7 iulie 2026

Muzeul Național al Literaturii Române, Chișinău

Bine ați venit pe pagina muzeului !

Elevii au descoperit tainele manuscriselor literare la Muzeul Național al Literaturii Române

Luni, 25 mai 2026, la Muzeul Național al Literaturii Române a fost organizat un atelier educațional despre manuscrise și patrimoniu literar, la care a participat un grup de elevi de la Liceul „Universul” din Chișinău, însoțiți de profesoara de limba și literatura română Carolina Neghin.

În cadrul activității, elevii au fost familiarizați cu rolul manuscriselor în cercetarea literară, precum și cu procesele de conservare și valorificare a patrimoniului muzeal. Participanții au avut acces la manuscrise originale din colecțiile muzeului și au consultat materiale relevante pentru înțelegerea procesului de creație literară.

Atelierul a fost susținut de Mariana Mischevca, director adjunct al Muzeului Național al Literaturii Române, care a prezentat manuscrise din patrimoniul instituției și a oferit explicații privind caracteristicile și valoarea documentelor literare.