7 septembrie 2026

Muzeul Național al Literaturii Române, Chișinău

Bine ați venit pe pagina muzeului !

„Sunt paznic la nuvele”: Muzeul Național al Literaturii Române îl comemorează pe Victor Dumbrăveanu la 80 de ani de la naștere

Muzeul Național al Literaturii Române a inaugurat astăzi, 20 august, expoziția comemorativă „Sunt paznic la nuvele”, dedicată scriitorului Victor Dumbrăveanu, de la a cărui naștere se împlinesc 80 de ani. Expoziția poate fi vizitată până la 20 septembrie.

Expoziția, organizată de Muzeul Național al Literaturii Române în parteneriat cu Doina Dumbrăveanu-Munteanu, fiica scriitorului, și Muzeul Literar din Corlăteni, satul de baștină al lui Victor Dumbrăveanu, urmărește parcursul literar și uman al scriitorului, oferind publicului acces la cărți, manuscrise, fotografii, documente și corespondență.

În cadrul expoziției sunt prezentate volume de la primele ediții până la cele mai recente apariții postume, care permit reconstituirea evoluției operei lui Victor Dumbrăveanu și a locului pe care scriitorul l-a ocupat în literatura din Republica Moldova.

O parte importantă a manuscriselor expuse a intrat în patrimoniul muzeului prin donațiile făcute de Victor Dumbrăveanu pe parcursul vieții. După moartea scriitorului, această legătură cu muzeul a fost continuată de fiica sa, Doina Dumbrăveanu-Munteanu, care a donat arhiva familiei și a contribuit decisiv la păstrarea și valorificarea moștenirii sale literare.

La eveniment au participat scriitori, oameni de cultură, muzeografi, cititori, prieteni și rude ale lui Victor Dumbrăveanu.

Personalitatea și opera scriitorului au fost evocate în luările de cuvânt ale scriitorilor Claudia Partole, Emilian Galaicu-Păun, Iulian Ciocan, Dumitru Crudu și Ianoș Țurcanu, precum și de Ulea Calistru, șefa Secției cultură a Consiliului Raional Rîșcani, și Feodosia Butușanu, directoarea Bibliotecii Publice din satul Corlăteni.

Un moment deosebit de emoționant a fost alocuțiunea susținută de Doina Dumbrăveanu-Munteanu, care a vorbit despre tatăl său și despre moștenirea literară pe care acesta a lăsat-o.

Evenimentul a fost moderat de Mariana Mischevca, directoare adjunctă a Muzeului Național al Literaturii Române.

În cadrul manifestării a fost prezentat și programul literar-artistic „Victor Dumbrăveanu la baștină”, organizat de Muzeul Literar din Corlăteni, raionul Rîșcani, localitatea în care s-a născut scriitorul.

Prin documentele, manuscrisele, cărțile și mărturiile reunite în expoziție, Muzeul Național al Literaturii Române readuce în atenția publicului opera și personalitatea unui scriitor pentru care nuvela a reprezentat un teritoriu literar aparte.