3 februarie 2023

Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”

Bine ați venit pe pagina muzeului !

„POETUL MEDITAȚIILOR EXISTENȚIALE”: VICTOR TELEUCĂ, 90 DE ANI DE LA NAȘTERE

Comemorare

Victor Teleucă (n. 19 ianuarie 1932, Cepeleuți, județul Hotin, România – d. 12 august 2002, Chișinău, Republica Moldova) a fost poet, eseist, traducător și publicist român, unul dintre scriitorii reprezentanți ai generației ’60.

După terminarea școlii medii din satul Grinăuți, activează la ziarul din raionul Briceni (1952). Își continuă studiile la Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău. Devine colaborator literar la ziarul „Țăranul  sovietic”, apoi redactor superior la Televiziunea moldovenească. În 1958 îi apare cartea de debut Răscruce. Urmează o perioada marcată de o activitate susținută la diferite ziare și reviste: redactor-șef adjunct la revista „Nistru” (1962-1963), redactor-șef al săptămânalului „Cultura” (1964-1976), în perioada 1977-1984 – redactor-șef la săptămânalul „Literatura și Arta”. Activează în calitate de secretar al Comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor (1976-1984), redactor la revista „Basarabia” (1984-1993).

OPERA

  • publicată în timpul vieții (selectiv):

La ruptul apelor (1960), Neliniști (1963), Din patru vânturi (1964), Insula cerbilor (1966), Îmblânzirea focului (1971), Momentul inimii (1974, 2003), Încercarea de a nu muri (1980), Întoarcerea dramaticului eu (1993), Momentul inimii (1975), Întoarcerea dramaticului eu (1983), Piramida Singurătății (2000);

  • publicată postum (selectiv): Ninge la o margine de existență (2002; 2015), Decebal (2002), Improvizația nisipului (2006, 2016), Răsărit de Luceafăr (2010), Car frumos cu patru boi (2011), Mollis Davia (2011).

A fost distins cu titlul onorific de Maestru Emerit în Arte din Republica Moldova (1983), Ordinul Republicii (1998), Medalia „Mihai Eminescu” (2000).

O altă limbă mai frumoasă nu-i

Și pentru mine limba mea

e-n lumea cerului o stea.

Atingi o frunză-n codrul ei

și frunza scapără scântei,

când vii în codrul ei umbros,

te faci mai tânăr, mai frumos;

când bei din apa ei adâncă,

se prinde rod pe vârf de stâncă.

E limba mea, pe care mama

mi-a pus-o-n suflet pentru drum

și-așa-i de nouă și bogată,

că n-o știu bine nici acum.

(Victor Teleucă , Versuri, 1970)

Ninge

În noaptea asta fără de nume,

două mâini nevăzute, grăbite,

bandajează sângerândele răni

ale lumii;

mâine va fi totul alb ca un

vis cu herghelii de cai albi

galopând printr-o iarnă

în care soarele s-a sinucis

și în imensitatea înghețată

de cosmic pustiu,

sub bandajele sale, respiră

pământul cald,

încă viu,

omenește,

ba mai mult chiar, se-nvârtește.

Cadru existențial (fragment)

Rezum adevărul că adevărul nu este.

E stema gândirii sau poate e stima

față de stema estimată de noi prin

reflectarea ideii? De ce e această

idee raportată la nemijlocirea

dintre tot ce se apropie? Care din

care idee ni-i proprie în exaltarea

senzației prin pipăit, mirosire și

gustare, apoi tot ce văd sau aud –

ultimele două simțiri

reflectă ESTE-le-acesta, esteticul –

luminosul-frumosul-sau-maiestosul –

convenția simțului

cu lumina și ipoteticul …

(Victor Teleucă, Piramida singurătății, 2000)

REFERINȚE CRITICE

„În meditațiile existențiale ale lui Victor Teleucă sunt atrași, ca puncte de reper, Platon și Aristotel, Noica și Hegel, Derrida, Arhimede și Budha, Proust și Heraclit, Eminescu și Blaga. Text, intertext, hipotext, construcție și deconstrucție, discurs baroc, arborescent, manierist și notație lirică sau prozaistică nepretențioasă, gândire și răzgândire (a)logică sau semilogică, gânduri în stare curată sau sofisticate, filosofante aranjate pe registre flotante ale meditației, – iată farmecul poemelor transfinite ale lui Victor Teleucă ce se înscrie cu tot harul său dialectic, lirosofic prin excelență, în contextul mitopoeticii moderne și postmoderne”.

(Mihai Cimpoi)

„Victor Teleucă a răzbit primul. Între noi toți, el avea cea mai largă respirație poetică. Atunci când noi debutam în ziare cu poezioare de câte 3-4 strofe, el intrase (încă în anii studenției) cu un poem, alcătuit din mii de versuri. El este în generația noastră primul reformator al poeziei”.

(Grigore Vieru)

 „Ne-a fost drag și aproape pentru omenia lui negălăgioasă, pentru capacitatea lui de a fi fidel în prietenie, pentru demnitate. Cu toată aparența de om firav, a fost un om puternic: a rezistat în fața timpului, a suportat marginalizarea nedreaptă din ultimul deceniu, s-a retras în lumea cărților și a creat. … Privită în ansamblu, opera lui V. Teleucă este complexă, dificilă și organică …”.

(Eliza Botezatu)