Vineri, 4 septembrie, la Rezidența literară „Mateevici 79” a Muzeului Național al Literaturii Române, a avut loc o întâlnire dedicată academicianului Ion Pop, poet, critic și istoric literar, cu prilejul împlinirii vârstei de 85 de ani.
Evenimentul a reunit scriitori, oameni de cultură, cititori și colaboratori ai Editurii „Știința”, care au venit să-i aducă un omagiu uneia dintre personalitățile importante ale literaturii române contemporane.
Despre activitatea literară și științifică a lui Ion Pop, despre contribuția sa la critica și istoria literară, precum și despre relația sa cu literatura și spațiul cultural de la Chișinău au vorbit Maria Șleahtițchi, Bogdan Crețu, Teo Chiriac, Arcadie Suceveanu, Emilian Galaicu-Păun și Gheorghe Prini. Întâlnirea a fost moderată de Mircea V. Ciobanu.
În dialogul cu publicul, Ion Pop a vorbit cu emoție despre parcursul său literar și intelectual, despre întâlnirile care i-au marcat destinul și despre legăturile sale cu scriitorii și cultura din Republica Moldova.
Cu acest prilej, academicianul Ion Pop a primit distincții din partea Uniunii Scriitorilor din Moldova și a Editurii „Știința”, ca semn de apreciere pentru contribuția sa remarcabilă la literatura și cultura română.
Evenimentul a fost organizat de Editura „Știința”, cu suportul Muzeului Național al Literaturii Române, și s-a desfășurat în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău, care are loc în perioada 2–6 septembrie 2026.

Mai multe articole
Gheorghe Cincilei, la 90 de ani: memoria unei vieți dedicate culturii române
Gala Premiilor Muzeului Național al Literaturii Române, ediția 2026
Adela Greceanu și „Șuruburi, șaibe, cuie, piulițe”, în dialog cu Emilian Galaicu-Păun la MNLR