LIDIA ISTRATI – 80

Prezentare de Veronica Boldișor, muzeograf

Prozatoarea Lidia Istrati s-a născut pe 22 iunie 1941 în satul Sofia, raionul Drochia, RSS Moldovenească. Și-a făcut studiile la Institutul Agricol din Chișinău. Și-a susținut doctoratul în domeniul biochimiei și fiziologiei plantelor.

A fost redactor, apoi de șef de redacție la Editura Știința, director al Muzeului Republican de Literatură „Dimitrie Cantemir” (1988-1990), deputat în două legislaturi în Parlamentul Republicii Moldova (1990-1997). La 27 august 1991, a votat Declarația de Independență a Republicii Moldova cu ambele mâini, gest surprins de camerele de luat vederi și de fotojurnaliștii prezenți la eveniment. Din 1993 până în 1997, a deținut funcția de Președinte al Ligii Creștin-Democrate a Femeilor din Republica Moldova.

Distincții: Ordinul „Gloria Muncii” (1996).

După publicarea nuvelei „Îngăduie, omule” („Nistru”, 1968), a fost ostracizată, timp de aproape un deceniu interzicându-i-se apariția în presă.

S-a stins din viață la o clinică din  Germania, pe 25 aprilie 1997, și a fost înmormântată la Cimitirul Central din Chișinău.

Opera:

Lidia Istrati a debutat în volum cu o culegere de proză scurtă, intitulată „Nica” (1978). Alte volume de proză: „Tot mai departe” (1987); „Scara” (1990); „Goană după vânt” (1992); „Nevinovata inimă” (1995); „Fașă albă de mătase” (manuscris).

La Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” se păstrează o recenzie la romanul „Dalbe lăcrimioare” (intitulat ulterior „Tot mai departe”), semnată de Eugen Russev (Fond „Manuscrise”, număr de invenar 9363, 12 file). Cartea a apărut la Moscova, în limba rusă, în 1990, la Editura „Советский писатель”, cu titlul „Белые ландыши”.

Referințe critice:

„Lidia Istrati are un dar indiscutabil de povestitoare care surprinde oamenii la răscruce, «subt vremi» și legi. Adevărul spus de prozatoare e dur, manifestându-se uneori chiar cu o îndrăzneală naturalistă; ea face, în fond,  antropometrie, adică determină esența morală a omului după acțiunile sale concrete. Narațiunea ia forma unui evantai de fișe etice, caracterologice și fiziologice. Gama picturală se reduce uneori la clarobscur. Pana prozatoarei e neșovăitoare în surprinderea «zămislirilor de rău» și a «vicleșugurilor» monstruoase (romanul satiric «Goana după vânt»), urzite fie de boierii din tinerețea lui Stefan cel Mare, fie de «boierii» noi din spațiul basarabean, peste care se așază aerul fatidic al predeterminării istorice.” (Mihai CIMPOI)

„Este uimitor, dar activitatea parlamentară n-a reușit s-o elimine pe Lidia Istrati din procesul literar, dovadă este și volumul «Nevinovata inimă», în care este inclus  romanul «Goană după vânt» și patru proze scurte. (…) Indubitabil, romanul Lidiei Istrati merită o atenție aparte, și aceasta pentru că nu respectă canoanele prozei tradiționaliste.” (Iulian CIOCAN)

Din discursul rostit de Lidia Istrati la Marea Adunare Națională din 27 august 1991:

            „Bătrâni ai Moldovei, bucurați-vă! Domni și doamne ale Moldovei, bucurați-vă! Părinți ai Moldovei, bucurați-vă! Fete și flăcăi ai Moldovei, bucurați-vă! De azi înainte suntem liberi! Sfântul pământ al Moldovei, de azi înainte, și poporul ei va trăi în bază de drept. Nimic mai sus nu va fi pe pământul Moldovei decât legea. Trăiască democrația! În toate republicile imperiului au biruit puterile democratice. În toate republicile imperiului popoarele sunt libere. Libertate! Prietenie cu popoarele libere! Prietenia cea mare, liberă, din inimă, fără călcâiul imperial! Trăiască poporul!”