GEORGE CĂLINESCU, 125 DE ANI DE LA NAȘTERE

Personalitate complexă a literaturii române, academician, critic, romancier, poet, dramaturg, eseist, spirit enciclopedic, George Călinescu este autorul unui studiu remarcabil – Istoria literaturii române de la origini până în prezent, sinteză de istorie literară, publicată în 1941, la Editura Fundațiilor Regale.

George Călinescu s-a născut la 19 iunie 1899 la București, cu numele de Gheorghe Vișan, fiul Mariei Vișan. Maria Vișan, menajeră în casa familiei Călinescu, acceptă  ca soții Constantin și Maria Călinescu, care nu aveau copii, să-l înfieze. De acum, el se va numi oficial Gheorghe Călinescu, însă scriitorul va folosi frecvent prenumele George.

După ce își ia bacalaureatul, se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București (1919-1923). Profesorii care i-au marcat studenția sunt Ramiro Ortiz, care preda limba și literatura italiană și istoricul Vasile Pârvan, un alt spirit enciclopedic interbelic, de la Universitatea din București. După încheierea studiilor, este numit profesor suplinitor la liceele Gheorghe Șincai și Matei Basarab. Obține o bursă de studii la Școala Română din Roma, fondată de Vasile Pârvan (1924-1926). Începe să studieze limbile germană, engleză, spaniolă, rusă. În 1926 debutează cu versuri în Universul Literar. Citește pentru prima oară la cenaclul lui Eugen Lovinescu, Sburătorul. Între 1926 și 1935 activează ca profesor de italiană și franceză la liceul Gh. Șincai din București. În 1928 se căsătorește cu Alice Vera Trifu.

George Călinescu desfășoară o activitate publicistică intensă. Colaborează la Viața literară și Gândirea, la Revista Fundațiilor regale, condusă de Alexandru Rosetti și de Camil Petrescu, până în 1947, anul abdicării regelui și al desființării revistei. Devine cronicar la revista Viața românească, începând cu 1931, revista fiind coordonată de criticul  Garabet Ibrăileanu,conduce revistele Jurnalul Literar și Lumea. Colaborează la revistele Roma și Sburătorul, fondează revista sa personală Capricorn în 1930.

 În 1936, devine doctor în filozofie și litere la Universitatea din Iași cu o teză intitulată Analiza literară a unui manuscris eminescian (Avatarii faraonului Tlà), o nuvelă postumă a lui Mihai Eminescu. În 1937, va fi numit conferențiar de Estetică și critică literară la Facultatea de Filozofie și Litere a Universității din Iași. Din 1945 se transferă la Universitatea din București.

 În 1946 este ales deputat în Marea Adunare Națională. Devine membru al Academiei Române în 1949. Ține  numeroase conferințe pe teme social-culturale și politice, face călătorii de documentare în Uniunea Sovietică (1949) și în China (1953), publicându-și impresiile în două volume.

 În anii ’50 devine director al Institutului de Teorie Literară și Folclor al Academiei Române (1951-1965). Va coordona revista Institutului, Studii și cercetări de istorie literară și folclor (1952-1965).

 George Călinescu  realizează studii fundamentale despre mari scriitori români precum  Mihai Eminescu sau Ion Creangă, scrie monografii dedicate lui Nicolae Filimon, Grigore Alexandrescu, Vasile Alecsandri, este preocupat de folclor. Publică, după 1945, studii de literatură universală și de teorie literară: Impresii asupra literaturii spaniole, Scriitori străini, Estetica basmului, Pagini de estetică, Studii și cercetări de istorie literară etc.

Scoate de sub tipar romanele : Cartea nunții (1933), Enigma Otiliei (1938), Bietul Ioanide (1953), Scrinul negru (1960). Semnează volumele de versuri: Poezii (1937), Lauda lucrurilor (1963), Lauda zăpezii (1965).

George Călinescu se stinge din viață la 12 martie 1965 la Otopeni-București.

Opere de George Călinescu în Colecția Cărți, MNLR:

Pagini de estetică, București, 1990; Estetica basmului, București, 1965, 390 p.; Impresii asupra literaturii spaniole, București, 1965; Studii și conferințe,  București, 1956; Studii și cercetări de istorie literară (Prefață și note de Al. Piru), București, 1966, 210 p.; Studii și comunicări, București, 1966, 221 p.; Ulysse, București, 1967; Oglinda constelată, București, 1990; Opere alese, vol.2, Poezii, București, 1965, 362 p.; Poezii (Cuvânt înainte: Al. Philippide), București, 1966, 192 p.; Lauda lucrurilor. Poezii (1927-1965), București, 1992, 296 p.; Teatru, București, 1965, 252 p.; Iubita lui Bălcescu, București, 1965; Cartea nunții, București, 1969, 309 p.; Enigma Otiliei, București, v. 1, 2, 1946; Enigma Otiliei, Chișinău, vol. 1,2, 1997; Viața lui Mihai Eminescu, București, 1932 ; Opera lui Mihai Eminescu, v. 1, 2, 3, 4, București, 1935, 1936; Opera lui Mihai Eminescu, București, 1936; Istoria literaturii române. Compendiu, București, 1968, 1969, 1997; Istoria literaturii române de la origini până în prezent, București, 1941, 1982, 1986; Nicolae Filimon, București, 1959; Ion Creangă (Viața și opera), București, 1966, 390 p.; Ion Creangă (Viața și opera), Chișinău, 1998, 335 p.; Vasile Alecsandri, București, 1965, 143 p.; Gâlceava înțeleptului cu lumea: Pseudo-jurnal de moralist (1937-1939), București, v. 1, 1973, 540 p.; Cronicile optimistului, București, 1964, 445 p.

Referințe

„Călinescu a creat un nou Eminescu și un nou Creangă, grandioși și fermecători tocmai prin omenescul lor. […] Revelându-l pe Eminescu, integral, prin publicarea de vaste extrase din manuscrise încă necercetate, monografia „Opera lui Eminescu” e cartea prin care Călinescu s-a  autorevelat, ca critic, în toată plenitudinea.”

(Dumitru MICU, Scurtă istorie a literaturii române, v. 1-3, București, 1995-1996).

„Analiza lui George Călinescu, o reconstrucție în mic a operei, este întotdeauna ilustrată prin citate bine tăiate, care punctează momentele de cea mai înaltă realizare artistică, ori de eșuare, cu entuziasm sau ironie, niciodată fără intensă participare, exprimată colorat, metaforic sau aforistic, într-un stil de mari voluptăți intelectuale, atingând adesea virtuozitatea. Prin astfel de mijloace George Călinescu este istoricul literar inegalat care știe să învie textele pentru alți ochi moarte, să transforme scânteile în explozii, să prefacă pâlpâirile  de lumină în flăcări.”

(Alexandru PIRU, Prefață, G. Călinescu, Studii și cercetări de istorie literară, București, 1966).