Muzeul Național al Literaturii Române organizează, în zilele de 27 și 28 noiembrie 2025, conferința științifică „Literatura română: valorificări, recuperări, interpretări”, ajunsă la cea de-a V-a ediție.
Ediția din acest an are o semnificație specială, deoarece se desfășoară în contextul aniversării a 60 de ani de la fondarea Muzeului Național al Literaturii Române, instituție-reper din Republica Moldova în cercetarea, conservarea și promovarea patrimoniului literar românesc.
Evenimentul (vedeți Agenda conferinței AICI) reunește istorici și critici literari, muzeografi, cercetători și filologi, care prezintă în cadrul conferinței comunicări științifice, studii de specialitate și interpretări originale, menite să ofere noi perspective asupra literaturii și culturii române. Conferința creează un cadru de dialog academic și interdisciplinar, dedicat valorificării moștenirii literare, recuperării unor autori, opere sau contexte mai puțin explorate și reevaluării interpretative a canonului literar.
Prin această conferință, Muzeul Național al Literaturii Române oferă un cadru de dezbatere profesională și analiză academică, în care literatura română este abordată din perspective actuale, fundamentate pe cercetare și interpretare critică. Evenimentul se înscrie firesc în parcursul instituțional al MNLR și reflectă consecvența preocupărilor sale pentru studiul și valorizarea patrimoniului literar, la șase decenii de la fondare.

Mai multe articole
Magia poeziei și a muzicii la Muzeul Național al Literaturii Române, de Ziua Națională a Lecturii
„Ziditori de cuvinte” la muzeu: atelier dedicat poeziei lui Grigore Vieru
Prelegere publică la MNLR: „Holocaustul – tragedia poporului evreu”