Scriitorul Vladimir Rusu s-a născut pe 31 iulie 1925 în satul Plopi, Dondușeni, Regatul României. Poet. A absolvit Școala centrală comsomolistă de pe lângă Comitetul Central al ULCT din URSS (1950).
Activează în calitate de redactor-șef al Editurii „Școala sovietică”, al revistei „Scânteia leninistă”, director al studioului „Moldova-Film”.
Este autor a mai multor culegeri de versuri pentru copii: Școala noastră (1952), Mamele noastre (1953), Primăvara mea (1955), De cu zori (1957), Nu mi-i frică (1957) ș.a. Ca și alți condeieri de la acea vreme, scriitorul Vladimir Rusu a plătit din plin tribut ideologiei bolșevice.
A semnat texte pentru cântece, precum și libretul la opera Grozovan. A realizat și câteva tălmăciri din literatura rusă și cea universală.
S-a stins din viață pe 9 noiembrie 1959 la Chișinău.
APRECIERI:
„Fiind angajată în procesul de valorificare artistică a noii realități, poezia lui Vladimir Rusu adesea miza pe poeticul de suprafață. Cu toate acestea, o bună parte din scrierile lui (…), și-au păstrat și continuă să-și păstreze prospețimea.” (Ion Șpac)
REFERINŢE: Cruceniuc P., Nuci şi oameni, în vol.: Cruceniuc P., Spic şi spadă, Ch., 1974; Şpac I., Vladimir Russu, în cartea: Profiluri literare, Ch., 1972.

Mai multe articole
Vasile Tărâțeanu – 80 de ani de la naștere
Muzeul Național al Literaturii Române marchează 90 de ani de la nașterea lui Paul Goma printr-o expoziție comemorativă
Expoziție comemorativă cu genericul: „Valentin Mândâcanu, omul potrivit la locul potrivit – 95 de ani de la naștere”