POETUL ÎNTRE DOUĂ LUMI | Ion Barbu, 130 de ani de la naștere

Reprezentant de vază al modernismului literar românesc, poetul și eseistul Ion Barbu (numele adevărat: Dan Barbilian), s-a născut la 19 martie 1895, în orașul Câmpulung Muscel. Este cunoscut și ca matematician de excepție, fiind discipol al reputatului savant Gheorghe Țițeica.

Își face studiile elementare și gimnaziale la Câmpulung, Daminești, Stâlpeni și Pitești, iar cele liceale – la București. A demonstrat aptitudini de matematician încă din anii de școală, publicând la Gazeta matematică, însă, în același timp, își dezvolta și pasiunea față de poezie.

Între anii 1914 și 1921 a studiat matematica la Facultatea de Științe a Universității din București.  Ulterior, la recomandarea mentorului său, Gheorghe Țițeica, pleacă la studii în Germania. Ajuns în micul oraș universitar Göttingen, tânărul renunță, peste puțin timp, la cercetările matematice și „se lasă cu totul în voia demoniei literare”, călătorind.  Se întoarce în țară în 1924, fără să fi susținut teza de doctorat, reușind să atingă acest deziderat abia peste cinci ani. În anul 1942 a fost numit profesor titular de algebră la Facultatea de Științe a Universității din București, acolo unde a publicat și diferite articole în reviste matematice.

A debutat în presă în anul 1918 cu poezia Ființa (revista Literatorul, 1918, nr. 14). În anul 1919 a început colaborarea la revista literară Sburătorul.  Eugen Lovinescu l-a prezentat în termeni elogioși: „Sburătorul își face o cinste deschizându-și coloanele acestui nou poet… Prin vigoarea geometrică și noutatea concepției, cât și prin stăpânirea formei pietroase, literatura română s-a îmbogățit cu un nou talent”. Tot atunci, la sugestia lui Lovinescu, poetul a adoptat ca pseudonim numele bunicului său, Ion Barbu.  Ulterior, a publicat poezii, articole și interviuri în revistele Contemporanul, Viața românească, Viața literară, Umanitatea, Ideea europeană, România nouă, Cuget românesc, Cuvântul liber, Cetatea literară ș.a.

Criticul literar Șerban Cioculescu spune că ermetismul lui Ion Barbu îl dă pe față că e matematician. Calculat în poezie, ca în problemele de matematică, poetul a reușit să îmbine armonios două profiluri opuse, cel real, care se ocupă de concret și realitatea obiectivă și profilul uman, care îmbrățișează alegoria și permite autorului să se abată de la certitudinile vieții și să pătrundă într-o lume plină de imaginație.

Ion Barbu este cunoscut și ca traducător. În 1950, a participat la traducerea în limba română a operei lui W. Shakespeare (a tradus primele două acte din piesa Viața și moartea regelui Richard al III-lea, apărută postum, în 1964). Și-a demonstrat calitățile de prozator, publicând articole polemice în revistele Ideea europeană, Vremea etc., precum și un grupaj de materiale cu titlurile: Confesiuni, Atitudini față de poezie, Cu privire la spiritul matematic ș.a. 

S-a stins din viață  pe 11 august 1961, la spitalul  „Vasile Roaită” din București. A fost înmormântat la Cimitirul Bellu.

                                                          Opera antumă:

După melci. București: Ed. Luceafărul, 1921; Joc secund, București: Ed. Cultura Națională, 1930.

                                                          Publicații postume:

Ochean. București: Editura pentru literatură, 1964; După melci. București: Ed. Tineretului, 1966; Poezii. București: Ed. Albatros, 1970; Poezii. București: Ed. Minerva, 1976; Opere. V. I. Cluj-Napoca: Ed. Echinox, 1977; Nadir latent, București: Ed. Minerva, 1985; Poezii. Proză. Publicistică, București: Ed. Minerva, 1987; Versuri și proză. București: Ed. Porto-Franco, 1991; Joc secund. București: Ed. Muzeul Literaturii Române, 1995; Poezii. Constanța: Ed. Pontica, 1995; Poeme. București. S. n., 1995; Joc secund. Versuri. Proză. Chișinău: Ed. Litera, 1998; Opere. V. II. Cluj-Napoca: Ed. Echinox, 1999;  Opere, I: Versuri, II: Proză. București: Ed. Univers Enciclopedic, 2000; Joc secund. Chișinău: Ed. Prut, 2003. Opera poetică. Chișinău: Ed. Cartier, 2007.

Premii și  distincții

• Premiul de poezie al Societății Scriitorilor Români, pentru cartea de versuri Joc secund (1930).
• Membru titular al Academiei de Științe din România (1936).
•  Membru al asociației Uniunea matematică germană (1938).
• Ordinul Meritul Cultural, în gradul de Cavaler cl. II, pentru știință (1943).
• Premiul Gheorghe Lazăr al Academiei Române, pentru matematică (1950).
• Membru titular post-mortem al Academiei Române (1991), pentru creația sa exemplară de poet, matematician și gânditor auster, recunoscându-i-se astfel valențele spirituale, intrarea definitivă în patrimoniul cultural românesc și universal.

Referințe

Marin Mincu: Ion Barbu este cel mai programatic scriitor din literatura română, în contextul mai larg stând alături de un Pindar pentru epoca Antichității, sau de un Mallarmé pentru timpul modern. Experiența sa liminară este irepetabilă. Astfel, autointerpretându-și poemele mai dificile, dintr-un spirit de divertisment superior, a perpetuat o stare de incertitudine pentru unii critici care nu înțelegeau semnul înalt al lirismului său și ocoleau orice abordare, din teama de a nu cădea în cine știe ce capcană ascunsă cu grijă de poet.  

Tudor Vianu: Cititorul care străbate paginile volumului Joc secund, nu trebuie să uite niciodată că se găsește în fața unui poet matematician. Chiar o simplă inventariere a vocabularului său arată cât datorește Ion Barbu astronomiei, mecanicii sau geometriei. (…) Viziunea matematicianului este atât de puțin conexată cu activitatea simțurilor, atât de liberă de contingențele care întinerează funcțiunea lor, încât lumea care i se relevă este resimțită de el ca pură. Pe de altă parte, față de lumea experienței, aceea a matematicei este a doua lume, o suprastructură ideală. Într-un asemenea univers ideal dorește să se situeze viziunea lui Ion Barbu și acesta este înțelesul expresiei joc secund, care intitulează volumul său.

Referințe critice

Vianu T., Ion Barbu, București, 1935; Nicolescu B, Ion Barbu – Cosmologia „Jocului secund”, București, 1968; Vianu T., Introducere în opera lui Ion Barbu, București, 1970; Teodorescu D., Poetica lui Ion Barbu, Craiova, 1978; Foarță S., Eseu asupra poeziei lui Ion Barbu, Timișoara, 1980; Scarlat M. Ion Barbu. Poezie și deziderat. București, 1981; Pillat D., Ion Barbu, ed. a II-a, revăzută și adăugită, București, 1982;Călinescu G., Istoria literaturii române de la origini până în prezent, București, 1988, p. 893;  Coloșenco M., Ion Barbu – Dan Barbilian., București, 1989; Mincu M., Opera literară a lui Ion Barbu, București, 1990; Mincu M., Opera literară a lui Ion Barbu, București, 1991; Petrescu I., Ion Barbu și poetica postmodernismului, București, 1993, p. 81-82; Ciorănescu A., Ion Barbu, (monografie), București, 1996;  Simion E., „Prefață”. În: Ion Barbu, Opere, I, Versuri, București, 2000, p. IX; Brut M., Poetica și lirica lui Ion Barbu. Mentalități afine, Iași, 2003;   Petrescu I. E., Ion Barbu și poetica postmodernismului, Cluj, 2006;  Pillat D., Ion Barbu. Micromonografie, București, 2014;  Bejan R., Ion Barbu: un bergsonian care se ignoră? Eseu asupra ciclului ermetic din Joc Secund, Constanța, 2016; Coloșenco M., Ion Barbu (Dan Barbilian) – poet, matematician, gânditor auster. In: Limba Română, 2020, nr. 1(255), p. 245-256.

                                         JOC SECUND

Din ceas, dedus adâncul acestei calme creste,

Intrată prin oglindă în mântuit azur,

Tăind pe înecarea cirezilor agreste,

 În grupurile apei, un joc secund, mai pur.

Nadir latent! Poetul ridică însumarea

De harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi

Și cântec istovește: ascuns, cum numai marea

Meduzele când plimbă sub clopotele verzi.                         

                                       RIGA CRYPTO ȘI LAPONA ENIGEL

(fragment)

Des cercetat de pădureţi
În pat de râu şi-n humă unsă,
Împărăţea peste bureţi
Crai Crypto, inimă ascunsă,

La vecinic tron, de rouă parcă!
Dar printre ei bârfeau bureţii
De-o vrăjitoare mânătarcă,
De la fântâna tinereţii.

Şi răi ghioci şi toporaşi
Din gropi ieşeau să-l ocărască,
Sterp îl făceau şi nărăvaş,
Că nu voia să înflorească.

În ţări de gheaţă urgisită,
Pe-acelaşi timp trăia cu el,
Laponă mică, liniştită,
Cu piei, pre nume Enigel.

De la iernat, la păşunat,
În noul an, să-şi ducă renii,
Prin aer ud, tot mai la sud,
Ea poposi pe muşchiul crud
La Crypto, mirele poienii.

Pe trei covoare de răcoare
Lin adormi, torcând verdeaţă:
Când lângă sân, un rigă spân,
Cu eunucul lui bătrân,
Veni s-o-mbie, cu dulceaţă:

– Enigel, Enigel,
Ţi-am adus dulceaţă, iacă.
Uite fragi, ţie dragi,
Ia-i şi toarnă-i în puiacă.

– Rigă spân, de la sân,
Mulţumesc Dumitale.
Eu mă duc să culeg
Fragii fragezi, mai la vale.

-Enigel, Enigel,
Scade noaptea, ies lumine,
Dacă pleci să culegi,
Începi, rogu-te, cu mine.

-Te-aş culege, rigă blând…
Zorile încep să joace
Şi eşti umed şi plăpând:
Teamă mi-e, te frângi curând,
Lasă. – Aşteaptă de te coace.