16 decembrie 2025

Muzeul Național al Literaturii Române, Chișinău

Bine ați venit pe pagina muzeului !

VALERIA GROSU – 75 DE ANI DE LA NAȘTERE

Valeria Grosu s-a născut pe 22 iunie 1950 în satul Sofia, raionul Drochia, RSS Moldovenească. Studii: Facultatea de Jurnalistică a Universității de Stat din Moldova (neterminate); Institutul de Literatură „Maxim Gorki” din Moscova (1974-1979), studii de doctorat în aceeași instituție.  

Redactor la periodicele „Glasul” (1989-1990), „Columna” (1991-1994), „Sud-Est cultural” (1993-1999). Colaborează cu revistele „Curierul românesc”, „Basarabia” ș.a. A fost corespondentă la ziarul ”Tinerimea Moldovei”, coordonator de programe Artă și cultură la Fundația Soros (1994-1996).

A lucrat, de asemenea, ca șef adjunct al Departamentului pentru Relații Internaționale și Imagine la Ministerul Culturii.

Membră și secretar al filialei moldovenești a Asociației internaționale de scriitori  PEN-Club Internațional. 

Membră a Uniunii Scriitorilor din Moldova (din 1985).

Valeria Grosu este considerată o reprezentantă notorie a generației „optzeciste”, cultivând o poezie meditativ-raționalistă, oscilând între vizionarism și consemnarea narativă.

Opera

Debutează cu versuri în culegerea colectivă Dintre sute de catarge (1975). 

Debutează în volum cu placheta de versuri Chip și suflet (Chișinău, 1979).

Alte volume de Valeria Grosu:

Căsuța de miere (poezii pentru copii, Chișinău, 1982);

Ninsori cu privighetori (Chișinău, 1988);

Mărul de aur (povestiri, Chișinău, 1989);

Schimbarea la față (Chișinău, 1990);

Miere eretică (Chișinău, 2002, Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova) etc.

Pe 27 iunie 2012 poeta se stinge din viață subit și este înmormântată în satul de baștină Sofia din raionul Drochia.

Aprecieri:

Poeziile din „Schimbarea la față” propun o viziune spiritualizată, înmuiată în taină și lumină divină, care se traduce – arghezian – în rugă, epifanie, imn și psalm. (Mihai Cimpoi)

Deliberat ascetică, dar înzestrată cu o imaginație înflăcărată, poezia Valeriei Grosu seamănă izbitor cu una religieuse care visează să fie arsă pe rug pentru erezie în timp ce-și face rugăciunea de seară. (Emilian Galaicu-Păun)

Referințe critice:

Iliescu A., Schimbarea la față, „Basarabia”, 1991, nr. 12; Iliescu A., O retorică a suferinței, „Columna”, 1992, nr. 6-7; Țurcanu A., Bunul simț, Chișinău, 1996; Cimpoi M., O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia, Chișinău, 1997; Femei din Moldova. Enciclopedie, Chișinău, 2000; Calendar Național, Chișinău, 2000; Galaicu-Păun E., Binecuvântata erezie, „Contrafort”, 2002, nr. 9-10; Șleahtițchi M., Despre poezia singurătății eretice, „Semn”, 2003, nr. 1-2; Rachieru A. D., „Schimbarea la față” – Valeria Grosu, „Convorbiri literare”, 2009, nr. 7.

 Alergare în cerc

Cercul în care alerg ca și cum nu există.
Este zi și noapte ziua și noaptea
interminabila ultimă sută de metri
voința de a te lăsa siluit de regulile ei
umbra-ți fugind diformă
proiectată la fel pe aceleași porțiuni de distanță
luarea de la capăt a ungherelor
spre care cotești în goană
oglinda rezonanța ei de sticlă pisată
în încheieturile ființei tale din carne și oase
somnul vasta sală de antrenament
plină de ecouri

Numen 

Mai presus decât tine, sufletul meu,  

Este umbletul frunzei pe vânt, 

Înrămurată de parcă aripată, 

Neprihănită și grea de pământ. 

O va aduce o adiere înapoi 

Și-mi va pune-o pe frunte. 

Ca de o coardă de fier se va agăța 

De tremurul ei întunecatul munte. 

Tu vei sfida temător stihiile 

Și vei jindui marea cunună la scrimă, 

Ea în palma mea își va odihni zborul, 

Nemuritoare și anonimă. 

Mai plin de duh decât tine, sufletul meu, 

Mai ars de dor decât inima 

Este umbletul frunzei pe vânt 

Și-nscăunarea-i pe fruntea mea. 

Ai să-nțelegi…

Îți scriu – 

și inima îmi bate în piept 

atât de tare, 

încât mi-e teamă de mine. 

Îți scriu, 

deși stai alături 

tânăr ca sângele meu, 

bătrân ca firele de păr cărunt  

crescute în pletele-mi negre 

pentru sufletul tău mânios. 

Îți scriu, 

căutând printre cuvintele sacre  

cuvântul simplu 

pe care ai să-l înțelegi poate 

mult mai târziu.

Tot mai aproape

Tot mai aproape de pământ

mă las în toamnă lunecând cu-nfiorare…

O fi și-acolo lume și suflare,

Unde-am pornit și unde am de mas.

Tot mai târziu de creangă mă desprind.

Și-n aer, sus, deasupra casei mele,

îmi pare ploaia pulbere de stele

Către cealaltă boltă-a mea pornind.

Cărți de Valeria Grosu în colecțiile Muzeului Național al Literaturii Române din Chișinău:

f. b. 16790 – Grosu, Valeria. Zicerea pământeanului. Chișinău: Lumina, 2012;

f. b. 8790 – Grosu, Valeria. Ninsori cu priveghetori. Chișinău: Literatura Artistică, 1988;

f. b. 9980 – Grosu, Valeria. Schimbarea la față. Chișinău: Hyperion, 1990;

f. b. 13811 – Grosu, Valeria. Miere eretică. Chișinău: Cartier, 2002.