniind fapta omului de acțiune prin comentariul liric al poetului” (Eugen LOVINESCU).

„Moldovean autentic – ba chiar regionalist, antiunionist, spre sfârșitul vieții –, Asachi se situează într-un frapant paralelism nu doar cu Heliade, ci și cu ceilalți poeți din grupul heliadesc. Atinge excelența în poezie și rămâne primordial, poet: deși a mai scris proză și teatru, deși s-a manifestat ca jurnalist și teoretician, marea și unica lui vocație a reprezentat-o versul. Din întinsa operă a lui Asachi rămâne numai poezia; a fost, cronologic, primul nostru poet modern și cel dintâi care a identificat cu siguranță modelul după care noua poezie românească trebuia construită, modelul neo-latin. În istoria poeziei noastre, Asachi este o personalitate aurorală, ca și Heliade” (Mihai ZAMFIR).

RESURSE BIBLIOGRAFICE:

G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent. București: Editura Minerva, 1986, pp. 94 -110; Mihai Zamfir, Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturii române. București: Editura Cartea Românească, 2012, pp. 119 – 128; Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900, ediția a II-a. Chișinău: Editura Gunivas, 2002, pp. 57-62.

Felicia CENUȘA, cercetător științific superior la MNLR