10 august 2022

Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”

Bine ați venit pe pagina muzeului !

Gheorghe CIOCOI, poetul gliei și al dragostei de oameni

Poetul Gheorghe Ciocoi a ajuns la frumoasa vârstă de 80 de ani, prilej cu care Muzeul Național de Literatură  „Mihail Kogălniceanu” îi urează un sincer „La mulți ani!”

Gheorghe Ciocoi, poetul „îndrăgostit de tot ce e frumos în viață, în cotidianul însuși” ( Vasile Coroban), s-a născut la 4 august 1942 în satul Cepeleuți, jud. Hotin, r-nul  Ocnița. Absolvent al  Facultății de Filologie a Universității de Stat din Moldova (1960-1965), activează  în calitate de colaborator, apoi șef de secție la ziarul „Moldova socialistă”(1964-1978). Este secretar al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1986-1987), redactor-șef al săptămânalului „Viața Satului” (1987-1997), pe paginile căruia publică cele 59 de „Caiete de cultură” – eseuri, consacrate unor personalități  marcante ale culturii naționale,  precum G. Bacovia, L. Blaga, M. Eminescu, T. Arghezi, G. Enescu, C. Brâncuși, V. Cupcea, M. Bieșu, E. Doga ș.a.

 Gheorghe Ciocoi își face debutul literar cu placheta de versuri „Constelația dragostei”(1970), urmată de volumele „Amforă” (1972), „Razele pâinii” (1976), „Arborii îndrăgostiți” (1977)  – „… simbolul vieții prin excelență, constituind un ax al lumii, pe care se sprijină universul, în special universul celor doi, contopiți prin sentimentul înfloririi…” (Mihai Cimpoi), „Suită bulgară” (1978), „Anotimpurile omului” (1979), „Ferestrele pământului” (1980), „Cerul de la Cepeleuți” (1982) , „Izvoarele lui august” (1984),  „Peisaje în suflet” (1985), „Floarea păcii” (1987), „Steaua Eminescu” (1999) – „o meditație lirică sedimentată în timp și bine cristalizată estetic” (Theodor Codreanu), „Scrieri alese” (2003), „101 poeme” (2012) ș.a. Scriitorul semnează și cărți pentru copii: „Troleibuz pentru un urs” (1980), „Cea mai veselă vacanță” (1982) etc.  Gheorghe Ciocoi este cunoscut și ca traducător din poezia universală. A tradus din operele scriitorilor Ana Ahmatova, Rafael Alberti, Gabriela Mistral, Antonio Machado, Pablo Neruda, Giuseppe Ungaretti, Aleksandr Puşkin ş.a. A contribuit la fondarea Casei-muzeu „Constantin Stamati” din satul Ocniţa, raionul Ocniţa. În colaborare cu compozitorul Constantin Rusnac, a lansat cântecul-invitaţie „Teiul lui Stamati”, care a devenit cartea de vizită a muzeului.

Gheorghe Ciocoi este membru al Uniunii Jurnaliștilor și al Uniunii Scriitorilor din Moldova.

În 1992, lui Gheorghe Ciocoi i se conferă titlul onorific „Maestru Emerit al Artei”, în 1999 este distins cu medalia „Mihai Eminescu”, iar în 2012 – cu Ordinul „Gloria Muncii”.                                                                                                                                                                        

Aprecieri critice

„Legământul afectiv cu locul de baștină, denumit la el Cerul de la Cepeleuți, alimentează întreaga creație a lui Gheorghe Ciocoi… De asemenea, se disting poeziile de dragoste, creațiile sale lirice cu alură esențial meditativă, filosofică, metaforică. … Vom consemna că el scrie cu precădere despre dragoste sub trei aspecte: dragostea de pământ, dragostea de femeie (iubită), precum și dragostea față de valorile noastre clasice, în special dragostea de Mihai Eminescu, Alexei Mateevici, George Bacovia, Constantin Stamati, acesta din urmă trăind cândva pe locurile lui de baștină. Așadar, dragostea sub diverse forme de manifestare, o dragoste accentuată triunghiular, sub trei viziuni vădit metaforice îl preocupă permanent pe acest poet neoromantic, aș zice eu, un poet mereu tânăr și mereu cu speranța în victoria binelui și frumosului”. (Mihai CIMPOI, Gheorghe Ciocoi: sentiment, metaforă, meditație, inspirație în: Gheorghe Ciocoi,  Scrieri alese, Chișinău: Lumina, 2003, p. 5).

„Gheorghe Ciocoi  e un îndrăgostit de oameni… Și-a omagiat baștina, strămoșii, graiul și plaiul, a scris cărți despre Stamati și Eminescu (Teiul lui Eminescu, Steaua Eminescu etc.). A stat și stă de strajă cu penița sa la izvoarele frumosului, adevărului, poeziei”. (Nicolae DABIJA, Referințe critice, în: Gheorghe Ciocoi, Scrieri alese, Chișinău: Lumina, 2003, p.225).

Cerul de la Cepeleuți

Cerul de la Cepeleuți

Nu încape nici în ochii apelor,

Se ridică din izvoare băiatul desculț

Și se dă de el aproape, atât de aproape.

Cerul de la Cepeleuți

Ca o scoică albastră răsună,

Când și de pe-o muchie de munți

Mă strigă, mă strigă strigătul lunii.

Cerul de la Cepeleuți

Poate și iarna să înflorească –

Satule, tu ai răbdare să ne asculți,

Tu nu ți-ai uitat firea ta țărănească?

Cerul de la Cepeleuți

A liliac violet miroase,

A frunză de mintă. Te uiți?

Cade aer străveziu de pe case.

Cerul de la Cepeleuți

Îl poartă ca pe un vis tata și mama

Să-l aibă pentru ani mulți,

Ca nici în visul meu să nu se destrame.

Arborii îndrăgostiți

                Pentru Nelea

Suntem doi arbori

Ce au cunoscut, mai întâi, înflorirea

Și patima cerului tânăr

De a iubi nuferii de pe ape –

Frunzele cu voce de strună subțire

La fiece tremur de vânt

Ne recheamă fotografiile amintirilor.

Suntem doi arbori

Cu crengile sprijinind necuprinsul

Că pe lume tot ce se naște

Între cerul și pământul viselor

Trece prin arterele noastre,

Ca o mireasmă străbătând mai lejer dimineața.

Dacă n-am exista noi –

Doi arbori îndrăgostiți –

Probabil, glasul rădăcinilor

N-ar fi fost auzit de luceferii sfinți,

Cum zborul nostru, în vecii urcând,

E aerul ce leagă cerul de pământ,

E graiul intim al Universului,

Ca orga spicelor cât orizontul răsunând.

Gheorghe Ciocoi „Scrieri alese”, Chișinău: Lumina, 2003.

Autor: Cezaria VASILACHE, muzeograf