PETRU DUDNIC – 80

Text de Margareta Curtescu

Născut pe 10 iunie 1941 în comuna Iacobstal, raionul Căușeni, Petru Dudnic va copilări și învăța în orășelul Camenca, unde familia sa se mută cu traiul la începutul războiului. În anul 1957, după absolvirea școlii medii din localitate, susține admiterea la Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, Facultatea de Istorie și Filologie.

Student la anul II, își ia concediu academic și pleacă în orașul Karaganda (Kazahstan), pentru a se angaja la fabrica de ciment. Își continuă studiile la Facultatea de Ziaristică (secția serală) a Universității de Stat din Leningrad (Sankt Petersburg), pe care o abandonează din cauza unei maladii. Lucrează apoi la diferite întreprinderi din orașul de pe Neva și din regiune. Debutează cu poezia „Nocturnă” în ziarul „Tinerimea Moldovei” (25 decembrie 1959). Un ciclu de versuri îi este inclus în antologia „Glasuri tinere” (1964).

Se întoarce la Chișinău în anul 1965, când își începe activitatea de redactor la postul de radio pentru copii și tineret „Luceafărul”. Debutează editorial cu placheta de versuri „Infinitul aproape” (1968). În perioada 1979-1981, urmează Cursurile superioare de literatură la Institutul „Maxim Gorki” din Moscova.

Pe parcursul celor două decenii de activitate literară, publică mai multe cărți de poezie și publicistică. Un grupaj de versuri, semnat de Petru Dudnic, a intrat în „Antologia poeziei moldovenești contemporane” (1974). În anul 1975, devine laureat al premiului „Boris Glavan” pentru poemul eroic „Soltâs”. Antum și postum, îi apar cărți de versuri și de publicistică traduse în limba rusă. Se stinge din viață pe 6 noiembrie 1984.

Poezia lui Petru Dudnic poartă marca vieții autorului și a epocii sale. Vibrant la valorile societății de altădată și la cele general-umane, plin de vitalitate și de zbucium interior, poetul abordează tematica civică, dar și cea prin care își dimensionează propriile victorii și sincope existențiale. Urcușul, muntele, piscul, departele etc. sunt motivele-axă ale acestui dialog cu sine și cu veacul „ce se zbate-n neliniști”, dialog din care descind, deopotrivă, liricul și retoricul – elemente topite într-un confesiv și energic demers poetic.

Opera

Poezie: „Infinitul aproape” (1968); „Revărsarea culorilor” (1970); „Răvașe din zbucium” (1971); „Nerv” (1973); „Soltâs” (poem) (1975);  „Țărâna de acasă” (1976); „Tu și pământul meu” (1977); „Se-ntorcea la vatră tata” (1980); „Văzduh pentru suflet” (1982) „Hatân” (1985) (postum). Publicistică: „Lumina palmelor tale” (1974); „Cu numele tău pe buze” (1979); „Grăbește-te a trăi” (1984); „Planeta frăției” (1985) (postum). Traduceri în limba rusă: Versuri: „Задумчивые краски”, trad. de A. Korkina, K. Kovalgi ș.a. (1975); „Женщина возраста полудня”, trad. de R. Olșevski, K. Kovalgi ș.a. (1979) ; „Спокойность не знает смерти…”, trad. de M. Iasnov (1979); „Доброй осени”, trad. de R. Olșevski, M. Iasnov ș.a. (1986). Publicistică: „Сотвори самого себя”, trad. de I. Cerepanov (1981).

…

Ce-i cu tine, pribeagule suflet?
Parcă-mi ești, dar și nu – acasă:
Vânt pustiu pe sub steaua ta suflă,
Printre pinii tăi ceața se lasă.

Cine-a spus că îți e nesupusă
Cea mai naltă din lume-nălțime?
Orice om cucerește Elbrusul
Când ajunge la munții din sine!

Dar de toți – și de mine – mi-e milă
Când își pierde sufletul spada.
Înjosirea cea mai umilă
E când omu-n genunchi își cade! 
                      („Văzduh pentru suflet”, 1982)