4 noiembrie 2025

Muzeul Național al Literaturii Române, Chișinău

Bine ați venit pe pagina muzeului !

Formare profesională la Călărași: comunicare etică și gândire critică pentru lucrătorii din cultură

La Muzeul de Istorie și Etnografie din Călărași astăzi, 29 octombrie, s-a desfășurat un curs de formare destinat angajaților din domeniul culturii, care a avut drept obiectiv consolidarea competențelor de informare corectă, gândire critică și comunicare responsabilă. Evenimentul, la care au participat 32 de specialiști din instituțiile culturale ale raionului Călărași, a fost conceput ca un exercițiu practic de analiză și reflecție asupra modului în care se construiește și se transmite informația într-un spațiu public tot mai vulnerabil la manipulare.

Cursul a fost susținut de reputații profesori universitari Mihai Șleahtițchi, doctor habilitat în psihologie și pedagogie, profesor la Universitatea de Stat din Moldova, și Sergiu Sanduleac, doctor habilitat în pedagogie și psihologie, profesor la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”. Sub îndrumarea acestora, participanții au explorat mecanismele dezinformării, impactul acesteia asupra comunităților și rolul comunicării culturale în promovarea unui discurs public echilibrat și etic.

Activitatea s-a desfășurat într-un format interactiv, cu prezentări teoretice, studii de caz și exerciții aplicative, care au stimulat analiza critică și capacitatea de a identifica și contracara mesajele manipulative. Totodată, au fost prezentate tehnici de comunicare reflexivă, empatică și nonviolentă, esențiale pentru relația dintre instituțiile culturale și publicul lor.

Evenimentul a fost organizat de Muzeul Național al Literaturii Române din Chișinău, în parteneriat cu Muzeul de Istorie și Etnografie din Călărași, în cadrul Programului Național „Acces la Cultură”, finanțat de Ministerul Culturii al Republicii Moldova.

Inițiativa se înscrie într-o serie mai amplă de activități dedicate consolidării competențelor profesioniștilor din domeniul culturii și promovării unei societăți informate, responsabile și reziliente în fața dezinformării.