3 februarie 2023

Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”

Bine ați venit pe pagina muzeului !

Emil Loteanu – 85 de ani de la naștere

METAMORFOZĂ

Înfiorat,

Te-am ridicat pe brațe

Și te-am apropiat de ochii mei,

Să mă cufund adânc,

Cu toată fața,

În albul somn al sânilor tăi grei.

Înfiorat,

Mi te țineam în brațe,

Iar degetele mele culegeau

Un tremur lin

Din glezne și din umeri

Și îmi părea că umerii cântau.

Iar părul tău

Se frământa, stârnind

Un surd și depărtat ecou de strună,

Ba nu –

Era ecoul unui vânt

Încătușat în fund de văgăună.

Pe brațul meu

Tu îmi păreai vioară,

Trezind tulburătoare melodii…

Eu te-am găsit – femeie și vioară –

În lumea unei dragoste târzii.

Mi-s ochii arși de frumusețea ta

Și în adâncul ambilor orbite,

Eu chipul ți l-am ferecat pe veci

Ca în străfundul unei piramide…

Înfiorat,

Te legănam pe brațe,

Iar cugetul meu treaz înțelegea

Că prea frumoasă ești, prea pământeană,

Ca totdeauna să rămâi a mea.

Am mânuit de-aceea

Cuțitul ceasuri lungi

Și ți-am cioplit din lemn asemănare,

Și umeri ți-am făcut,

Și glas ți-am dat,

Și din suflarea mea ți-am dat suflare.

Infiorat,

Ridic pe braț vioara

Și tu apari

Cu pas mărunt și moale,

Trecută prin păcatele lumești,

De patimi ostenită

Și de cale.

Te speli tăcută-n sunet de vioară

Și te apropii tânără, curată

Ca să adormi din nou pe brațul meu,

A mea de tot,

A mea ca niciodată.

NEFERTITI

Mi-e dor nebun de chipul tău, zeiță,

Atât de viu, atât de pământesc,

Mi-e dor nebun, frumoasa mea zeiță,

De ochii mari ce ard și țintuiesc.

Fecioara mea, zeiță Nefertiti,

Ce mâini în piatră mi te-au înviat,

Ce mâini de om sălbatice, vrăjite

Mi te-au cioplit și mi te-au mângâiat?

…Ce aprig te-a iubit bărbatul care

S-a mistuit în piatră ca să-ți dea

În loc de ochi câte un negru soare

Și frunții curățenie de nea.

Iar dragostea bărbatului acela

În mine trece vie dogorând.

Și brațul meu tresare ars. Tresare.

Și-n loc de piatră plămădește cânt.

ZBOR

Alege-ți primăvara drept mireasă,

Din dorul timpului alege-ți dor –

Și să te mistui ca o stea frumoasă,

Ce sensul vieții l-a găsit în zbor!

***

Dragoste, îți dărui totul ție,

Bea din mine vâlvătaia toată –

Să-mi rămână inima pustie,

Când va înceta să se mai zbată…

Dragoste, îți dărui totul ție!

Emil Loteanu (6 noiembrie 1936 – 18 aprilie 2003) – poet, prozator, regizor de film, scenarist. S-a născut în satul Clocușna, județul Hotin, într-o familie de învățători. În toiul războiului (al doilea mondial) familia Loteanu se refugiază la Rădăuți, apoi se mută cu traiul la Râmnicu-Vâlcea și, în cele din urmă, la București. Își face studiile la Liceul „Sf. Sava”. Debutează în revista „Contemporanul” la vârsta de 12 ani. O influență benefică asupra dezvoltării sale artistice a avut-o mama sa, care preda la București limba și literatura rusă la Institutul Pedagogic Maxim Gorki.

La 16 ani (1952) revine la baștină. În același an este angajat în funcția de corespondent la ziarul Tinerimea Moldovei. Scrie reportaje, cronici literare, este autorul rubricii Poșta redacției, destinată poeților începători. Publică poezii în diferite ziare și reviste din Chișinău. Debutează editorial în 1956 cu placheta Zbucium. În anul 1954 se înscrie la Școala Teatrală de pe lângă Teatrul Academic de Artă din Moscova (MHAT). Frecventează extern Institutul de Literatură „M. Gorki”. În 1956 susține examenele de admitere la Institutul Unional de Cinematografie (VGIK). Student fiind, realizează primul său film de scurtmetraj Măria sa Hora, apoi A fost odată un băiat după Amintiri din copilărie de Ion Creangă. De acum înainte viața lui Emil Loteanu va fi legată indisolubil de regie, cinematografie. Filmele lui Așteptați-ne în zori, Această clipă, Poienele roșii, Lăutarii,O șatră urcă la cer, Gingașa și tandra mea fiară, Găoacea, Ana Pavlova, Luceafărul s-au bucurat de mare succes, fiind distinse cu premii de prestigiu.

Distincții

Maestru Emerit al Artei din RSSM (1969);

Artist al Poporului din Federația Rusă (1980);

Laureat al Premiului de Stat al URSS (1988);

Academician al Academiei de Științe din Moldova.

Se stinge din viață în 2003, la Moscova, și este înmormântat la cimitirul Novodevicie.

Opera:

Zbucium, Editura de Stat a Moldovei, Ch., 1956;

Chemarea stelelor, Editura de Stat „Cartea Moldovenească”, Ch., 1962;

Vioara albă, Editura de Stat „Cartea Moldovenească”, Ch., 1963;

Ritmuri, Ed. Cartea Moldovenească, Ch., 1965;

Bucolica, Ed. Cartea Moldovenească, Ch., 1966;

Versuri (colecția Miorița), Ch., Ed. Lumina, 1970;

 Lăutarii, Ed. Cartea Moldovenească, Ch., 1972

Sufletul ciocârliilor, Ed. Cartea Moldovenească, Ch., 1974;

Книга любви, Издательский дом «Жибек Жолы», Алматы, 2000

Chemarea stelelor, Ed. Litera, Ch., 2003;

Ritmuri, Ed. Cartea Moldovei, Ch., 2007;

101 poeme. Colecția Ideal, Ed. Biodova, B., 2010.

Sursa: Dicționarul scriitorilor români din Basarabia (1812-2010), Muzeul Național de Literatură „M. Kogălniceanu”, Ed. Prut Internațional, Ch., 2010.

Aprecieri

„Relativ restrânsă ca volum, poezia lui Emil Loteanu e marcată puternic de spiritul epocii şi are o mare rezonanţă afectivă în anii ′60 – ′70 ai secolului trecut. E o poezie picturală, muzicală, cu un parcurs spectaculos, evoluând de la reveriile tinereţii şi vitalitatea exagerată, agravată de gigantism cosmic, la revelaţia dostoievskiană că frumosul va salva lumea. Există, în opera sa, doi Loteanu, unul e „neoromanticul zgomotos” al „revoluţiei continui” şi altul e poetul cu „ochii arşi de frumuseţe”, excelând în lirica de dragoste. Primul este conformist şi nonconformist, un stilizator al poncifelor realismului socialist, al defunctului „optimism istoric”, al doilea e subversiv, trecând la maturitate printr-o acută criză a unui Pygmalion îndrăgostit de propria creaţie”. (Alexandru BURLACU)

„Deceniul al cincilea al veacului nostru grăbit îl aduce printre noi, tinerii sosiți de la sate în aulele instituțiilor de învățământ din Basarabia pe foarte tânărul Emil Loteanu, coborât și el din nordul provincial, de pe meleagurile Clocușnei, dintr-o vecinătate cu casa și monumentul înaintașului scrisului nostru Constantin Stamati, pe tânărul cu cea mai curată poezie în seninul ochilor săi, din gura căriua cuvântul sună proaspăt și limpede, de o rară plasticitate și care ne luase pe toți sub puterea lui cu adevărat fermecătoare. Tânărul Emil Loteanu, poetul zbuciumului tineresc cu o gândire matură, grație unor favorabile împrejurări în care crescuse, aducea cu el cuvântul bine limpezit, așezat, șlefuit în apele sufletului, transparent ca bobul de rouă în razele soarelui, cuvântul cel de toate zilele al străbunului grai, dar primenit în hainele potrivite cu simțul și priceperea pe care le avea întru strălucirea lui firească”. (Gheorghe VODĂ)