3 noiembrie 2024

Muzeul Național al Literaturii Române, Chișinău

Bine ați venit pe pagina muzeului !

SCRIITORI FĂRĂ FRONTIERE: Invitatul lunii octombrie 2024 este scriitorul Adrian G. ROMILA, autorul celui mai premiat roman al anului 2024

Institutul pentru Inițiative Culturale și Educaționale, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române și Editura Cartier, vă invită la evenimentul lunii octombrie 2024 din cadrul proiectului ”Scriitori Fără Frontiere” al Institutului pentru Inițiative Culturale și Educaționale, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române și Editura Cartier.

Joi, 31 octombrie 2024, la ora 18:15, la Librăria din Centru (bd. Ștefan cel Mare, nr. 126) din Chișinău, va avea loc lansarea volumelor Acasă, departe și Jean Bart. Argonautul semnate de Adrian G. Romila, autorul celui mai premiat roman al anului.

Evenimentul va include o sesiune de autografe, iar volumele vor putea fi achiziționate la un preț promoțional, valabil doar în ziua lansării.

Vor participa:
Adrian G.Romila
Maria Pilchin
Maria Șleahtițchi
Moderator: Em.Galaicu-Păun


Maria PILCHIN este scriitoare. Cea mai recentă carte: Doggy, Editura Arc, 2023.
Maria ȘLEAHTIȚCHI este scriitoare și critic literar. Cel mai recent volum: Romanul Generației 80. (Geo)Poetica, Editura Cartier, 2024.
Emilian GALAICU-PĂUN este scriitor, redactor-șef al Editurii Cartier. Cea mai recentă carte: Times New. Roman 12/18, Editura Cartier, 2024.


Vineri, 1 noiembrie 2024, programul va continua cu dezbaterea ”Eul meu povestitor: între literatură și pedagogie”.

Moderatoare: Maria Șleahtițchi.

Evenimentul va începe la ora 16.00, la Muzeul Național al Literaturii Române, Sala galbenă.


ADRIAN G. ROMILA (n. 29.09.1974, Piatra-Neamț) a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, și un doctorat în antropologie și folclor. A publicat cărțile: Imaginea Raiului în cultura populară. Eseu de antropologie (Timpul, 2009), premiul pentru debut USR, Iaşi; De-a dragostea și drumul. Stații de lectură, eseuri (Eikon, 2010); În drum spre sud. Roman de aventură (Brumar, 2012), premiul USR Iași, nominalizat la Premiul Național de proză al Ziarului de Iași, selectat cu un fragment în Anthology of Contemporary Prose from Iasi, FILIT, 2013; Radio în zăpadă, povestiri (Tracus Arte, 2014); Pirați și corăbii. Incursiune într-un posibil imaginar al mării, eseu (Cartea Românească, 2015); Mici schimbări în viață, povestiri (Charmides, 2016); Zeppelin, roman (Polirom, 2017), roman, premiat de USR sub titulatura „Scriitorul lunii septembrie” și nominalizat la „Scriitorul anului 2017”, Apocalipsis, roman, (Polirom, 2019), Efectul îndelungat al pasiunilor de tinerețe, eseuri, (Junimea, 2020); Acasă, departe (Polirom, 2023), roman, nominalizat în 2024 la Premiul Național de Proză al Ziarului de Iași, la premiile anuale ale Uniunii Scriitorilor din România și la Gala Premiilor Radio România Cultural, categoria proză, câștigător la premiile literare anuale, secțiunea proză, ale revistei Observator cultural; Jean Bart. Argonautul (Polirom, 2024), roman. A fost inclus cu o povestire în antologia de proză scurtă românească apărută în limba sârbă sub titlul Antologija savremelne rumunske kratke proze. Ponoćni voz (Niu Libertatea, Pančevo, 2017), coordonată de Simona Lazarjan Popov. A fost contributor, cu câte un text, în antologiile Cartea copilăriilor (Polirom, 2016), Scriitori la poliție (Polirom, 2016), Cum citesc bărbații cărțile femeilor (Polirom, 2017), Cartea orașelor (Humanitas, 2021), Kiwi (Polirom, 2022) și PEN România la Centenar. Fotografie de război (Casa de Pariuri Literare, 2022). Publică frecvent eseuri, povestiri și cronici literare în reviste „pe hârtie” și pe internet. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al PEN Club România.

Romanul Acasă, departe (Polirom, 2023), este câștigătorul Premiului liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte, FILIT 2024; a mai obținut Premiul 𝑂𝑏𝑠𝑒𝑟𝑣𝑎𝑡𝑜𝑟 𝑐𝑢𝑙𝑡𝑢𝑟𝑎𝑙 pentru Proză, ediția 2024; Premiul Uniunii Scriitorilor din România, categoria Proză, ediția 2024 și a fost nominalizat la Premiul Național pentru Proză al 𝑍𝑖𝑎𝑟𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑑𝑒 𝐼𝑎𝑠̦𝑖, ediția 2024 și la Premiile Radio România Cultural, categoria Proză, ediția 2024.

Referințe:

„Cum știm de la Curtius, metafora corabiei era pentru medievali reprezentarea cea mai frecventă a literaturii. Și pentru Adrian Romila literatura a fost dintotdeauna o călătorie, una navală, în sensul cel mai literal al termenului – implicând deopotrivă riscuri majore & descoperiri așijderea. Și viceversa: călătoria a însemnat întotdeauna modul suprem de existență al literaturii, forma cea mai adecvată de transpunere a fantasmei în real. Acasă, departe este cartea lui de blazon, intersectând spectaculos cele două suprateme: personajul Romila călătorește & se descoperă în numele autorului Romila – într-un roman care pune în contiguitate surse dintre cele mai diverse: de la Manoil al lui Bolintineanu la Levantul lui Cărtărescu, de la Jules Verne la Radu Tudoran, de la Joseph Conrad la Pynchon. Ceea ce rezultă e o carte admirabilă, deopotrivă pour les enfants et pour les raffinés – una dintre cărțile acelea rare care pot converti un călător la literatură. Și viceversa.” (Radu Vancu)

„Dacă Umberto Eco ar fi rescris Toate pânzele sus! cu Metamorfozele lui Ovidiu pe birou, ar fi ieșit Acasă, departe, acest triptic romanesc în care avatarurile livrești ale lui Adrian G. Romila pornesc în aventuri marine prin istoria ultimelor două milenii. Un spectaculos melanj de genuri literare, vorbind cu fantezie, inteligență și umor despre marile teme ale identității, libertății și exilului, un roman-corabie pe care cei mai temerari dintre cititori se pot îmbarca pentru o călătorie cum alta n-a mai fost.” (Marius Chivu)