MIHAIL ION CIBOTARU – 85

TEMEREA DE OBIȘNUINȚĂ

Dragoste,

spune-mi pe unde te-ai dus și pe unde

îți fluturi basmaua curată și trilul de nai?

Ecoul galopului tău unduiat îmi răspunde

prea rar și prea slab,

și prea multă răbdare mai ai.

Altele,

poate mai gingașe, poate ceva mai frumoase

s-au depărtat pe cărările care acum s-au închis,

străluminate lăuntric de-o ne-nțeleasă, sfioasă

lumină, cum numai toamnei i se arată în vis.

Tu însă, bună ca liniștea, simplă și dreaptă,

toată în alb, în roiri de solare scântei

veșnic rămâi – nedesprinsă și ultimă treaptă

spre îngerii puri ai iubirii. În tine sunt ei…

Dragoste,

doar mi-i să nu ruginească

sub ploile lungi ale

dorului

aurăria ciudată a sentimentelor fine;

doar să tresar, ca dintâi la-ncercarea fiorului,

când fața ta blondă, ca luna prin aburii norului,

cată la mine.

MIHAIL ION CIBOTARU s-a născut la 11 octombrie 1936 în satul Nicoreni, Drochia. După absolvirea Facultății de Litere a Institutului Pedagogic „I. Creangă” din Chişinău (1958) a fost colaborator literar la ziarele „Tânărul leninist”, „Scânteia leninistă”, „Tinerimea Moldovei”. În 1966-1977 – secretar responsabil al revistei „Moldova”. Din 1979 e consultant și secretar la Uniunea Scriitorilor din RSSM.
Publică din 1954. Editorial debutează cu placheta de versuri pentru copii „La bunici” (1972). Se afirmă prin culegerea de poezii pentru adulți „Linia” (1973). Cărţile de mai târziu „Temerea de obișnuință” (1977), „Întoarcerea către leagăn” (1981), „Punct de sprijin” (1982), „Te ţine minte iarba” (1984), „Răsai” (1986), „Un loc în vreme” (1989), Noi, picătura de sânge” (2002) și „Viața fulgerului” (2004) conturează un liric autentic. Poezia lui Mihail Ion Cibotaru se caracterizează prin sugestivitate intelectuală, prin bogăţia metaforelor şi simbolurilor revelatorii. Substanţa celor mai bune poezii ale lui se constituie din meditaţii despre rosturile nobile ale omului, apărarea vieţii pe pământ, cinstirea părinţilor şi a baştinei…
Culegerea de versuri pentru copii „Grădina” (1974) şi „Întrebarea” (1984) atestă nu numai o bună cunoaştere a psihologiei copilului şi a modului lui de a-şi imagina şi intui esenţa lucrurilor, dar şi o susţinută artă poetică de a releva universul lui spiritual şi de a-l instrui moraliceşte pe calea imaginii.

Alături de alţi poeţi, Mihail Ion Cibotaru a schimbat faţa poeziei din anii ’70 ai secolului trecut.  „A scris o poezie meditativă, filosofică, dar şi socială, care se hrăneşte din cultură. De-a lungul vieţii sale a trecut prin mari eclipse şi cutremure sufleteşti. Când i-a fost dată la topit cartea „Temerea de obişnuinţă”, s-a refugiat în traduceri, redându-ne o versiune a romanului „Evgheni Oneghin” de A. Puşkin de o înaltă valoare” (Arcadie SUCEVEANU).

În 1996 i se conferă titlul de Scriitor Emerit din Republica Moldova.

Scriitorul se stinge din viață pe 29 iunie 2016.

„Motivul-cheie al poeziei lui Mihail Ion Cibotaru este continuitatea, privită nu doar ca o linie genealogică și ca un fatum, ca o povară, ci ca un miracol cosmic al plăsmuirii din „liniște aeriformă”, din „neumbre” și dintr-un spectaculos joc al umbrelor, care sunt ale strămoșilor, ale vremurilor imemoriale, ale lui Cain și Abel, ca simboluri ale convertirii iubirii în ură, ale unui umblet miraculos al timpului pe umbra poetului care este chiar podul sensibil pe care trec toate ale lumii…” (Mihai CIMPOI).

Prezentare de Veronica Boldișor, muzeograf.